Lăsați formalismul, Hristos așteaptă să fim firești și sinceri

0 395

Oare când ne vom apropia de Dânsul ca de un prieten adevărat? Însă noi nu ne apropiem de El astfel, ci stingheriţi, parcă cu răceală; şi când ne rugăm, şi când facem un bine, suntem parcă peste măsură de formali. Iar El vrea să fim fireşti. Ne-a arătat aceasta prin felul în care a trăit printre noi: simplu, smerit şi blând.

Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. Ca Dumnezeu desăvârşit, El cuprinde toate cu dragoste, dragostea Sa nesfârşită. Ca Om desăvârşit, este iubitor cu fiecare suflet ce se apropie de El. Nouă, totuşi, această dragoste a lui Dumnezeu ni se pare cumva îndepărtată, ni se pare că Dumnezeu este foarte departe de noi. De fapt, noi ne depărtăm (de Dumnezeu). El nu se poate despărţi de noi, căci El este Viaţa. El este Dragostea deplină.

O, oare când vom avea şi noi faţă de Dânsul aceeaşi dragoste, oare când ne vom apropia de Dânsul ca de un prieten adevărat? Însă noi nu ne apropiem de El astfel, ci stingheriţi, parcă cu răceală; şi când ne rugăm, şi când facem un bine, suntem parcă peste măsură de formali. Iar El vrea să fim fireşti. Ne-a arătat aceasta prin felul în care a trăit printre noi: simplu, smerit şi blând. Trebuie să ne apropiem de Domnul aşa cum ne-a făcut; simpli, ca nişte copii nevinovaţi trebuie să ne apropiem de Dânsul.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea VitovniţaCum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, pp. 122-123)

sursa: Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php