Țara europeană care suferă cel mai mult de pe urma fundamentalismului și terorismului islamist, Franța trece printr-o uriașă transformare care îi afectează însăși fi ința națională. Macron încearcă să își extindă rețeta letală la nivelul întregii UE.
În ceea ce privește Franța anului 2019, nu mai poate fi negat că o transformare radicală și periculoasă, o „Mare Schimbare” este pe cale să se producă”, observa recent Michel Gurfinkiel, fondatorul și președintele institutului Jean Jacques Rousseau. Acesta deplângea „dispariția Franței ca țară distinctă sau cel puțin ca națiunea occidentală, iudeocreștină ce a fost până acum”.
În februarie 2019, săptămânalul Le Point numea același fenomen de transformare a Franței „Marea Bulversare”.
De la această constatare șocantă pleacă o analiză realizată de Gatestone Institute, intitulată „Sinuciderea Franței”. Președintele Emmanuel Macron este unul dintre corifeii politicii de deschidere a granițelor Europei în fața fluxului de imigranți, alături de Angela Merkel și de birocrații de la Bruxelles. De aceea, modificările structurale uriașe care au loc în prezent în Franța ar trebui să îi intereseze în cel mai înalt grad pe români, laolaltă cu toți ceilalți locuitori ai UE. Iar concluziile analizei Gatestone sunt sumbre.
„Transformare sau bulversare, zilele Franței așa cum o cunoșteam sunt numărate”, arată aceasta. „Societatea (franceză) și-a pierdut centrul cultural de gravitate: vechiul stil de viață moare.”
Încă de acum doi ani, New York Times publica un articol cu titlul: „Pe măsură ce orașele Franței decad, apare temerea față de un declin al Francității”.
Francitatea dispare și este înlocuită cu balcanizarea unor enclave care nu comunică una cu alta. „Pentru țara cea mai afectată de fundamentalismul și de terorismul islamic, aceasta nu este o soluție fericită”, scrie Gatestone.
Elitele ascunse în citadele, ca în Evul Mediu
Transformarea Franței este vizibilă și la nivel geografic. Ea pare divizată între „ghetourile pentru bogați” și „ghetourile pentru săraci”, potrivit unei analize a hărții electorale a țării publicată de Le Monde pe 3 iunie. „În zona cea mai săracă, șase din zece gospodării nou înființate au o persoană născută în străinătate”, arăta ziarul.
O prăpastie desparte Franța de la periferii – orășele, suburbii și zone rurale – de metropolele globalizate ale „burgheziei boeme” (așa numita „bobo”). Cu cât elitele franceze, cu veniturile de care dispun și cu preocupările lor culturale, se zăvorăsc în enclavele lor, cu atât este mai puțin probabil să înțeleagă impactul cotidian al imigrației în masă eșuate și al multiculturalismului, notează Gatestone.
Recentele alegeri europene reflectă aceste „două Franțe care nu se intersectează și nu își vorbesc”, observă Sylvain Crepon de la Universitatea din Tours, analizând succesul lui Marine Le Pen.
Le Pen și Macron, cei doi învingători ai alegerilor, se adresează unor grupuri sociologice total diferite. În periferiile Parisului – invadate de imigranți – Adunarea Națională a triumfat. În orașe, Le Pen a rămas mult în urmă: locul 5 la Paris, locul 3 la Lille, locul 4 la Lyon. „Aceste orașe sunt protejate de votul Adunării Naționale prin structurarea lor sociologică. Ceea ce confirmă afirmația populiștilor despre o elită ruptă de popor”, spune Crepon
De o parte a rupturii sunt localități precum Dreux, pe care publicația Valeurs Actuelles o numește „orașul care prefigurează Franța de mâine”: „Întro parte, un oraș regal cu vestigiile unei istorii mai mult decât milenare; în cealaltă, periferii gangrenate de traficul de droguri și de islam. Burghezii din centrul orașului au votat pentru Macron, „albii mici” pentru Le Pen.”
Cealaltă parte a prăpastiei este Parisul. „Aici curge bogăția și se face legătura dintre ‘învingătorii globalizării’ și ‘servitorii’ lor, imigranți care au venit să-i slujească pe noii stăpâni ai lumii, să aibă grijă de copiii lor, să le aducă pizza sau să lucreze în restaurante”, scria Eric Zemmour în martie în Le Figaro. Astăzi, adaugă el, „Parisul este un oraș global, nu mai este un oraș francez”.
„Bo-bos” din clasele superioare se ascund în „noile citadele” – ca în Franța medievală – și votează în masă pentru Macron, afirmă unul dintre cei mai respectați scriitori francezi, Christophe Guilluy. „Bo-bos”, observă el, și-au creat „un mod unic de a vorbi și gândi (…) care permite claselor dominante să se substituie realității unei națiuni supuse unui stres extrem.”
Progresiștii boieriți
Recenta mișcare a Vestelor Galbene – ale căror proteste împotriva reformelor lui Macron durează de luni de zile – este un simbol al rupturii dintre clasa muncitoare și progresiștii boieriți, observă Guilluy, care vede în aceasta „un șoc social și cultural”. La rândul său, filosoful Alain Finkielkraut afirmă că șocul constă în „urâțenia Franței periferice și efectele ei asupra vieții concrete, în tristețea acestor clase muncitoare care și-au pierdut nu doar un standard de viață dar și o referință culturală”. Marine Le Pen a câștigat de peste două ori mai multe departamente electorale decât Emmanuel Macron. Ea a triumfat în zonele deprimate și dezindustrializate din nordul, central-sudul și estul Franței, unde s-a născut mișcarea Vestelor Galbene.
„Oamenii nu doresc să mai trăiască împreună”
Ruptura din societatea franceză vine pe fondul unei agonii a catolicismului: doar 6% dintre francezi mai merg azi la biserică. Sociologul Jerôme Fourquet, în cartea sa, „Arhipelagul francez”, merge până acolo încât vorbește despre o „eră post-creștină” în Franța. Iar pentru Creștinism, există acum un singul înlocuitor: Islamul. În segmentul de populație 18-29 de ani, numărul musulmanilor este egal cu cel al catolicilor. În marile orașe, populația musulmană atinge 13%, adică dublul mediei naționale.
Marea problemă cu musulmanii este că nu se integrează în societarea franceză. Dimpotrivă, ei tind să-și creeze propriile „ghetouri ale Sharia”, cum scrie Valeurs Actuelles. Enclavele de imigranți de la marginile orașelor catalizează „o ruptură de valorile societății franceze și o dorință de a le răsturna”, scrie Gilles Keppel în cartea sa „La Fracture”. „Oamenii nu doresc să mai trăiască împreună”, recunoștea însuși ministrul de Interne al lui Macron, Gérard Collomb.
Publicația Valeurs Actuelles vorbește și ea despre „fractură”: „Patru din zece băieți din Seine-Saint-Denis (periferie a Parisului) au nume arabe-musulmane”. Iar sociologul Jerôme Fourquet afirmă că „18% din nou-născuții din Franța au nume musulmane”.
„Marea Schimbare” a Franței este în curs. Așa cum scria recent filosoful Alain Finkielkraut: „Incendiul de la Notre-Dame nu este nici un atentat, nici un accident, ci o tentativă de sinucidere”…
