Creaționism și evoluționism

Biblia explica varietatea vieţii

Evoluţioniştii denigrează creaţioniştii biblici, pentru că afirmăm că speciile nu se pot schimba dintr-una în alta, spunând că noi credem în “fixitatea speciilor”. Apoi ei prezintă dovezi incontestabile că speciile se pot schimba şi argumentează că ne-au demonstrat ignoranța în fața faptelor ştiinţifice. Este bineînţeles un nonsens. Aceia care îşi bazează înţelegerea lumii naturale pe Biblie nu cred în fixitatea speciilor. Mai degrabă credem în „fixitatea tipurilor„¹, cum ar fi faptul că un tip (fel) nu se poate schimba în altul (vezi Facerea 1:11-12, 1:21 şi 1:24-25.) De aceea cintezele se pot schimba în alte specii de cinteze sau muştele de fructe în alte specii de muşte de fructe, dar cintezele nu se vor schimba niciodată în vulturi sau muştele de fructe în viespii. Nici maimuţele în oameni.

Potrivit Bibliei, cu excepţia celor protejate în arcă, toate animalele care respiră prin aer și trăiau la suprafaţa pământului au fost distruse în Marele Potop² descris la Facere 6-8. Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să ia în arcă perechi din fiecare tip de animal. De exemplu, Noe nu a luat reprezentanţi ai fiecărei specii, ci ai fiecărui tip. De exemplu, ar fi existat la bord, o pereche de un anumit tip de câini, o pereche de un anumit tip de pisică şi şapte perechi de un anumit tip de vite, întrucât acesta vaca un animal ‘curat’ (Facere 7:2). În secolele care au urmat Potopului, toate celelalte tipuri de câini (lupi, coioţi, şacali, etc.), celelalte tipuri de pisici (lei, tigri, leoparzi, etc) şi diferitele tipuri de bovine (bizoni, iaci, vite domestice) ar fi apărut din aceste tipuri luate pe Arca. Dar cum s-a întâmplat aceasta?

Fig. 1. Chihuahua şi Marele Danez. Ambii au aceeaşi descendență ancestrală, care a avut multă informaţie, mult mai mare varietate decât fiecare dintre ei. Creşterea speciei Chihuahua nu va duce niciodată la apariţia speciei Marele Danez şi invers. Unii definesc speciile ca fiind populaţii ce nu se pot reproduce natural şi liber, aşa că aceste două specii pot fi catalogate ca fiind specii separate. Dar toată informaţia era deja prezenţa în populaţia ‘corcitură’ originală – selecţia nefiind un proces creativ.

Variaţie şi selecţie

Toate animalele au ADN³ care le determina tipul. Aşa că, schimbând ADN-ul, vei schimba tipul animalului! Animalele moştenesc ADN-ul, atât de la mama, cât şi de la tata, astfel ca puii au diferite combinaţii ale ADN-urilor părinţilor lor. Desigur, acest fenomen este valabil, deasemenea şi pentru oameni, ceea explica de ce suntem atât de diferiţi.De exemplu, unii sunt înalţi, alţii mai scunzi; alţii au piele închisă, alţii au piele deschisă la culoare. Toţi oamenii descind din Adam şi Eva, ale căror ADN-uri au fost de aşa natură încât toţi urmaşii lor, deşi diferiţi în multe privinţe, fac parte din aceeaşi specie – Homo Sapiens. ADN-urile animalelor conservate pe Arcă, totuşi, ar fi permis mari variaţii ale urmaşilor lor, până la punctul în care diferitele combinaţii ale ADN-urilor masculine şi feminine au produs în multe cazuri diferite (deşi încă similare) specii.

Capitolul Facerea explica foarte clar că Dumnezeu a adus animalele la Arca ⁴(Facere 6:19-20). Dumnezeu a ales mascul şi femela pentru fiecare pereche şi, prin urmare, amestecul de ADN s-ar fi transmis fiecăruia dintre urmaşi. Imediat după potop, speciaţia a fost foarte rapidă, apărând probabil, în câteva generaţii. Mai târziu, aceasta diversificare s-ar mai fi redus, astfel ca supravieţuirea celui mai potrivit a conturat populaţiile în curs de apariţie. Crescătorii selectează foarte atent masculii şi femelele pentru reproducere, generaţie după generaţie, în vederea obţinerii caracteristicilor specifice dorite (vezi fig.1). În sălbăticie, masculii şi femelele cele mai potrivite din mediul lor, se vor dezvolta şi vor avea urmaşi ale căror trăsături vor domina în grupul lor, dealungul generaţiilor. De exemplu, urşii cu blană albă, ce trăiesc în ţinuturile arctice, vor vâna mai bine decât urşii maro, deoarece sunt mai bine camuflaţi. Când este practicat de către crescători, acest proces se numeşte selecţie artificială; în sălbăticie, este cunoscut drept selecţie naturală.

