Istoricul Marius Oprea cere anchetarea dosarelor care ar fi fost distruse în mandatul Kovesi

0 494

Istoricul Marius Oprea i-a trimis procurorului general al României, Bogdan Licu, o scrisoare deschisă, în care-i spune că multe din documentele fostei Securități, aflate la PÎCCJ, ar fi fost distruse cu aprobarea Laurei Codruța Kovesi, când era procuror general, și-i cere acestuia o anchetă.

”Scrisoare deschisă Domnului procuror general interimar Bogdan Licu, Domnule procuror general, La o discuție pe care am avut-o cu dumneavoastră (dar la care mai participau și mulți alți reprezentani ai societății civile, deci nu era nici timpul și nici locul pentru a intra in detalii) v-am înștiințat în legătură cu distrugerea unor documente din arhivele fostei Securități, aflate în păstrarea Ministerului Public. Dumneavoastră ați spus că veți verifica, iar eu că voi reveni cu detalii. În ceea ce mă privește, revin cu aceste detalii, cu atît mai mult cu cît am aflat între timp că Direcția Parchetelor Militare infirmă că s-ar fi dat vreodată dispoziții de distrugere a unor documente”, se arată în scrisoarea lui Marius Oprea, postată pe Facebook.

Istoricul afirmă că în septembrie 1999, când era consilier al președintelui Emil Constantinescu, când pregătea o ședință cu factorii responsabili care aveau în păstrare arhivele fostei Securități i-a atras atenția acestuia că ”aceste arhive se află nu numai la Serviciul Român de Informații și la Serviciul de Informații Externe, cum îndeobște se credea și că în 1990, în urma unei Hotărîri de Guvern cu numărul 1134/1990, semnată de primul ministru Petre Roman, dar rămasă multă vreme nepublicată (a apărut abia în Monitorul Oficial nr. 151, din 2 iulie 1992), Ministerul Justiției și Ministerul Public (Parchetul General) au primit în păstrare o mare parte din arhivele fostei Securități. În cazul Parchetului General, aceste dosare erau prevăzute la articolul 2 al HG („dosarele în care urmărirea penală a fost întreprinsă de fostele organe de securitate şi în care s-a hotărît ca persoanele cercetate să nu fie trimise în instanţă”), dar acolo au ajuns și o serie de dosare instrumentare de foști procurori militari, în conlucrare cu organele de securitate, care s-au soldat inclusiv cu condamnarea la moarte și executarea inculpaților”.

La acea ședință de la Cotroceni, mai povestește Marius Oprea, a participat și fostul procuror general Mircea Criste, care a prezentat date conform cărora la acea vreme, la Parchetul General se aflau, în urma prevederilor HG 1134/1990 dosare privind următoarele categorii de cazuri:

– 18.445 cazuri închise prin achitare ori clasarea cazului
– 6.450 de scoateri de sub urmărire penală
– 571 cazuri în care s-a declinat cercetarea către „alt organ”
– 8.508 de decizii de neîncepere a urmăririi penale, în cazul unor dosare instrumentate de Securitate
– 335 dispozitive ale unor deciziii de condamnări la moarte

„Din informațiile pe care le dețin, parte sau toate aceste documente au fost distruse, în cursul unor operațiuni dispuse de generalul Ion Vasilache și aprobate de fostul procuror general Laura Coruța Kovesi, după numirea generalului Vasilache în fruntea de șef al Direcției Parchetelor militare, în anul 2008. Motivul ivocat a fost depășirea termenului legal de păstare a documentelor. Pe parcursul operațiunilor de distrugere a documentelor provenite din arhivele fostei Securități și aflate în păstrarea Ministerului Public, fără a fi fost predate către CNSAS, așa cum prevedea Legea 293/2008, o parte dintre acestea au fost sustrase de muncitori ai Fabricii de celuloză și Hîrtie Zărnești și/sau Scăeni, locații unde s-au desfășurat operațiunile de distrugere, în baza proceselor verbale”, se mai arată în sursa citată.

„Domnule procuror general Bogdan Licu,

Vă reamintesc că practica distrugerii dosarelor fostei Securități „cu forme legale” nu este una nouă, ea fiind cunoscută încă din 1991, odată cu izbucnirea „scandalului Berevoiești”, cînd s-a putut face dovada unor distrugeri sistematice de documente de către Serviciul Român de Informații. În legătură cu acele fapte, s-a făcut o anchetă penală, ale cărei concluzii nu au fost făcute publice nici pînă astăzi”, mai punctează istoricul.

Pentru a-și susține argumentele, Oprea a mai prezentat „date privind dimensiunile arhivelor fostei Securități, aflate în custodia Serviciului Român de informații la data de 15 septembrie 1993″:

– 1.901.530 dosare, dintre care: 1.162.418 dosare de urmărire informativă (persoane urmărite), 507.003 dosare „rețea” (informatori și alte categorii de surse ale Securității), 154.911 „mape” informative (dosare conținînd note informative), 29.281 fond Documentar (acte și dispoziții interne ale Securității) și 47.917 dosare fond Corespondență (corespondența internă a Securității.
– 317.258 dosare aflate în lucru (deschise) la ofițerii de securitate în data 22 decembrie 1989, dintre care 83.265 dosare de urmărire informativă, 144.289 dosare „rețea”, 84.544 „mape” și 5.160 dosare obiectiv-problemă.

”Separat de acestea, între decembrie 1989 – martie 1990, s-a documentat distrugerea a 78.227 dosare, dintre care 21.391 DUI, 28.113 „R”, 27.945 „mape„ și 778 dosare obiectiv-problemă”, mai susține Oprea.

Solicitarea către procurorul general

Prin urmare, istoricul cere procurorului general să investigheze cu privire la distrugerea documentelor de la Ministerul Public, dar și situația documentelor păstrate de SRI: ”Întrucît există suspciciunea distrugerii continuate de documente chiar și după așa-zisul „scandal Berevoiești” și pînă la înființarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități, vă rog respectuos să investigați, pe lîngă distrugerea documentelor din custodia Ministerului Public, și dacă există diferențe majore între cantitatea totală de dosare păstrate de SRI și predate de SRI la CNSAS și cifrele menționate mai sus”.

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php