Vinerea Mare a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare

0 488

Camera Deputaţilor a adoptat joi proiectul de lege prin care Vinerea Mare devine sărbătoare legală nelucrătoare. Propunerea legislativă a fost aprobat de Senat săptămâna trecută şi urmează să fie trimisă spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.

„Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. (…) Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se menţionează în expunerea de motive a actului normativ, conform Agerpres.

În prezent, în România sunt 14 zile de sărbătoare legală şi nelucrătoare:

  • 1 şi 2 ianuarie – Anul Nou;
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
  • prima şi a doua zi de Paşti (8, 9 aprilie 2018);
  • 1 mai – Ziua Muncii;
  • prima şi a doua zi de Rusalii (27, 28 mai 2018);
  • 1 iunie – Ziua Copilului;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
  • 1 Decembrie – Ziua Naţională a României;
  • 25, 26 decembrie – Naşterea Domnului.

 

via Basilica

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php