Chris Worman, creatorul mişcării #rezist din România: Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard

 Institut de „Resistance”-NVR (Non-Violent Resistance) la Harvard,pentru activişti (Şcoala de revoluţii a profesorului Gene Sharp)

Toate acestea fac parte din ceea ce se numeşte ge­neric „Ngo-CIA front”: alianţa şi acţiunile comune ale spionajului ame­ri­can cu Ong-uri (Ngo, în engleză) special fabricate sau susţinute, Ong-urile şi „societatea civilă“ din alte ţări decât SUA fiind în mod notoriu folosite pen­tru acţiunile acoperite ale CIA, prin planul unui institut ataşat Harvard. The Albert Einstein Institution (pe larg în Thierry Meyssan, The Albert Einstein Institution: non-violence according to the CIA, pe Voltairenet.org din 4 ianuarie 2005).

 

Ar trebui să nu avem nici o îndoială că hiperactivistul Chris Worman, venit în România la solicitarea ambasadorului SUA Mark Gitenstein ca instructor de activişti ONG, era, de fapt, un agent. El avea şi o pagină personală pe site-ul ambasadei americane (pagină între timp ştearsă), iar în 2011 a fost instruit la Harvard la Şcoala de Guvernare („School of Government“, cunoscută şi ca Harvard Kennedy School sau HKS), şcoa­lă de administraţie publică unde au funcţionat şi funcţionează, încă, de fapt, o parte din ideologii şi artizanii „revoluţiilor“ globale cu implicarea CIA (a se vedea în primul rând Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of „Pro-Democracy” NGOs ).

Chris Worman este creatorul mişcării #rezist din România, demarată de facto prin acţiuni stradale din 2013, prin programul ambasadei SUA numit „ReStart România“ (vom reveni).

Creierul strategiei este profesorul Gene Sharp, autorul „bibliei revoluţiilor colorate“ din anii 1990-2000, adică a manualului intitulat cameleonic From Dictator­ship to Democracy (apărută prima dată în 1994), folosită de revoluţiile lui Soros şi în Serbia, în Ucraina, Kârgâstan, până la „revoluţiile „primăverii arabe“ (2011-2012) sau mişcarea „occupy“ (2011). „Freedom House este alt partener al Open Society a lui Soros şi împreună au susţinut mişca­rea sârbească Canvas (Centre for Applied Nonviolent Action and Strategies), Ong organizat de Ivan Marovic. După ce a jucat un rol esenţial în dă­râ­ma­rea de la putere a preşedintelui sârb Slobodan Miloşevici, presa occi­den­tală îl caracteriza pe Marovic ca pe un geniu, dar mai târziu a ieşit la iveală faptul că fusese ajutat de CIA şi că programul său provenea din manualul de «schimbare de regim» scris de profesorul de la Harvard, Gene Sharp, al cărui think-tank primeşte fonduri şi de la National Endowment for Democracy [NED] şi de la Open Society Foundations [Soros], iar manu­a­lul său este servit ca şablon pentru liderii opoziţiei din diverse ţări din întrea­ga lume, care spri­ji­nă Occidentul pentru a da lovituri de stat soft.“

Gene Sharp, profesorul revoluţiilor aparent non-violente, a fost nu o dată acuzat de strânse legături cu diver­se instituţii ale SUA, nu numai cu NED, ci şi cu CIA-ul, Pentagonul sau RAND Corporation (o organizaţie apro­piată şi finanţată de armata americană), ca şi cu marile fundaţii americane corpo­ra­tis­te, inclusiv cea a lui George Soros.

                                                                   

Şi profesoara evreică Helen Fein, asociată la International Security Pro­gram de la aceeaşi Harvard Kennedy School, fusese invitată de ace­laşi Gene Sharp din 1988 la Harvard, unde a dezvoltat cercetări privind „Pacea şi Securitatea Internaţionale“ şi „legăturile dintre război, genocid şi nece­si­ta­tea rezistenţei“, fiind afiliată direct din 1997 centrului de afa­ceri internaţionale al Şcolii de Guvernare (Kennedy) de la Harvard, unde a fost in­struit omul lui Gitenstein de la Bucureşti, Chris Worman.

Revista Şcolii de Guvernare de la Harvard, Kennedy School Review (A Harvard Kennedy School Student Publication), se mândreşte, de fapt, cu ştiinţa revoluţiilor elaborată de Gene Sharp, teoreticianul şef al pro­tes­telor non-violente şi al rezistenţei („the leading theorist of non-violent pro­test and resistance“), cunoscut şi ca „Machiavelli al nonviolenţei“, cum o face în articolul School for Revolutionaries din 2012.

