Gheorghe Cantacuzino Grănicerul – 75 de ani de la moarte

C O M U N I C A T

În ziua de 9 octombrie 2012 se împlinesc 75 de ani de la trecerea în eternitate a prinţului Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, general al armatei române, eroul al primului război mondial, cavaler al ordinului Mihai Viteazul, om politic patriot şi luminat, cu nemarginită dragoste pentru neamul românesc căruia aristocratica sa familie i-a dat un domnitor şi demnitari înalţi. Fondator în 1935 şi prim preşedinte al Partidului „Totul pentru Ţară” până la moartea sa în 9 octombrie 1937, când a fost condus de o impresionantă mulţime pe ultimul drum la cavoul familiei din Cimitirul Bellu, acest nobil general va fi prezent veşnic în inimile membrilor de astăzi ai Partidului „Totul pentru Ţară”, pentru distincţia şi moralitatea pe care a adus-o prin prezenţa sa în viaţa publică românească, pentru dăruirea neasemuită pe care a manifestat-o în fondarea şi dezvoltarea acestei formaţiuni politice a cărui titulatură el însuşi a ales-o, ca pe o pioasă amintire a fruntaşului politic Barbu Catargiu ai cărui discipoli fuseseră toţi membrii familiei cantacuzine.

Eterna recunoştinţă a tineretului naţionalist!

Partidul „Totul pentru Ţară”

