Proteste violente în Germania după ce un bărbat a fost omorât de imigranţi

0 564

Proteste violente într-un oraş din Germania după ce un bărbat a fost omorât de imigranţi. Mii de oameni au ieşit în stradă şi s-au bătut cu forţele de ordine după ce un tânăr de 35 de ani a fost ucis de un irakian şi un sirian

Mai multe persoane au fost rănite după ce protestatarii s-au îmbrâncit cu poliţiştii trimişi special de cancelarul Angela Merkel pentru a calma spiritele în oraşul Chemnitz (estul Germaniei).

Totul a început după ce, luni, un tânăr german în vârstă de 35 de ani, a fost înjunghiat mortal de doi tineri imigranţi, respectiv un irakian de 22 de ani şi un sirian de 23 de ani.

Oamenii au ieşit în stradă pentru a cere autorităţilor să stopeze fluxul de migranţi care ‘au invadat’ Germania în ultimii ani.

Potrivit presei din Germania, aproximativ 50 de persoane au fost implicate în violenţele din timpul protestului de la Chemnitz.

Aceştia au atacat poliţiştii cu sticle şi pietre şi chiar au aprins torţe.

Mai mulţi protestatari au ajuns la spital după ce au fost răniţi în timpul protestului.

Oamenii au scandat lozinci precum: ‘Noi suntem poporul!’ sau ‘Este oraşul nostru!’ într-o tentativă de a forţa autorităţile centrale de a-i opri pe imigranţi să ajungă în Germania.

 

sursa: Observator tv

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php