PS Macarie: „Se cuvine să cinstim și să prețuim instituția căsătoriei și să o păzim de cei care vor să o strice!”

0 555

Episcopul Macarie al Europei de Nord a celebrat sâmbătă, în satul său natal, Spermezeu, de la poalele Munților Țibleș, 60 ani de căsnicie ai părinților săi Vasile și Ana. Ierarhul a scris următoarele într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Episcopiei Europei de Nord:

„Astăzi, în Sâmbăta Luminată, 4 mai 2019, am slujit Dumnezeiasca Liturghie în biserica din satul meu natal Spermezeu de la poalele Munților Țibleș, pentru a aduce mulțumire Celui de Sus, alături de fratele meu Teodor și de sora mea Maria cu întreaga familie, pentru împlinirea a 60 de ani de căsnicie a părinților noștri trupești Vasile și Ana, aflați la mijloc de drum între Nunta de Aur și cea de Diamant. Le sărutăm cu recunoștință mânuțele lor calde și bătătorite de muncă, rugându-ne pentru sănătatea și mântuirea lor!

Suntem cu gândul la toți cei care își călesc sufletele în acest cuptor al lămuririi care este căsnicia. Mare și nobilă este această instituție! Laborator în care se dobândește jertfelnicia, răbdarea, buna înțelegere, blândețea, și, desigur, dragostea cea intru Hristos.

Se cuvine, așadar, să cinstim și să prețuim instituția căsătoriei și să o păzim de cei care vor să o strice!”

+Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php