Preşedinte-executiv, Florin Dobrescu

______________________________________________

• S-a născut la 25 decembrie 1869, la Paris.
• Fiu al inginerului I. G. Cantacuzino (profesor la “Şcoala de poduri, şosele şi mine” din Bucureşti, constructor al gărilor Râmnicul Sărat şi Focşani).
• Descendent al ramurii Şerban Vodă Cantacuzino, domnitor al Ţări Româneşti între 1678 şi 1688.
• A urmat studiile liceale în Franţa: Şcoala română de la „Fontenay-aux-Roses” (Paris) şi Liceul „St. Georges”, pe care îl absolvă în 1881.
• În 1883 intră la Școala militară din Craiova. În 1890 studiază în cadrul Școlii de infanterie din București.
• În 1892 figurează îl găsim ca sublocotenent de vânători de munte, iar în 1910 este avansat la gradul de maior, devenind şeful de cabinet al ministrului de război Nicolae Filipescu (Partidul Conservator). În această perioadă îndeplineşte o vreme funcţia de aghiotant al Regelui Carol I.
• Înainte de anul 1900 se căsătoreşte cu d-ra Elena Kalinderu, faţă de care va purta o dragoste vecină cu adoraţia. Tot acum cumpără imobilul din str. Imprimeriei nr. 3 (ulterior Gutenberg) căruia îi aduce modificări arhitecturale neoclasice, specifice epocii.
• Participă la campania din 1913, unde se distinge prin vitejie şi prin concepţia strategică. Înaintat la gradul de locotenent-colonel în 1914.
• La izbucnirea primului război mondial, colonelul Gheorghe Cantacuzino este comandant al regimentului grănicerilor de la Predeal (de aici va proven ulterior titulatura “Grănicerul”, pe care a purtat-o ca pe un blazon de nobleţe, până la sfârşitul vieţii). Printr-un marş fulgerător în fruntea regimentului său, ocupă Braşovul, stabilind una din primele victorii răsunătoare ale campaniei. După retragerea din Transilvania, sub presiunea intervenţiei trupelor germane, i s-au încredinţat cele mai grele misiuni: apără Valea Prahovei şi trecătoarea Rucărului, apoi frontul din Munţii Argeşului până la Olt. Se distinge prin curajul ieşit din comun: adeseori, pentru a-şi îmbărbăta soldaţii timoraţi de artileria inamică, obişnuia să iasă din tranşee, sfidând proiectilele care treceau pe lângă el, făcând glume şi râzînd.
• Rănit în luptă, refuză să părăsească frontul, continuînd să participle la lupte după refacerea parţială. Este înaintat la gradul de colonel şi primeşte titlul de cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”.
• În timpul încercării trupelor austro-germane de a ataca prin nord Bucureştii, colonelul Cantacuzino, comandând opt batalioane de grăniceri, stăvileşte ofensiva, obligînd inamicul să-şi deplaseze atacul spre vest, străpungînd, în cele din urmă frontul în Oltenia. Cu acest prilej este avansat la gradul de general.
• În perioada retragerii generale, a apărat, rămânînd strâns lipit de munţi, văile din Carpaţi, părăsindu-le una dupa alta pe măsură ce trupele din câmpie se scurgeau spre Moldova.
• În primăvara lui 1917, participă la apărarea Văii Oituzului, sub comanda Generalului Averescu. A condus bătălie de la „Sticlărie”, stabilizînd frontul în această regiune.
• Tot în 1917, comandă brigada de grăniceri de la Târgul Ocna, pe care, după armistițiu, a dislocat-o la Iaşi, pentru a apăra oraşul de trupele ruseşti bolşevizate, care ameninţau să treacă Prutul, în încercarea de a extinde revoluţia comunistă şi în Regatul României.
• După umilitoarea Pace de la Bucureşti, părăseşte armata înainte de încheierea războiului, considerînd tratativele pentru umilitorul tratat ca fiind incompatibile cu onoarea de soldat şi contrare demnităţii naţionale. Când s-a semnat armistiţiul, şi-a dat demisia din armată, prilej politicieni şi pentru comandanţii armatei de a răsufla uşuraţi că au scăpat de acest general incomod prin independenţa sa de caracter.
• După război funcţionează ca administrator al spitalelor civile.
• Ocupă postul de profesor de educaţie fizică al prinţului moştenitor Carol (viitorul Rege Carol II), cu care a avut mult timp o relaţie sufletească aproape părintească, fapt explicabil şi prin faptul că generalul nu a avut niciodată copii.
• A scris şi a publicat câteva lucrări cu caracter militar ori politic: “Organizarea Oştirii” (București, 1923), “Un caz de arivism feroce” (1924), “Codul de Onoare” (lucrare rãmasã în manuscris)
• În 1920 devine deputat de Vâlcea din partea Partidului Poporului (Mareşal Averescu), iar în 1922 şi 1926 devine deputat de Tulcea din partea Partidului Conservator-progresist (1922 şi 1926).
• În 1930 se alătură Mişcării Legionare şi pune reşedinţa sa din Bucureşti, str. Gutenberg nr. 3, la dispoziţia Partidului “Garda de Fier”, formaţiune politică a acestei mişcări. Devine membru Consiliului Politic al Gărzii de Fier, alături de Ionel Moţa, inginerul Gheorghe Clime, filosoful Nae Ionescu, Ion Banea ş.a.).
• În anul 1934 este judecat şi achitat în procesul Gãrzii de Fier, la un loc cu toată conducerea acesteia. Ca urmare a gradului său militar, conform legislaţiei de atunci, întregul lot al conducerii Legunii a trebuit să fie judecat de un complet alcătuit din generali.
• La solicitarea lui Corneliu Zelea Codreanu, înfiinţează la 10 decembrie 1934 Partidul “Totul pentru Ţară”, pe care îl înscrie în 1935 la Comisia Electorală. Este primul preşedinte al acestui partid până la moartea sa.
• A condus echipa legionară plecată la 24 noiembrie 1936 să lupte în Spania contra comunismului.
• În 1937 cedează o porţiune din curtea reşedinţei sale de pe str. Gutenberg 3 pentru construirea noului sediu al Partidului “Totul pentru Ţară”. La 1 iulie 1937 s-a pus piatra de temelie, în cadrul unei ample ceremonii.
• S-a stins din viaţă la 9 octombrie 1937, în vârstã de 67 de ani. Funeraliile sale au prilejuit o manifestaţie populară de dimensiuni uriaşe, mii de bucureşteni petrecându-l pe ultimul drum.

A scris:

• Organizarea ostirii, 1923

• Un caz de arivism feroce, 1924