Şcoala de Guvernare Kennedy a Harvard este una care dă absol­venţi pentru guvernanţii SUA şi ai lumii, de fapt, mai ales în zona militară. Este de ajuns să parcurgem lungile liste de absolvenţi („notable alumni“) ai acesteia (chiar şi lista de pe Wikipedia), ca să vedem nume importan­te de şefi de guverne şi de state până la secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, militari, jurnalişti şi oameni de afaceri, dar şi în zona Ong / think-tank-uri, precum Robert Kagan, teoreticianul evreu „liberal interven­ţi­o­nist“ de la Project for the New American Century (PNAC), Brookings In­sti­tution şi Council on Foreign Relations (CFR, vârful noii ordini mondiale în SUA), care împreună cu soţia sa Victoria Nuland (fostă sub-secretar al SUA) a fost implicat în declanşarea revoluţiei Maidan din Ucraina, din 2014.

Totodată, la Harvard Kennedy School regăsim programul pentru „socie­ta­tea civilă“ ca făcând parte din Corporate Responsibility Initiative, motiv pentru care găsim aici ca „şcolari“ mulţi reprezentanţi ai corporaţiilor multi­naţionale sau ai instituţiilor globale.

Şi tot de Harvard University este ataşat (offshoot) şi „Institutul“ creat în 1983 de către teoreticianul şi instructorul revoluţiilor „soft“, „Albert Einstein Institution”, creat de către Gene Sharp, instituţie în fruntea căreia s-au postat, însă… militari, pre­cum colonelul Robert Helvey de la Defence Intelligence Agency (spionajul Pentagonului) sau Edward Atkeson (general maior în US Army). Colonelul Helvey avea o experienţă de 30 de ani în operaţiuni spe­ciale în Asia de sud-est. El avea să declare în 2001 produ­că­to­ru­lui de film documentar Steve York că s-a implicat pentru prima oară în „nonvio­len­ţa strategică“ atunci când a văzut eşecul abordărilor militare de dărâ­mare a dictatorilor – mai ales în Myanmar, unde se afla ca ataşat militar – şi văzând potenţialul abordării alternative a lui Sharp.

Colonelul Helvey servise în Vietnam apoi la Yangon, în Myanmar, între 1983 şi 1985, când a organizat clandestin studenţii myanmarezi îm­po­triva regimului, demonstraţiile acestora izbucnind, însă, abia în 1988-1990, care s-au transformat în insurgenţă. De asemenea, el a antrenat la Hong Kong liderii studenţi din Beijing, care au provocat în iunie 1989 incidentul din Piaţa Tiananmen din capitala Chinei, iar specialiştii (precum fostul şef la spionajului Indiei, B. Raman) susţin că el a fost şi consilier al sectei re­li­gioase chi­nezeşti Falun Gong în tehnici de nesupunere civilă.

Colonelul Helvey se află oficial în retragere din armată din 1991, dar a lucrat cu institutul „Albert Einstein“ şi cu al lui Soros mult înainte, iar apoi a continuat să servească ca „ofiţer de caz“ instructor pentru grupurile de tineri rebeli ce au activat în Balcani şi Europa de Est, cel puţin din 1999.

 

Reflecţia patronajului serviciilor secrete americane asupra Institu­tu­lui Albert Einstein de la Harvard, este evidenţiată şi de faptul că una dintre primele cărţi editate de acesta, în 1985, a fondatorului dr. Sharp, Making Europe Unconquerable: The Potential of Civilian-Based Deterrence and Defense, a fost prefaţată de către diplomatul SUA George Kennan, faimosul arhitect „Mr. X“ al Războiului Rece cu Uniunea Sovietică şi care a fost şi fondatorul de facto al diviziei de operaţiuni a CIA, cu Allen Dulles.

Alt cofondator şi conducător al institutului „Albert Einstein”, fost stu­dent al lui Sharp, Peter Ackerman, un bogat bancher şi corporatist evreu, este, la rândul său, un cunoscut colaborator al CIA şi membru al mai multor celebre think-tank-uri elitiste şi globaliste, precum Council on Foreign Relations. La Freedom House, Ackerman a fost preşedinte, dar este binecunoscută subordonarea acestui supra Ong „civil“ american către CIA, prin Usaid în primul rând, cu care face „front“ în acţiunile din întreaga lume. (Freedom House nici nu ascunde – pe site-ul său – că una din principalele sale surse de informare este World Factbook, publicaţia CIA destinată oficialilor.)

