Adrian Sârbu a inventat, la Guvern, sintagma „rebeliune legionară” care a „pregătit” populația pentru intervenția minerilor la București din iunie 1990. A cerut Armatei Române dinamită pentru a arunca în aer balconul Universității

Pe 22 aprilie 1990 au început protestele care mai târziu aveau să fie numite „Fenomenul Piața Universității”. Iar Adrian Sârbu apăra democrația fragilă, „amenințată” de „golani”, cum le spusese Ion Iliescu celor din piață, iar pentru asta era în capabil să facă orice, spun procurorii militari, conform rechizitoriului.

„Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gândească atacuri teroriste asupra manifestanților din Piața Universității, solicitând ministrului apărării să-i pună la dispoziție 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari. Acest fapt rezultă din declarația lui Stănculescu Victor Atanase, care a afirmat: <În legătură cu debutul fenomenului Piața Universității, îmi amintesc un episod care poate fi definit ca absurd, în care personajul principal a fost Adrian  Sârbu – consilier al primului – ministru.  Așa se face că, după instalarea baricadei, în Piața Universității, cred că prin luna mai (nu-mi amintesc data sau dacă era înainte sau după alegerile din 20 mai 1990), în cabinetul meu a venit dl. Adrian Sârbu.  Acesta mi-a solicitat să-i pun la dispoziție din depozitele Armatei o cantitate de trotil (aproximativ 20 kg.), pentru a realiza un automobil capcană care să fie detonat în Piața Universității. Eu am rămas surprins de această propunere și i-am explicat despre efectele dezastruoase pe care le-ar avea o asemenea acțiune.  Atunci, pe loc, am telefonat primului-ministru Petre Roman și l-am întrebat dacă l-a trimis la mine pe Adrian Sârbu. Nu i-am spus despre ce este vorba. Primul-ministru mi-a comunicat că nu l-a trimis la mine pe susnumitul.Constatând această situație mi-am dat seama că Adrian  Sârbu venise la mine, din proprie inițiativă, cu o idee personală pe care i-am respins-o fără prea multe comentarii >(vol.155   fila 2 )”.

„Din probele administrate rezultă că, a participat la organizarea atacului asupra populației civile din București, prin facilitarea transportului la București a unor grupuri de muncitori din Galați și prin măsurile luate privind cazarea și hrănirea minerilor în Capitală.”

Față de acuzațiile aduse, inculpatul civil Sârbu Adrian nu a dorit să dea declarații în faza de urmărire penală.

„În cursul zilei de 13 iunie 1990, inculpații Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Adrian Sârbu au contactat personal factori de decizie de la nivelul organelor locale ale puterii de stat, precum și unii lideri de sindicat cerându-le să mobilizeze cetățenii din respectivele zone, inclusiv minerii, pentru a veni în București și a-i sprijini în acțiunea de reduce la tăcere opozanții politici”, mai spus procurorii.

Dar populația trebuia să aprobe aceste mișcări de mase de oameni care să închidă gura protestatarilor. Sau chiar să-și doreacă acest lucru. Atunci a fost creată manipularea rebeliune legionară. Lui Adrian Sârbu îi este atribuită paternitatea sintagmei care a schimbat comunicarea și care a făcut intervenția municitorilor și minerilor să fie considerată salvatoare pentru statul român.

Conform rechizitoriului, „Caracterul politic al acțiunilor inculpatului rezultă din faptul că, așa cum afirmă martorul Secăreș Vasile, acesta a fost cel care a redactat un comunicat transmis la postul de televiziune ca fiind din partea guvernului, iar în comunicat se preciza, în esență, că ceea ce se întâmplă în ziua de 13 iunie 1990 este rezultatul acțiunilor unei mișcări legionare. Aceasta în condițiile în care, potrivit martorului Tache Viorel, informările făcute de către Serviciul Român de Informații și de Direcția de Informații a Armatei, informări care reflectau starea de fapt reală și care erau transmise președintelui și primului-ministru, erau gestionate de inculpatul Sârbu Adrian, acesta cunoscând conținutul lor și fiind la fel de bine informat ca și președintele și primul ministru.”

