Infatuatul din fruncea țării ne spune că „Românii le-au dat cu flit infatuaților care au promovat ura la Referendum”

1 705

De când să respecți un standard obiectiv cu privire la o instituție fundamentală, cum e Căsătoria între un bărbat și o femeie, este echivalent cu a promova ura? Este o jignire împotriva a patru milioane de români, așa cum este și o jignire împotriva logicii. O nouă jignire care vine în continuarea unui șir lung de jigniri – care a început cu numirea celor trei milioane de semnatari ai inițiativei cetățenești pentru ridicarea definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie la nivel de constituție „fanatici religioși”.

Dl Iohannis promovează, apoi, noua „toleranță”. Ce înseamnă aceasta? Noua „toleranță” nu mai înseamnă a îngădui ceva ce nu este chiar de dorit, nu mai înseamnă a permite o excepție de la regulă sau a trece cu vederea ceva ce în mod obișnuit nu ar trebui să se întâmple. Nu. Această „toleranță” pe care o vedem promovată de la cel mai înalt nivel înseamnă să acceptăm ca bune sau firești lucruri pe care nu le consideram până acum nici bune, nici firești. Și care contravin, așa cum arătam, chiar logicii elementare. Înseamnă, de fapt, chiar mai mult decât a le accepta: înseamnă a le celebra, obligatoriu, ca fapte vrednice de mândrie.

Cât de mult adevăr se găsește și în afirmația că, dacă nu s-a îndeplinit cvorumul la Referendumul pentru Căsătorie, aceasta e palmă usturătoare pe obrazul celor care susțin căsătoria între un bărbat și o femeie – așa cum a fost această instituție în majoritatea epocilor și a locurilor, în istoria omenirii? Comisia de la Veneția recomandă ca la astfel de confruntări să nu existe un cvorum, deoarece existența unui prag i-ar putea asimila, în mod abuziv, pe cei care se abțin cu cei care votează împotrivă. Interpretarea dlui Iohannis reprezintă, și aici, o deformare tendențioasă a adevărului – asupra căruia ne avertizează chiar Comisia de la Veneția.
În sfârșit, dl Iohannis promite că va convoca un Referendum pe Justiție, pe care îl va asocia, cu alegerile europarlamentare din 26 mai. De ce vrea dl Iohannis să asocieze, atât de convenabil, acest referendum pe Justiție cu alegerile din 26 mai? Deoarece cvorumul va fi asigurat acolo, tocmai din cauza alegerilor europarlamentare. Nu va exista astfel riscul ca unor infatuați „să li se dea cu flit”. Așadar, dl Iohannnis mai dă un picior Referendumului pentru Căsătorie – programat, în toamnă, într-un moment de polarizare și de tensiune socială intensă, imediat după 10 august; și pălmuit, scuipat, mutilat de presă, asociat cu „Dracnea”, până când miza foarte simplă și firească a Referendumului pentru Căsătorie a devenit de nerecunoscut. Dar dl Iohannis vrea, în același timp – foarte cavalerește și bărbătește – să așeze Referendumul pentru Justiție în cel mai convenabil moment, asigurându-se că acest nou Referendum, cu o miză care nu e foarte limpede explicată, va fi susținut de toată „lumea bună”.
Și cu această atitudine, dl Iohannis vrea să îi reprezinte pe toți românii, mergând împotriva unor valori (cum este cea a căsătoriei „naturale”) pe care majoritatea românilor le susțin. Cu această atitudine dl Iohannis vrea să „medieze” între toți românii – luând, în fapt, partea unei mici minorități de activiști pentru cauze extreme (ale extremei stângi, pe spectrul etic). Cu această atitudine, dl Iohannis vrea să treacă drept un campion al „dreptei” – mergând împotriva unor valori etice pe care dreapta, în mod tradițional, le susține. Cu această atitudine, dl Iohannis vrea să treacă drept un personaj credibil și onest. Cu această atitudine, dl Iohannis vrea fie reales, în acest an. Îi doresc mult succes!
de Gabriel Popa Active News
1 Comment
  1. ionut moraru says

    Vanzatorul de copii pentru organe si hotul de case a inceput sa intreaca rau masura.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php