Iar din toate aceste poziţii, ca discipol al lui Sharp, Ackerman, fiind şi preşedinte al International Center on Nonviolent Conflict (alt Ong ame­ri­can de război geostrategic), promovează în lume „strategia conflictelor non­violente“, adică strategia de declanşare de conflicte împotriva guvernelor unor state prin metode de „nesupunere civică“ a populaţiei autohtone, în­cu­­rajată în această direcţie de anumite organizaţii americane sau in­ter­naţio­nale, strategie ce pune în dificultate guvernele inamice sau neagreate, obligându-le ade­sea să reacţio­neze „împotriva populaţiei“ (potestatari care nu sunt chiar neviolenţi).

Chiar acesta este şi titlul principalei lui lucrări, Strategic Nonviolent Conflict: The Dynamics of People Power in the Twentieth Century, pe care a pro­dus-o după ce în 1990 s-a mutat la Londra pentru a-şi desăvârşi in­struc­ţia la Inter­national Institute for Strategic Studies (IISS), organizaţie de strate­gie mili­ta­ră a imperiului occidental euro-atlantic, ce are afiliaţi 400 de membri corpo­ra­ţii şi instituţionali, în frunte cu alianţa militară Nato. Între oficialii acestei IISS londoneze, strâns legată de establishmentul britanic şi american, îi găsim pe gene­ralul american H. R. McMaster, pe secretara generală a Nato Rose Gotte­moeller sau pe ex-secretarul de stat al SUA James Steinberg, participant la întrunirile CFR şi ale Grupului Bilderberg şi membru al Rand Corporation, un grup de evrei ame­ri­cani implicaţi în stra­tegia mili­tară a SUA, la care era conectat şi tutorele lor, Gene Sharp.

„Peter Ackerman caută să facă ceea ce face CIA, răsturnări [de gu­­verne], dar vrea să le facă să pară fapte progresiste“, zice analistul politic canadian Stephen Gowans, în ton cu alt analist, evreul american Franklin Foer: „Când unii ofiţeri ai Statelor Unite nu doresc să creeze incidente in­ter­naţionale prin consilierea activiştilor cu privire la modul de răstur­na­re a guvernelor lor, ei îl sugerează cu grijă în vizită la ei pe Ackerman, care are mai puţine ezitări cu privire la a da o mână de ajutor. Preferinţa lui Peter Ackerman pentru nonviolenţă nu are nimic de-a face cu superioritatea mo­rală a tacticului. Mişcările care iau decizia strategică de a evita violen­ţa, sus­ţine el, au un «record de succes» mult mai mare.”

„Noul tip de mercenari ai lui Ackerman şi Helvey – adaugă Stephen Gowans – sunt practicienii a ceea ce CIA numea destabilizare. Pentru a scăpa de imaginea trecutului său, CIA a rebranduit destabilizarea ca re­zis­tenţă nonviolentă (NVR), …care pentru Statele Unite este strict o afa­ce­re dusă în afara graniţelor sale, încercând să răstoarne guvernele din străină­tate care operează în afara sistemului dominaţiei imperiale a SUA. NRV nu are în vedere reali­za­rea Justiţiei sociale, economice şi politice acasă la activişti [deşi Justiţia este mantra globală a activiştilor neoprogresişti]. Este vor­ba de a lua în stăpâ­nire străinătatea, pentru a aduce ţările rezis­ten­te în im­pe­riul american… NRV nu este diferit în ceea ce priveşte sco­pu­rile şi con­ţinutul său din campaniile de destabilizare pe care CIA le făcea în mod planificat, le sponsoriza şi le implementa. Ackerman şi Helvey au preluat pur şi simplu o funcţie a CIA, au făcut-o semi-deschisă şi au creat iluzia că este progresistă“ („that it’s progressive“).

Însuşi Ackerman defineşte NVR (tehnicile protestelor sale „non­vi­olent“) ca fiind „folo­sirea perspicace a grevelor, a boicotului şi a neascultării civile“, pe lângă protestele de masă şi chiar sabotajul nonviolent, pentru a întrerupe func­ţi­onarea guvernului şi a face „o ţară neguvernabilă“. Deoa­­rece grevele, boicoturile şi neascultarea civilă sunt tehnici de stânga tra­di­ţionale, cam­pa­niile NVR câştigă adesea sprijinul unui mare număr de oa­meni cu în­clinaţii de stânga şi de justiţie socială, constată şi Gowans, care adaugă că tehnicile NVR stabilite de americani nu presupun participare la o demonstraţie de protest organizată obişnuit, cu ascultarea discur­su­rilor în difuzoa­re­lor şi plecarea apoi acasă, la masă. Nici nu fac presiuni asupra elitelor, fapt pe care majoritatea stângiştilor occidentali l-au stabilit ca limită a activis­mu­lui lor politic. Aparenta nonviolenţă a NVR nu este nici pacifism bazat pe principii morale sau religioase. Sharp, patriarhul de la Harvard al me­todelor NVR, explica faptul că NVR şi principiul nonvio­len­ţei nu sunt aceleaşi lucru, de fapt. Principiul nonviolenţei este „abţinerea de la violenţă bazată pe convingeri etice sau religioase“, iar NVR este o tehnică politică prealabilă răsturnării guvernelor străine nedorite de marele capital al SUA. „Nu este vorba despre un principiu [în tehnicile protestelor non-violente], ci despre cum se ia puterea“.

