Donald Trump către Marșul pentru Viață: „Administrația mea va apăra mereu primul drept din Declarația de Independență, dreptul la viață”

0 693

 

Vineri, 19 ianuarie 2018, Președintele SUA, Donald Trump, a adresat un mesaj în direct de la Casa Albă sutelor de mii de participanți la Marșul pentru Viață 2018 de la Washington, DC, eveniment care anul acesta a avut ca temă „Dragostea Salvează Vieți”.

Transmisiunea în direct de la Casa Albă pe scena marșului s-a făcut în prezența câtorva mame care au trecut cu bine de criza de sarcină, născându-și copiii cu sprijinul unor centre de consiliere în criza de sarcină din SUA. În această țară, astfel de centre sunt de peste trei ori mai numeroase decât clinicile de avort.

Redăm transcrierea integrală a discursului istoric rostit de Președintele Donald Trump. Sublinierile aparțin redacției Știri pentru viață

 

Vă mulțumesc foarte mult, e foarte frumos din partea dumneavoastră. Vă rog să luați loc.

Avem zeci și zeci de mii de persoane care ne urmăresc chiar acum din apropiere. Așadar, vă felicit. Ce bine că avem o zi atât de frumoasă, nici nu se putea o zi mai frumoasă ca cea de azi. Vreau să-i mulțumesc Vicepreședintelui Mike Pence pentru minunata introducere pe care a făcut-o. Vreau să îi mulțumesc și soției sale, minunata Karen, adevărați apărători ai vieții. Îți mulțumesc și ție, și lui Karen.

Astăzi am onoarea și mă mândresc cu faptul că sunt primul președinte care vi se alătură de aici, de la Casa Albă, pentru a se adresa participanților la cea de a 45-a ediției a Marșului pentru Viață, o ediție foarte specială, cel de al 45-lea marș pentru viață [din SUA – n.ed.], și sunteți cu adevărat remarcabili. Astăzi zeci de mii de familii, de studenți, de patrioți și de cetățeni realmente măreți s-au adunat la Capitoliu, un loc special al națiunii noastre.

Veniți din diverse categorii sociale și locuri, dar toți sunteți aici pentru o singură și frumoasă cauză: pentru a construi o societate în care viața este celebrată, protejată și îndrăgită.

Marșul pentru Viață este mișcare născută din dragoste: vă iubiți familiile; vă iubiți aproapele; vă iubiți țara; și iubiți fiecare copil născut sau nenăscut, deoarece credeți că viața este sacră și că fiecare copil este un dar prețios de la Dumnezeu.

Știm că viața însăși este cea mai mare minune. Vedem aceasta în ochii fiecărei proaspete mame care-și strânge la piept cu brațe iubitoare minunatul, inocentul și gloriosul nou-născut. Vreau să vă mulțumesc fiecăruia din cei prezenți astăzi aici sau pretutindeni în țară, care lucrează cu inimă mare și devotament neobosit pentru a se asigura că părinții primesc sprijinul iubitor de care au nevoie pentru a alege viața.

Datorită vouă, zeci de mii de americani s-au născut și și-au atins potențialul dăruit de Dumnezeu. Sunteți martorii în viață a Marșului pentru Viață din acest an, a cărui temă este „Dragostea salvează Vieți”.

După cum știți cu toții, [decizia Curții Supreme SUA, din 22 ianuarie 1973, în cazul] „Roe vs. Wade” a rezultat într-una dintre cele mai permisive legi ale avortului din întreaga lume. De exemplu, Statele Unite este una din cele numai șapte țări – printre care, China și Coreea de Nord – în care este permis avortul la cerere până în ultimul trimestru de sarcină. În acest moment, în unele state americane legea permite aceasta pentru copiii aflați deja de nouă luni în pântecele mamei lor.

Este greșit. Trebuie să se schimbe.

Americanii sunt pro-viață într-o măsură tot mai mare. Se poate vedea aceasta în permanență. De fapt, doar 12% dintre americani se pronunță în favoarea avortului în orice stadiu al sarcinii.

Administrația mea va apăra întotdeauna primul drept menționat în Declarația de Independență, care este dreptul la viață.

