Dan Andronic: Liderii GDS au încercat să influențeze alegerile la Academia Română prin publicarea unor informații compromițătoare împotriva lui Ioan Aurel Pop, deși Mădălin Hodor știa că acesta primise adeverință de necolaborare cu Securitatea din 2009

0 422
Modul în care GDS a încercat să influențeze alegerile de la Academia Română, prin publicarea unor informații calomniatoare la adresa profesorului Ioan-Aurel Pop, continuă să se afle în atenția jurnaliștilor care, cu argumente mai mult decât edificatoare, demonstrează că este vorba de un scenariu bine pus la punct în laboratoarele gedesiste. Pentru că încercarea de defăimare a lui Ioan-Aurel Pop a fost făcută de Mădălin Hodor deși acesta știa că profesorul primise o adeverință de necolaborare cu Securitatea încă din 2009.  Despre acest caz scrie și jurnalistul Dan Andronic într-un text publicat de Evenimentul Zilei, demontând linșajul celor de la Reista 22 la adresa profesorului Ioan -Aurel Pop  anunțând, în același timp, că la CNSAS s-ar fi declanșat deja o anchetă internă.
Imagine similară
„Noi informații despre listele cu „colaboratori” ai Securității – spionajul extern, publicate de Revista 22.
1. La CNSAS s-a declanșat o anchetă internă, întrucât sunt indicii temeinice că s-au săvârșit niște infracțiuni.
2. În privința modului în care s-au scos documentele din CNSAS am următoarele date certe:
în 22 februarie, Mădălin Hodor a făcut cerere de acreditare ca cercetător cu o temă legată de Istoria spionajul românesc, perioada 1939-1989;
în 7 martie, înainte de aprobarea cererii de către Colegiul CNSAS a cerut fotocopii după unele dosare, inclusiv cele publicate în Revista 22, deci știa exact ce caută!;
în 13 martie primește aprobarea acreditării sale;
în 15 martie primește fotocopii, dar ele sunt anonimizate, adică o mare parte din numele prezente sunt șterse;
profitând de schimbarea conducerii CNSAS și incertitudinea care domnește într-o instituție în asemenea momente, Mădălin Hodor face presiuni, invocând calitatea de funcționar al CNSAS și obține noi copii, neanonimizate;
12 aprilie, le obține și le publică în Revista 22.
3. Din investigațiile pe care le-am făcut pe tema autorilor „morali” ai acestei golănii s-au detașat următoarele nume:
– Gelu Voican-Voiculescu, fostul mentor al lui Mădălin Hodor, a făcut în 1989-1990 o grămadă de copii după documente din Arhiva DIE/SIE fiind însoțit și îndrumat în această acțiune de fostul șef DIE Doicaru. Un scandal pe această temă ar fi servit acoperirii Dosarului Revoluției.
– liderii GDS care au încercat să influențeze alegerile la Academia Română prin publicarea unor informații compromițătoare la adresa lui Ioan Aurel Pop, deși Mădălin Hodor știa că acesta primise o adeverință de necolaborare cu Securitatea încă din 2009!
Acestea sunt faptele, aștept răspunsul oficial al CNSAS și o să dezvălui mai multe.
P.S. Victor Roncea face o observație interesantă: pagina 2 care lipsește din document și despre care Hodor spune că nu a fost predată de SIE conține persoane al căror nume de familie începe cu A și B. Să fie vorba de Blandiana, Ana Blandiana, se întreabă Victor Roncea…”, scrie Dan Andronic.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php