Un cititor din Canada a lăsat acest comentariu la recentul articol Pornografia – o demonizare treptată:
„O analiza complexa si corecta, dar cum demonul pornografiei are multe capete, unele aspecte ale acesteia au scapat. As vrea sa mai adaug inca doua la lista de mai sus intelegand in acelasi timp ca acestea nu vor epuiza fetele acestei dihanii dar vor aduce un pic de lumina si pe aceste locuri neatinse in articol. Ca si precizare – de luat in considerare faptul ca scriu din tara frunzei de artar, si cele ce voi scrie se refera la acesta zona, dar cum raul se globalizeaza repede, este f. posibil ca observatiile mele sa fie valabile si pe alte meleaguri.
Prima constatare se refera la prezenta dominanta (in jur de 70%) a nudurilor de ambele sexe (dar predominant feminine) intr-un kit de arta/desen care contine un caiet de schite cateva creioane de colorat, ascutiotoare, cateva tuburi cu culori, pensule si binenteles o carte de indrumare si sfaturi insotite de desene FOARTE explicite, primit de unul din copiii mei cadou de Craciun. Pe siteul companiei producatoare apare la 14 ani+, dar stiu de unde este cumparat si se gaseste la sectiunea copii. In plus, ca linistea parintilor sa nu fie tulburata pe coperta kit-ului se gaseste o imagine ce o putem numi clasica – o schita in creion a unei mese cu o glastra cu flori un ziar si o cesca de cafea. Ca sa zic asa, Dumnezeu I-a luminat mintea sotiei mele si a aruncat o privire prin „indrumarul” (catre pierzanie) desenatorului amator. Am fost nevoiti sa aruncam cartulia cu pricina. In educatia de aici se pune un accent deosebit pe arta dramatica, desen si muzica, un lucru bun daca este facut cu o abordare crestinesca, dar care poate perverti si insela multe minti inca inocente, facandu-le sa renunta la unele retineri si bariere impuse de constiinta, doar ca este un act artistic si ca „nu se pune”. De altfel n-am gasit carte de indrumari/sfaturi pentru desen care sa nu contina si o componenta consistenta de nuduri, care desii nu sunt la fel de daunatoare ca imaginile pornografice inlesnesc si deschid calea acestora.
A doua experienta se refera la inserarea in cartile de benzi desenate. „Comics”-urile, cum sunt numite aici, au o istorie lunga si sunt foarte populare printre copii si adolescenti, avand chiar si sectiunea „adult comics” in toate marile librarii. Comics-urile au magazine specializate de vanzare, exista colectionari si evenimente speciale pentru lansare de noi nr. etc, iar unele numere vechi si rare ajung chiar la mii/zeci de mii de dolari bucata. La clasele primare, benzile desenate simple sau cartile in care scrisul este insotit de imagine in proportie 50/50% sunt recomandate copiilor ca mijloc de incurajare a cititului, copilul fiind felicitat ca a citit „o carte” si prevenire a analfabetismului care desi pare neverosimil in zona din afara marilor orase, ajunga si pana la 50% (vorbind aici despre provincia francofona Quebec), fiind in acelasi timp foarte populare in randul copiilor.
Mersul la biblioteca scolii si imprumutarea de carti este o activitate obligatorie in programa scolilor primare + bibliotecile de cartier sunt foarte bine dotate avad un fond mare de carte, reviste, ziare, zona de studiu, de facut lectii cu meditator al bibliotecii (in unele zile), internet liber si sala de evenimente + plus altele toate acestea gratuit doar in baza unui card de biblioteca care este si el gratuit).
Asadar, zic, inserarea in cartile de benzi desenate a imaginilor cu tenta erotica explicita a eroinelor inchipuite de mintile desenatorilor, eroine dominante ca dealtfel tot ce tine de caracterul femeiesc in seculara Canada si foarte crude in acelasi timp. Parintii sunt ori nestiutori ori indiferenti fata de ce citeste copilul si de aici pana la documentarul realizat si prezentat de televiziunea de stat canadiana adica CBC la o ora de mare audienta (pe care l-am vazut acum vreo 3/4 ani), in care cei de la protectia copilului sunt contrariati ca viata sexuala a „adolescentilor” incepe nepermis de devreme, incepand si incercand consilierea fetelor de 11 si 12 ani (pe cele de varsta mai mare, 14+ deja le-au pierdut), in care li se explica multe si care explica telespectatorului ca „analul este noul oral”, nu este decat un pas.
Aceste doua aspecte am vrut sa le amintesc si desi nu sunt de gravitatea celor din articol, deschid unele cai catre ele. De altfel, aici nu cred ca exista aspect din viata de zi cu zi in care semnul raului (si la propriu si la figurat) sa nu fie vizibil si sa nu revendice noi teritorii pe care si-a pus amprenta si pe care le considera castigate. De la invazia de nume de „brand” de imbracaminte (marca – no angel ) sau haine speciale de iarna pentru copii geaca + pantalon de zapada marca „monster”, mancare (gama decadent – biscuiti, sau carnivor cu poza un fel de om-monstru), bautura (monster cu o gama larga de „gusturi”) carut de transport cu doua roti gen liza ce aici are denumirea generica de „diablo”, o caroserie standard de fibra de sticla pentru masini de carat marfa gen pick-up se numeste tot „diablo” si se pote continua cu muuulte exemple – pana la tatuarea aproape generala a adolescentilor si adultilor, de la mici „nevinovate” simboluri sau semne (la inceput) pana la tatuaje complexe si pe suprafata f. mare a corpului. 40% ar fi procentul adolescentilor si tot 40% al adultilor tatuati , procent ce creste in fiecare an. Consider tatuajul un semn al raului si o revendicare a acestuia asupra corpului umana prin simplul fapt ca templul Sfantului Duh care este corpul omenesc este pangarit, murdarit prin tatuaj iar Sfantul Duh paraseste acest corp, omul ramanand la bunul plac al duhurilor rele ce neintarziat il vor lua in stapanire.”
sursa: Cultura Vieții