Amândouă aceste procese, acţionează ca şi un sculptor asupra unei statui.⁵ Sculptorul ciopleşte înlăturând materialul nedorit. Similar, selecţia artificială şi cea naturală, îndepărtează ADN-ul care produce caracteristici nedorite, lăsându-le doar pe cele pe care crescătorii le doresc sau, în sălbăticie, rămân doar acele caracteristici care permit dezvoltarea în cadrul unui mediu determinat.

Adaptare programată

Animalele se pot, deasemenea, adapta mediului lor, prin a selecta care părţi din ADN (de exemplu, genele) vor fi folosite şi care nu. Aşa că, în loc să înlăture genele nedorite, ele sunt pur şi simplu neactivate. În mod analog, genele care sunt dorite pot fi activate.

Fig.2. Câteva şopârle din specia de şopârle de perete italiene (Podarcis sicular) au fost mutate din Pod Kopište în Pod Mrčaru, pe coasta Croaţiei. Au fost observate schimbări remarcabile în dimensiunile şi forma capului, în mai puţin de 38 de ani.

În 1971, anumite specii de şopârle au fost mutate după o insulă pe alta, pe coasta Croaţiei.⁶ Deşi cu o climă asemănătoare, cele două insule oferă tipuri de hrană diferite. Insula după care provin şopârlele furnizează o varietate de insecte, în timp ce nouă insulă are o bogăţie de plante. În mai puţin de 38 de ani, şopârlele care au fost mutate pe noua insulă s-au schimbat semnificativ.

Au fost observate schimbări remarcabile în dimensiunile şi forma capului, considerate de către cercetători că fiind apărute pentru a mări forţa muşcăturii. Schimbări deosebite au fost văzute deasemenea în morfologia stomacului (forma internă a stomacului). În fapt, le-a crescut încă un inel muscular în stomac, pentru a încetini trecerea mâncării şi a ajuta digerarea materialului vegetal. Toate acestea în mai puţin de 38 de ani! Este evident că aceste schimbări rapide nu au nimic de a face cu teoria evoluţionistă a lui Darwin care impune ca mutaţii ce schimba gradat forma animalelor, să se acumuleze în sute de mii sau milioane de ani.⁷Aşa că aceasta este o altă cale prin care ar fi apărut speciaţia – prin schimbare programată, condusă de programul din ADN pe care Dumnezeu l-a introdus în animal când l-a creat şi care este declanşat de schimbările din mediu – în acest caz, o nouă sursă de hrană.

Este acesta evoluţie?

Nu! Fundamental pentru procesul darwinist este nevoia de a genera ADN nou, competent. Microbii nu au braţe, picioare, inimi sau creiere deoarece nu au ADN care să conţină instrucţiuni de dezvoltare (informaţie genetică) a acestor membre. Dacă teoria lui Darwin ar fi fost adevărată şi microbii s-au transformat în oameni, ar trebui să existe în natură un proces care să genereze ADN cu noi instrucţiuni de dezvoltare. În cazul în care oamenii de ştiinţă nu pot demonstra că se întâmplă astfel de lucruri, înseamnă că povestea evoluţiei nu are ce căuta în ştiinţă.

Când varietăţi noi apar ca urmare a selecţiei artificiale sau naturale, informaţia genetică nu se măreşte, ci descreşte

Evoluţioniştii susţin că munca crescătorilor şi observaţiile speciaţiei în natură demonstrează adevărul evoluţiei⁸. Dar nu este aşa. Când apar noi varietăţi, prin selecţia artificială sau naturală, informaţia genetică nu se măreşte, ci descreşte. Noile rase şi specii au mai puţine instrucţiuni de dezvoltare decât animalele originale, pentru că informaţia ADN-ului nedorit a fost înlăturată. Cum se pot constitui ca dovezi, exemple de reducţie a informaţiei genetice pentru un proces care în mod fundamental necesita o creştere a informaţiei genetice? Similar, când animale ca şopârla îşi alternează activarea genelor, aceasta nu înseamnă o creştere a informaţiei genetice: procesul adaptării apare prin utilizarea instrucţiunilor de dezvoltare existente. Seculariștii ştiu că dacă reuşesc să convingă oamenii de evoluţie, atunci ei vor gândi că nu este nevoie să creadă într-un Dumnezeu creator. Ca atare, ei caută cele mai bune argumente pe care le pot găsi, cele care arată evoluţia să pară drept ştiinţifică. Care sunt aceste argumente? Invariabil, acestea sunt exemple de schimbare acolo unde nu sunt nici dovezi de creştere a informaţiei genetice, nici cazuri clare de pierdere a informaţiei genetice. Dacă ar avea exemple reale de evoluţie, cu siguranţă le-ar prezenta. Faptul că ei nu o fac, demonstrează în mod clar că astfel de exemple nu există.

