Document divulgat arată că Soros susţine un complot secret pentru anularea Brexitului

2 638

Un document strategic dezvăluie că finanţatorul miliardar George Soros este unul dintre cele trei persoane de profil înalt asociate cu grupul anti-Brexit numit “Best for Britain”, care face presiuni “în secret” pentru organizarea unui al doilea referendum privind Brexitul, cu scopul de a opri Marea Britanie să iasă din UE, susţine publicaţia The Telegraph.

Soros, un cetăţean american de origine ungară în vârstă de 87 de ani şi cu o avere de circa 25 miliarde de dolari, a oferit peste 554.840 de dolari grupului “Best for Britain” prin intermediului Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, pe care o deţine.

Documentul divulgat se referă de asemenea la o campanie mediatică ce va avea loc în această lună la nivel naţional, precum şi acţiuni de recrutare a unor donatori conservatori majori cu scopul de a-l submina pe premierul britanic Theresa May şi pentru a influenţa diverşi parlamentari.

De asemenea, Best for Britain intenţionează să caute parlamentari şi să îi convingă să voteze împotriva acordului final pentru Brexit, cu scopul de a organiza un nou referendum sau alegeri generale, arată documentul divulgat dintr-o întâlnire a grupului.

Documentul susţine că această campanie mediatică, care va începe la sfârşitul acestei luni, trebuie “să trezească ţara şi să promoveze ideea că Brexitul nu este un acord finalizat. Nu este prea târziu pentru a opri Brexit-ul”, precizează The Telegraph.

Potrivit publicaţiei, parlamentari din 100 de “circumscripţii electorale care susţin Brexitul” vor fi supuşi unor presiuni prin utilizarea unei “game de tactici de marketing de gherilă” pentru a vota împotriva ieşirii ţării din UE. Pe lângă o serie de mitinguri în masă şi concerte planificate de susţinătorii taberei “Remain” (care se opun Brexitului), campania aparent se va concentra pe tineret.

În plus, grupul plănuieşte să furnizeze sprijin financiar mişcării europene.

Implicarea lui Soros în acest plan a ieşit la iveală după ce acesta s-a întâlnit luni, 29 februarie, cu şase donatori conservatori la vila lui din Chelsea, Londra.

Implicarea sa are loc la peste 25 de ani după ce a obţinut pmai mult d 1 miliard de lire sterline când a pariat împotriva lirei sterline cu puţin timp înainte ca Marea Britanie să se retragă din Mecanismul European al Ratelor de Schimb (European Exchange Rate Mechanism, ERM). Mai recent, el a fost acuzat că a organizat mitinguri împotriva preşedintelui Donald Trump în SUA şi că a interferat cu democraţiile din câteva naţiuni europene.

De asemenea, la vila lui Soros au fost prezenţi şi Stephen Peel, un om de afaceri şi fost canotor olimpic despre care s-a afirmat că a investit bani în acest plan şi care se află în comitetul director al grupului Best for Britain, lordul Malloch-Brown, fost ministru laburist şi preşedinte al grupului Best for Britain şi Sir Martin Sorrell, director executiv al firmei de publicitate WPP.

Soros a invitat de asemenea un grup select de donatori conservatori la eveniment, cărora li s-a spus că obiectivul grupului Best for Britain este acela de a “strânge sprijin pentru tabăra Remain şi de a obţine o majoritate naţională clară şi tot mai mare până în iunie/iulie 2018”, ca apoi acea presiune să fie canalizată asupra parlamentarilor.

Totuşi, potrivit unor surse prezente la cina respectivă, apelurile grupului nu au avut efectul scontat şi donatorii au plecat din vila lui Soros fără să promită bani.

Peel, unul dintre organizatorii mişcării, a discutat anterior despre dorinţa sa ca Marea Britanie să rămână în UE, iar lordul Malloch-Brown a afirmat anul trecut că opinia publică trebuie să fie influenţată la nivel naţional, astfel încât să existe o majoritate anti-Brexit în momentul în care va avea loc un vot în Parlament. La rândul sau, Soros afirmase anul trecut că Brexitul este o propunere prin care toate părţile au de pierdut.

Peel a fost director al UK-EU Open Policy de la crearea acesteia în octombrie 2016, în timp ce lordul Malloch-Brown s-a alăturat după 13 luni.

“Planul de bătălie” divulgat concluzionează că mişcarea Best for Britain trebuie să “câştige scrutinul semnificativ pe care [premierul Theresa] May l-a promis în octombrie privind acordul ei pentru Brexit”, adăugând că în cazul unui eşec al premierului ar putea fi declanşat un nou referendum sau noi alegeri.

“Trebuie să câştigăm în mod decisiv pentru a linişti Europa că întoarcerea noastră va fi permanentă”, se mai susţine în document.

 

 

sursa: Epoch Times

2 Comments
  1. Ionut Moraru says

    Cine mai, Soros?? Neee.. nu se poate, un batranel de 87 de ani care isi duce urina la analize sa faca asta, sa coduca el lumea..?!! Pai ce interes are ca mai are putin si moare?! Si mai e ceva eu nu am luat bani de la Soros deci Soros nu exista..(din putul gandirii hastagiste)

  2. ANTIPUTIN says

    Nici Soros, nici Putin.
    O uniune europeana tare, unita si, mai ales, crestina.
    Sunati trambite ale reinvierii crestine a maretului continent !

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php