Nu știu alții cum sînt, dar eu am copilărit în cartier, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Drept care, văd cam multe similitudini între bullying-ul practicat de șmecherii de gang și atitudinea noilor comisari politici.
În cartier, doi, trei golani dominau o gloată întreagă de adolescenți. Cum? Prin tupeu, agresivitate dusă pînă la extrem, dispreț pentru orice lege – scrisă sau nescrisă –, pentru că nici legea penală și nici cea morală nu-i atingea. Îndrăzneala, violența și lipsa oricărei frîne în a-și satisface orice poftă – oricît de nedreaptă sau de aberantă ar fi fost – erau deseori motivate de vreo țicneală. Fără să se știe ca atare, cei mai mulți sufereau de o boală mintală. Prin urmare, nici un om sănătos nu le putea sta în cale sau, în tot cazul, nu se punea cu ei.
Altminteri, dictatorii de stradă erau minoritari și, la o adică, foarte ușor de doborît de către mulțimea care îi ura. Numai că teroarea inhiba demnitatea și logica mulțimii.
Totuși, la răstimpuri, se mai trezea frica și în teroriști. În fața unuia mai nebun, sau a unuia care acționa nebunește. De pildă, atunci cînd vreunul îndrăznea să-i înfrunte pînă la ultimele consecințe. Cînd ”autoritatea” le era contestată brutal; cînd cineva din mulțimea supusă îl smintea în bătaie pe vreunul dintre mardeiașii consacrați, indiferent că apoi putea fi închis sau ucis. Atunci, teama îi paraliza. Era ca un licăr de luciditate. Nu în toți. În orice caz, și micii tirani care rămîneau ”pe front” deveneau mai precauți cu ”nebunul” care li se opunea; ba aș zice că începeau să-i poarte și un oarecare respect și, oricum, să-l ocolească.
Ce se întîmplă acum la nivel global, în privința impunerii ”corectitudinii politice”, este destul de asemănător. Niște borfași, cu mințile duse pe coclauri, ne terorizează pentru a ne impune o nouă ordine. Minoritari, vorbesc în numele minoritarilor (de orice fel) și pretind că instaurează echitatea, prin abuz, forță și fărădelege. Puterea lor constă în frica noastră. Ar putea fi măturați cu un dos de palmă. Noi, însă, cuminți și speriați, rușinați de posibilitatea unui scandal sau temîndu-ne de represalii, îndurăm aproape fără murmur. Și, cu trecerea timpului, expresia anormalității lor va deveni marca ”normalității” societății umane. Aceea este faza de tîmpire generală, în care opresatul dă dreptate opresorului. Deși simptomele ei se văd deja la prea mulți, pare că este, totuși, o fază destul de îndepărtată. Cu atît mai îndepărtată cu cît s-au găsit unii ”nebuni” să-i înfrunte pe neomarxiști pe terenul lor, ideologic. Donald Trump a arătat primul că pot fi învinși; destul cît să prindă curaj și alți ”nebuni”, europeni.
Însă, apărătorii normalității sînt încă în postura de a riposta cu floreta la loviturile de par. Buna creștere, educația, exercițiul democratic îi împiedică să-i trateze pe urmașii – sclivisiți, dar nu mai puțin ticăloși – golanilor bătrîni așa cum merită și cum o cere situația. Implacabil.
de Claudiu Târziu RostOnline
