DEMOCRAȚIA COSTĂ PREA MULT!

0 664

Trebuie sa acceptăm că democrația în România a devenit o noțiune relativă, în condițiile apariției, in ultimii ani, a unor legi care limitează grav atat dreptul la liberă exprimare, cât și drepturile de asociere și de participare la viața politică.

Dincolo de asta, democrația românească a ajuns sa coste tot mai mult, iar beneficiile pluripartidismului autohton sunt aproape nule. Sistemul, intemeiat pe grupuri de interese politico-economice având trăsături specifice crimei organizate, a confiscat practic viața politică prin câteva partide create sau acceptate de structurile sale, restricționand prin legislația abuzivă accesul celor neagreati de acestea în zona estabishmentului politic. Totodată, legislația prevede posibilitatea susținerii financiare a partidelor politice parlamentare din banii publici. Astfel, anual bugetul de stat este spoliat de sume exorbitante, proporționale cu ponderea ocupată de fiecare partid în Parlament. Conform legii, acești bani sunt destinați achitării chiriilor și utilităților sediilor, precum și salarizării personalului care asigură aparatul acestor partide.

Deja, de la începutul anului încoace, PSD, PNL, USR, ALDE și PMP au „înghițit” deja 33,35 de milioane de euro (157,6 milioane lei) din bani publici anul acesta, potrivit datelor Autorității electorale Permanente.

Pe primul loc, cu 19 milioane euro (89,6 milioane de lei), se află Partidul Social Democrat, în perioada ianuarie – august 2019.

Însă până la sfârșitul anului, PSD va primi 28,5 milioane de euro (134,4 milioane de lei).  Pe locul doi, PNL a încasat deja 8,5 milioane de euro în primele 8 luni, revenindu-i pe întregul an 13 milioane de euro (61,2 milioane lei), față de 9,9 milioane de euro în anul 2018.

Al treilea la număr, USR primește lunar suma de 210.000 euro (1,5 milioane de lei), primind în perioada ianuarie – august 1,68 milioane euro (12 milioane de lei). Până la sfârșitul anului, USR va încasa din bani publici suma totală de 3,82 milioane de euro (18 milioane de lei), față de 2,9 milioane de euro.

Tot acest lux electoral exorbitant se petrece în țara cea mai lipsită de autostrăzi, cu cele mai precare dotări spitalicești, cu școli care încă au toaleta în curte, cu peste 4 milioane de oameni plecati peste hotare, cu instituții ineficiente… Și tot dezmățul pluripartidismului autohton, din banii publici, din taxele și impozitele noastre, ale tuturor. Partidele politice au devenit oficine de manipulare frauduloasă a emoțiilor și voturilor electoratului.

Grupuri de interese financiare, la baza ierarhiei cărora stau nepotismul, mita, relațiile și interesele cele mai abjecte.
Nu am auzit însă, în toți acești ani, pe nici un activist civic sa strige ca „vrem spitale ori autostrăzi, nu partide”. In schimb, energiile negative continuă sa fie risipite asupra eternului „dușman al poporului”: catedralele, bisericile, in fine, Dumnezeu în persoană…

Cifrele corespunzătoare stipendiilor primite de la bugetul de stat de partidele politice reprezintă însă doar partea văzută, oficială, a banilor publici spoliați de pletora de trântori nefolositori cocoțați în birourile și sălile luxoase din Dealul Parlamentului. La ele se adaugă exorbitantele deconturi ale chiriilor fiecărui parlamentar pe la hoteluri de lux, ale deplasarilor în țară și în afara ei, ale salarizării prea multilor consilieri si secretari ai „aleșilor ” poporului. Si, partea cu totul nevăzută, cea a banilor furați pur simplu la toate nivelurile de rețeaua de manageri, directori, primari, consilieri si alte functii publice, din care procente însemnate merg, pe căi tenebroase, spre aceleași grupuri de interese – partidele politice.
Hotărât lucru, democrația românească nu numai că e o minciună. Dar mai costă și foarte, foarte mult…

Florin Dobrescu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php