Produc mutaţiile noi informaţii genetice?

Evoluţioniştii argumentează ca mutaţiile pot genera informaţie genetică nouă. Într-adevăr, adesea ei reclamă că au observat asemenea procese evoluționare în acţiune.¹ Să luăm câteva exemple.

Rezistenţa la antibiotic

Curând după ce doctorii au început să trateze pacienţii cu antibioticul streptomicina, câteva bacterii au devenit rezistente la el prin mutaţie. Streptomicina funcţionează prin a se ataşa de ribozom (un sistem din interiorul bacteriei care produce proteinele), prevenind funcţionarea lui corespunzătoare. Au fost observate mutaţii care au schimbat forma ribozomului, împiedicând streptomicina să i se ataşeze şi interferând cu producerea de proteine. Oricum, aceste mutaţii au avut un declin pe măsură ce ribozomul a lucrat din ce în ce mai încet. Prin urmare, deşi bacteria a dobândit rezistenta la streptomicina, aceasta a fost asociată unei pierderi în funcţionalitate.

Semnificativ este faptul ca micşorarea producţiei de proteine a fost un dezavantaj în afara mediului artificial creat de tratamentul cu acest medicament.²

Rezistenţa la pesticide

Warfarina este prescrisa în mod curent de către medici pacienţilor cu deficienţe în coagularea sângelui. Când este folosit în doze mari, poate fi un foarte eficient pesticid³, folosit pentru exterminarea şobolanilor. Warfarina este atât de eficientă în prevenirea coagulării sângelui şobolanilor, încât aceştia mor datorită sângerării interne. Funcţionează prin interferenţa cu procesarea vitaminei K, care este necesară coagulării sângelui. Oricum, în câţiva ani, şobolanii au dobândit rezistenţă. A apărut o mutaţie care a condus la o enzimă folosită în procesarea vitaminei K, făcând-o să nu mai fie afectată de warfarina. Încă odată, cu toate acestea, a fost un declin. Nouă enzima procesează foarte ineficient Vitamina K, până la punctul în care şobolanii au nevoie de zece ori mai multă vitamina K pentru a supravieţui, chiar dacă nu există în mediul lor warfarina. Aceştia mor adeseori pentru că nu există suficientă vitamina K în hrana lor. Acesta nu poate fi numit un proces evoluţionar!⁴

Rezistenţa la malaria

Mulţi oameni au dobândit imunitate la malarie. Ei poartă o mutaţie care determină celulele sanguine infectate cu malarie să îşi schimbe forma (să devină “siclemii”) şi să fie distruse de splină, un organ din corp care filtrează sângele⁵. Evoluţioniştii au făcut din aceasta un exemplu clar de evoluţie. Oricum, mutaţia îi face pe purtători mult mai vulnerabili la un număr mare de boli⁶ şi conferă rezistenta numai la malarie, dacă persoana moşteneşte mutaţia de la unul din părinţi. De fapt, dacă mutaţia este moştenită de la ambii părinţi, copilul va dezvolta o boală gravă numită Anemia Celulelor în Secera sau Siclemia⁷, care adesea este fatală⁸. Acesta este un foarte ciudat tip de evoluţie! Cu cât mai mulţi oameni sunt purtători ai acestei mutaţii, cu atât mai mulţi copiii vor muri de siclemie. În practică, în areale unde există un risc crescut de malarie, numărul purtătorilor tinde să fie limitat la numai 18% din populaţie⁹.

Fig. 3. Celule roşii normale şi ‘siclemice’.

Dr. John Sanford, genetician la Universitatea Cornell, a comentat:

“Trebuie înţeles că oamenii de ştiinţă au o reţea foarte sensibilă şi extinsă de detectare a informaţiei creatoare de mutaţii şi majoritatea geneticienilor sunt foarte vigilenţi în acest sens tot timpul… Totuşi nu sunt convins că există un singur exemplu clar al vreunei mutaţii cunoscute care a creat informaţie fără echivoc.”¹⁰

La Creation Ministries Internation nu susţinem că informaţiile de dezvoltare a mutaţiilor nu pot să apară niciodată.¹¹ Cu toate acestea, dacă evoluţia ar fi adevărată, ar fi trebuit să fie nenumărate miliarde de astfel de cazuri în trecut. De ce atunci noi nu le vedem apărând în jurul nostru în ziua de azi?

Dominic Statham
Sursa: Creation.com | Only the Bible explains the diversity of lifehttps://ortodoxiatinerilor.ro/credinta-stiinta/creationism-evolutionism/22318-numai-biblia-explica-varietatea-vietii