Mâine se va împlini exact un an de când am depus jurământul în această funcție. Și voi afirma că lucrurile arată cu adevărat bine în țara noastră. Economia se află probabil la cei mai buni parametri. Dacă ne uităm la numărul de locuri de muncă, vedem companiile întorcându-se în țară, dacă ne uităm la burse, înregistrăm creșteri istorice, șomajul este la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani, iar în rândul populației de origine afro-americană se înregistrează cel mai scăzut nivel de șomaj din istoria țării; șomajul în rândul populației de origine hispanică a atins un record istoric minim, în timp ce – atenție! – șomajul în rândul femeilor este cel mai mic din ultimii 18 ani.

Suntem realmente mândri de ceea ce reușim să facem.

În prima săptămână de președinție am reinstaurat politica de la Mexico City, introdusă prima dată de Președintele Ronald Reagan.

Am sprijinit puternic legea [copiilor nenăscuți] capabili să simtă durere, inițiată de Camera Reprezentanților pentru a curma dureroasele avorturi din ultimele trimestre de sarcină [după 20 de săptămâni de sarcină – n.ed.] care au loc în toată țara. Și fac apel la Senat să adopte această lege importantă și să mi-o trimită la semnat.

Cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune, am semnat un ordin care protejează libertatea religioasă. Foarte mândru de aceasta. Astăzi vă anunț că tocmai am lansat o nouă propunere pentru a proteja libertatea de conștiință și libertatea religioasă, libertatea medicilor, asistentelor medicale, infirmierelor și a întregului personal medical. Foarte important.

Tocmai am eliminat politica vechii administrații de a împiedica eforturile unora dintre statele americane de a retrage finanțarea publică pentru furnizorii de avort care încalcă legea.

Protejăm sacralitatea vieții și familia ca fundament al societății. Dar această mișcare poate reuși numai cu ajutorul inimilor, sufletelor și rugăciunilor oamenilor.

Astăzi, alături de noi se află Marianne Donadio din localitatea Greensboro, în Carolina de Nord. Unde e Marianne? Bună, vino aici, Marianne. Vino. Mă bucur să te văd, să știi.

Marianne avea 17 ani când a aflat că este însărcinată. La început, i s-a părut că nu avea nicio soluție. Dar, când le-a spus părinților, aceștia au reacționat cu iubire totală, afecțiune totală și sprijin total. Sunt niște părinți grozavi? Măreți? [Marianne aprobă dând din cap] M-am gândit că vei spune asta. A trebuit să fiu atent.

Marianne a ales cu curaj viața și și-a născut fiul. L-a numit Benedict, care înseamnă „binecuvântare”. Mariane le-a fost atât de recunoscătoare părinților pentru iubirea și sprijinul lor, încât și-a dorit să le ajute pe cele care nu sunt la fel de norocoase ca și ea. S-a alăturat mai multor persoane din comunitatea ei și a înființat un cămin maternal pentru femeile însărcinate care rămân fără adăpost. Se numește „Camera de la Han”. Astăzi, Marianne și soțul ei, Don, sunt părinții a șase copii superbi. Fiul ei, Benedict, și fiica ei, Maria, sunt astăzi alături de noi aici. Unde sunt? Veniți încoace. Este grozav.

În ultimii 15 ani, „Camera de la Han” a oferit adăpost, servicii de puericultură, consiliere, educare și pregătire pentru carieră unui număr de peste 400 de femei. Mai mult decât atât, le-a oferit speranță. I-a arătat fiecăreia dintre ele că nu este trecută  cu vederea, că nu este singură și că de fapt are la dispoziție o întreagă familie de oameni care să o ajute să reușească în viață.

Această speranță este adevăratul dar prin care această mișcare incredibilă ne-a adus laolaltă astăzi.

Este darul prieteniei, darul mentoratului, darul încurajării, iubirii și sprijinului. Acestea sunt cuvinte frumoase, sunt daruri frumoase.

Și, cel mai important, este însuși darul vieții – cel care ne dă impulsul acestui marș, pentru care ne rugăm și pentru care viitorul Americii va fi plin de bunătate, pace, bucurie, demnitate și viață pentru fiecare copil al lui Dumnezeu.

Le mulțumesc oamenilor foarte-foarte speciali de la Marșul pentru Viață. Suntem alături de voi până la capăt. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să binecuvânteze America.

Mulțumesc. Mulțumesc.

 

 

 

 

 

sursa: Știri pentru viață

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php