„Tehnicile de plasare a nesupunerii în masă a civililor în contextul strategiei militare tradiţionale au fost stabilite în primul rând de către Gene Sharp.”, men­ţio­nează şi jurnalistul Eli Lake de la Newsweek. Iar Sharp în­suşi a fost şi el la Londra înainte să-şi elaboreze strategiile, ca şi discipolul său, bancherul şi finanţistul Ackerman. Astfel, în 1955 Sharp s-a mutat din SUA la Londra, pentru a fi editor asistent la publicaţia săptămânală pa­cifistă Peace News (cu subtitlul: For Nonviolent Revolution), cu scopul de a studia conflictele sociale nonviolente, dar a ajuns la concluzia că trebuie să facă cer­cetări mai adânci, studiind rezistenţa anti-nazistă din Al Doilea Răz­boi Mondial, care, în Europa, fusese dirijată de serviciile secrete bri­ta­ni­ce. La Londra, Sharp l-a cunoscut şi pe pacifistul Adam Curle, care apar­ţi­nea cultului religios ce fondase revista Peace News, protestanţii quakers.

                                                                   

Şi amândoi teoreticienii şefi ai „Conflict Transfor­ma­ti­on“ aveau să se implice şi în războiul civilo-militar de fărâmiţare (distrugere) a Iugoslaviei. Este drept că mai mult s-au implicat oamenii lui Sharp, precum Ackerman şi colonelul Robert Helvey, de la finele anilor ’80, dar şi Curle, care a în­fi­in­ţat în 1991, în Croaţia (fosta Iugoslavie), Ong-ul pompos numit „The Centre for Peace, Nonviolence and Human Rights”, a cărui activitate s-a supra­pus cu „Războiul Croat“ împotriva Iugoslaviei (1991-1995).

În Iugoslavia, mişcarea socială de subminarea statului, Otpor, a folosit chiar cele 198 de metode / etape indicate de lucrările lui Sharp, pe care le-a sintetizat într-un manual propriu, ce avea să fie transmis şi altor mişcări „resistance“, precum în 2004 la „revoluţia portocalie“ din Ucraina:

„Milijenko Dereta, directorul grupului Iniţiativa Civică, a primit fon­duri de la Freedom House să tipărească şi să distribuie 5000 de copii ale cărţii-manual a lui Gene Sharp despre mişcările de rezistenţă civică, De la Dictatură la Democraţie. De asemenea mişcarea sârbă Otpor (Rezistenţa), finan­ţată în principal de organizaţiile lui Soros a tradus în sârbă pasaje din lucrarea în 3 volume a lui Sharp, The Politics of Nonviolent Action (apă­rută în 1973), într-un volumaş pe care l-au numit Manualul Otpor (Otpor User Ma­nual). Activiştii erau de asemenea consiliaţi de directorul pentru Balcani al U.S. Institute for Peace, de la National Endowment for Demo­cracy (NED) şi de colonelul Robert Helvey, care lucra cu Sharp [la In­sti­tu­tul Albert Ein­stein, de la Harvard] şi orga­niza antrenarea organizaţiilor non­­violente [în stră­inătate] pentru Internaţional Republican Institute.“

Regizorii evenimentelor nu s-au bazat însă niciodată pe victoria non-violenţei. Manifestările soft îşi avea rolul lor, dar ele au fost mereu în­soţite de violenţa reală – Iugoslavia şi Ucraina – sau pe coruperea unor fac­tori de menţinere a ordinii sau de putere – Ucraina, Albania (a se vedea subcapitolul Aventura albaneză a lui Soros + Afacerea Kosovo în ca­pitolul Din 2008, Soros a conspirat cu Hillary Clinton la manipularea Europei şi a lumii din aceeaşi lucrare „Societatea Civilă“ de sub Ong-urile internaţionale).

de Cornel Dan Niculae Justiţiarul