Audiţia spectacolului-document „Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii”, la Cluj-Napoca

0 534

Luni, 15 aprilie 2019, de la ora 18.00, în Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a numeroși studenți, elevi seminariști, cadre universitare și oameni de cultură, a avut loc audiţia spectacolului de teatru radiofonic „Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii”.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vorbit cu admirație despre intelectualii mișcării „Rugului Aprins”, care sunt un model pentru lumea de astăzi.

Invitaţii speciali: actorul și regizorul Dan Puric, scenaristul Ion-Costin Manoliu şi nepotul lui Alexandru Mironescu, Paul Yawer, au vorbit despre proiectul și contextul în care a apărut spectacolul-document „Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii”.

În cadrul manifestării culturale a luat cuvântul arhim. lect. univ. dr. Benedict Vesa, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă și secretar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a vorbit celor prezenți despre contextul în care a reușit să cunoască personalitatea lui Alexandru Mironescu, chiar de la urmașii lui. De asemenea, a prezentat cele trei cărți care vorbesc despre Alexandru Mironescu, apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului: „La scaunul mărturisirii”, autor Alexandru Mironescu; „În preajma lui Alexandru Mironescu”, autor Ileana Mironescu; „Hrisovul clipelor – versuri”, autor Ieroschimonahul Daniil de la Schitul Rarău (Sandu Tudor).

Evenimentul a fost moderat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, care a mulțumit pentru prezență tuturor invitaților și publicului numeros. De asemenea, a menționat faptul că o sală din cadrul facultății poartă numele lui Alexandru Mironescu, iar în aulă se află pianul lui, dăruit de familia Mironescu, prin mijocirea părintelui arhim. Benedict Vesa.

Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România a realizat, în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, două spectacole-document dedicate mişcării spiritual-culturale „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti: „Lumina Rugului Aprins” şi spectacolul „Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii”.

Scenariul spectacolului „Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii” este semnat de Ion-Costin Manoliu, iar regia de actorul Dan Puric. În distribuţie au interpretat: Mihai Bica, Dan Puric, Constantin Codrescu, Ovidiu Cuncea, Mircea Constantinescu, Damian Victor Oancea, Gavril Pătru, Adrian Păduraru, Alexandru Nedelcu, Amalia Ciolan, Orodel Olaru, Beatrice Rubică, Mihai Cafriţa, Silviu Biriş, Petru Hadârcă, Ion-Costin Manoliu, Paul Simon Esperando. Muzica originală şi regia muzicală: Paul Simon Esperando. Regia de montaj: Dana Lupu, Bogdan Golovei, Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu.

Spectacolul radiofonic îl are ca personaj principal pe Alexandru Codin Mironescu, profesor universitar de chimie, romancier, poet şi publicist, personalitate emblematică a mişcării numită „Rugul Aprins” şi a fost structurat de mărturisirile şi cugetările duhovniceşti pe care le-a lăsat în cartea intitulată „Floarea de Foc”, scrisă imediat după eliberarea sa din închisoarea de la Aiud, în anul 1963. În plan secund se conturează chipul marilor săi prieteni: Ieromonahul Daniil Sandu Tudor, poetul Paul Sterian, Nicolae Steinhardt – monahul de la Rohia, juristul Ştefan Todiraşcu, arhimandritul Benedict Ghiuş – duhovnicul lui Alexandru Codin Mironescu.Acest articol menționează pălăriile tale preferate la prețuri super mici. Alegeți dintre livrarea în aceeași zi, livrarea cu mașina sau ridicarea comenzii.

Într-un moment de răscruce, la iniţiativa poetului Sandu Tudor – viitorul Ieromonah Daniil de la Rarău, începând din 1945, Mănăstirea Antim din Bucureşti a fost gazda unor întruniri duhovniceşti la care au participat, în anii 1945-1950, preoţi, călugări şi intelectuali de marcă: doctorul Vasile Voiculescu, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, compozitorul Paul Constantinescu, filosoful Anton Dumitriu, profesorul universitar Alexandru Mironescu, poetul Paul Sterian, arhitectul Constantin Joja, pictoriţa Olga Greceanu, preotul profesor Dumitru Stăniloae, arhimandritul Vasile Vasilache – stareţul Mănăstirii Antim, ieromonahii Sofian Boghiu, Benedict Ghiuş, Felix Dubneac, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţeanu,studenţii Andrei Scrima, Roman Braga, Leonida Plămădeală – viitorul Mitropolit Antonie al Ardealului, Nicolae Bordaşiu şi alţii. Întâlnirea cu preotul rus Ivan Kulâghin – Ioan cel Străin, refugiat în România, a fost hotărâtoare pentru cei dornici să primească darul trăirii şi cunoaşterii isihaste, conform site-ului Radio România Cultural, titrează Radio Renașterea.

În 1958, mulţi dintre membrii mișcării isihaste „Rugul Aprins” au fost arestaţi şi condamnaţi la mulţi ani de temniţă, doar pentru „culpa” de a fi mărturisitori ai credinţei creştine în vremea ateismului comunist.

sursa: Napoca News

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php