n comunicatele și intervențiile din ziua de 13 iunie ale autorităților „se făcea apel la populație, pentru a fi alături de puterea politică, în „respingerea actelor de violență ale bandelor de huligani”, „a sprijini acțiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare”, „pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”. Expresiile folosite în aceste comunicate aveau drept scop crearea unei stări de îngrijorare în rândul populației țării și trezirea unui sentiment de determinare a cetățenilor de a veni în sprijinul puterii politice, fiind exemple tipice de acte de manipulare a opiniei publice. Rezultatul respectivelor comunicate a fost acela că, foarte mulți oameni din multe zone ale țării, au ieșit în stradă, dornice de a li se asigura deplasarea în capitală. De asemenea, în rândul populației s-a creat un sentiment de ură împotriva partidelor politice de opoziție și a liderilor acestora.”

Iată și cumunicatul Guvenului, de la ora 23.08, care are conținutul atribuit lui Adrian Sârbu, și depus de procurorii militari la instanță. Documentul care a fost citit la Televiziunea Publică și la Radioul Public statuează legionarii drept inamicul public în 13 iunie 1990:

„Până la această oră, prin seria de acțiuni grave, responsabile, declanșate de forțe extremiste, legionare, se înregistrează atacuri violente și susținute împotriva clădirii și personalului Ministerului de Interne, apărate de forțe insuficiente, acolo unde se aruncă sticle incendiare împotriva celor blocați în interior. Este atacată acum și stația de benzină din apropierea clădirii Ministerului de Interne, de unde agresorii scot benzină pentru a pregăti sticlele cu amestec exploziv.

Sunt înregistrate – și nu numai aici, ci și în zona casei de Modă, a televiziunii – răniți grav, acte continue de agresiune împotriva populației și a celor aflați în aceste clădiri și obiective guvernamentale. Acei care le provoacă au, ni se confirmă, arme și muniții pe care le-au sustras din clădirea Ministerului de Interne.

Se impune un răspuns imediat, de o deosebită fermitate, împotriva acestor acte de terorism legionar îndreptate contra tinerei noastre democrații, împotriva tuturor oamenilor cinstiți ai României.

Guvernul asigură că această ripostă va fi asumată cu toată răspunderea și toată hotărârea pentru salvarea democrației în România” (vol.317, fila 255).

Odată populația pregătită și speriată cu diversiunea legionară, asaltul muncitorilor „de bine” era în line dreaptă.

„Din județul Galați, s-au mobilizat, pentru a pleca la București, muncitori de pe platforma industrială de la Șantierul Naval Galați, precum și muncitori de la Combinatul Siderurgic Galați. Pentru deplasarea acestora s-a solicitat Regionalei C.F.R. Galați, de către C.P.U.N. Galați, cu adresa 455/13 iunie 1990, să asigure organizarea a două garnituri C.F.R. ce se vor deplasa de urgență la București, menționând faptul că, deplasarea se va face la rugămintea Guvernului și expresă a șefului de cabinet al primului-ministru, d-nul Adrian Sârbu, având în vedere situația gravă în care se găsește Televiziunea Română, sediul Guvernului și Inspectoratul General al Poliției. Adresa a fost semnată, în calitate de președinte C.P.U.N. Olt, Ilie Vidovici (vol. 21, fila 44).”

Alte forțe, mai disciplinate, cum au fost minerii, au venit chiar în dimineața zilei de 14 iunie. Iar cei mai competenți organizatori de mese și transporturi gratuite s-au apucat de treabă, oamenii obosiți de pe drum nu puteau să aștepte. Conform dosarului aflat la instanță,

„În concret, inculpatul Sârbu Adrian a participat la organizarea atacului asupra populației civile din București, facilitând transportul la București al unor grupuri de muncitori din Galați și ocupându-se, alături de Ionescu Cazimir Benedict și Dumitru Nicolae, din ordinul inculpatului Roman Petre, de cazarea și hrănirea minerilor, aprovizionarea fiind făcută de către Bebe Ivanovici.”