Eu nu sărbătoresc… Scrisoare către Europa

de Florin Dobrescu

Eu nu sărbătoresc nimic pe 9 mai. Nu am ce sărbători. Pentru noi, românii, ca și pentru celelalte popoare din Europa de Est, 9 mai nu a adus pacea. Pentru noi, cei din Est, războiul a continuat și după 9 mai. Un război îndelungat, întins pe 45 de ani. Un război civil, de apărare împotriva agresiunilor ocupantului sovietic și colaboraționiștilor săi – comuniștii locali, care au instituit un genocid al elitelor, distrugerea instituțiilor fundamentale ale statului național român și răsturnarea tuturor rânduielilor străvechi ale acestui pământ. Un război care s-a dus în munți și în păduri, cu arma în mână, în lagăre și în închisori, în sate și orașe. Un război în care am fost, desigur, învinși, dar am biruit în perspectiva eternității. Un război soldat cu zeci de mii de morți și cu alienarea fibrei acestui popor pentru mai multe generații de aici înainte.

9 mai a însemnat consfințirea ocupației sovietice în țările noastre. Și odată cu ea, consfințirea regimurilor totalitare instaurate de aceasta pentru a-și asigura controlul asupra națiunilor captive.

9 mai a însemnat confințirea Cortinei de Fier. Împărțirea Europei în două: o Europă a huzurului și una a suferinței.

Noi, cei de aici, din Est, am privit întotdeauna spre Occident, spre lumea liberă, râvnind la reîntâlnirea cu frații noștri europeni din vest, la ziua când vom trăi toți într-o Europă liberă și prosperă.

Iar când, târziu, foarte târziu, după o jumătate de secol, ne-am eliberat și am pășit ca niște rude sărace pe pardoseala opulentă a lumii libere, am găsit o Uniune Europeană care îl omagia pe Marx și se extazia înaintea învățăturilor împachetate în poleială ale discipolilor lui Trotzki.

Doar cu câteva zile în urmă, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, a participat la festivitățile fastuoase prilejuite de aniversarea a 200 de ani de la nașterea părintelui terorismului comunist. Pentru ca blasfemia să fie deplină, liderul european a elogiat într-o biserică opera zămislitorului doctrinei în numele căreia peste 100 de milioane de oameni au fost exterminați în secolul trecut. Și a dezvelit o statuie impozantă a lui Marx, statuie donată Europei – culmea! – chiar de Republica Populară Chineză, fosilă a comunismului statalizat și campioană la încălcarea drepturilor omului. „Și am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ… Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia.” (Apocalipsa 11 : 13)

Obrazul încă înlăcrimat al popoarelor Europei de Est a fost pălmuit, iar suferințele lor scuipate. Și asta cu doar câteva zile înainte de 9 mai.

Iată de ce, dragă Europa, eu nu sărbătoresc nimic pe 9 mai. Căci doar popoarele învinse sărbătoresc ziua înfrângerii lor. Popoarele conștiente de identitatea și misiunea lor nu sărbătoresc înfrângeri, ci victorii.

Pentru mine, ziua de 9 mai nu există. Și nici tu nu exiști. Ești doar un chip cioplit al iluziei noastre amare de 45 de ani, când te-am crezut o lume a libertății și păcii.

Dumnezeu să se îndure de rătăcirea ta…