„Într-un mod absolut schizofrenic, Facebook-ul mă mai şi întreba: «What’s on your mind, Silviu?»”
E tare amuzant să pot scrie din nou pe facebook după 24 de ore de interdicție. Mda, pentru o postare de acum niște ani de zile, m-am trezit că nu pot scrie, comenta, da un like, răspunde la mesaje în inbox, ba nici chiar posta pe una dintre paginile pe care le administrez. Nimic. Puteam doar citi.
Într-un mod absolut schizofrenic, Facebook-ul mă mai și întreba: ”What s on your mind, Silviu”? Chiar așa, ce-o fi fost în mintea mea? Aproape că era o întrebare cinică, în context. Pentru că mă întreba, dar îmi interzicea să răspund. Așa cum mi-a interzis să mă pot explica.
Dar au fost 24 de ore cu folos. Mi-a permis să mă gândesc la treaba asta. Trăim, nu-i așa, cu pretenția că suntem liberi. Exprimarea e o formă elementară a libertății. De care am fost privat timp de 24 de ore. Fără drept de apărare, fără drept de replică. Notificat, luat act, executat. E atât de limpede și de unilateral actul încât devine aproape frumos. O estetică a puterii. Un exemplu de manual al cenzurii și al deciziei unilaterale.
Sigur, mi se poate pune sub ochi pomelnicul acela plictisitor, interminabil de reguli și condiții. Treaba aia kafkiană e denumită, sintetic, ”valorile comunității fb”. Oh…
Libertatea de exprimare nu figurează acolo. Cel puțin, nu de facto. Acolo ai cu adevărat doar libertatea de ofuscare. Investirea cu putere de lege a scrupulelor isterice. Frustrarea, ca singură și absolută garanție a umanității noastre.
Am realizat mai pregnant ca oricând, ceea ce am știut – teoretic – întotdeauna: nu există ”pagina mea” de fb. E doar pagina Fb-ului de fb. Nici măcar vorbele mele nu sunt ale mele. Mi le confiscă fără drept de apel, le fac să dispară, le șterg, chiar și pentru tine. Nici măcar nu ești anunțat, cum sugera un prieten, că s-a raportat/identificat un text cu probleme, că el dispare pt ceilalți, dar rămâne pt tine, până când se lămurește treaba. Nu există lămuriri. Nu există perioade de grație.
Evident că poți avea un blog, că poți copia tot ce scrii pe un document, poți să te asiguri. Dar nu este vorba despre asta, aici este vorba despre relația dintre Fb și noi, ”userii”.
Suntem ”îngăduiți”. ”Tolerați”. Dar numai după cheful și metehnele unor principii și valori prezentate arid și ingurgitabil, și care se pot modifica fără ca tu să știi sau să înțelegi prea bine, când, cum și ce. Între fb și useri s-a instalat fix relația de putere dintre o autocrație și norodul supus. Suntem tolerați, dar monitorizați, mereu sub semnul prezumției de vinovăție.
Sigur, e o afacere privată. Nu-ți place, poți pleca. Nu te obligă. Dar nu e chiar atât de simplu. Prin amploarea și prin ofertele sale de marketing, Fb ne-a încurajat să creăm pagini de afaceri, să derulăm campanii (chiar pe bani). Milioane de afaceri și de branduri se manifestă într-un spațiu ”mereu gratuit”. Ba chiar au ajuns să depindă de acest ”spațiu”. Dar cu ce preț? Cu prețul unui soi de obediență, de aliniere la niște ”valori ale comunității” pe care nici măcar acum, când peste un miliard de oameni folosește platforma, nu le supune nimeni unei discuții deschise ori unui vot. Iaca, o zi întreagă ai putea fi lipsit de dreptul de a te exprima pe acele pagini pe care ai fost încurajat, invitat să le creezi.
Având o ”populație” cât a Chinei, doar că risipită într-o ubicuă diaspora, Facebook are cam aceeași politică cu cea a Chinei față de supușii săi: el decide, tu te execuți. Acuzarea are mereu dreptate, apărarea este un soi de moft.
Habar n-am dacă cineva a stat să mă pârască sau dacă nu știu ce algoritmi care știu să identifice cuvintele ”greșite”, dar nu și simțul ironiei, au dus la această situație, cum ziceam, amuzantă întrucâtva. Cert este că în termeni figurativi, am fost ”reținut pentru 24 de ore”, fără dreptul de a suna la un avocat.
Iar pârâcioșii de serviciu nu sunt prin nimic diferiți de acei colaboratori ai polițiilor secrete de prin statele totalitare: ”prieteni” pe Facebook, bei o bere cu ei, stai la o vorbă, mai o hlizeală, mai o contră, te crezi în anturaj bun. Asemenea vecinului cu paharul lipit de peretele ce comunică cu apartamentul de alături, pârâciosul facebookist nu este altceva decât un turnător. El zice că ”face curat”. Așa o fi. Doar că are ceva din reflexul nazistului care curăța lumea de ”rase inferioare”, ori a stalinistului, maoistului, castristului etc care curăța societatea de clasele sociale ”parazite”. Și ei făceau curat. Și unii și alții militau râvnitor pentru o ”lume nouă” și pentru ”omul nou”. Destui erau activiști onești. Îngăduiau cu un oftat superior eliminarea fizică sau morală a unor categorii întregi de oameni și de idei. În fond, ”era pentru cauză”, nu?
Ei bine, păstrând proporțiile, cam pe-acolo suntem. 24 de ore am fost redus la tăcere. În timp ce mi se permitea să ”vizitez” paginile eram constrâns să tac. Și mi se interzicea să mă fac văzut sau auzit. Am fost așezat în spatele unei ferestre-oglindă, de unde puteam contempla ”libertatea de exprimare” pe care o aveau alții și care mie, mustrător, (și cu avertismentul că aș putea fi eliminat definitv dacă repet ”greșeala”) mi se confiscase pentru 24 de ore. Am fost ”izolat”. Scos pe margine. Sancționat. Ca-n ”sport”, nu-i așa?
Cum ziceam, cumva amuzant. Dacă nu ar fi atât de familiar.
Înfricoșător de familiar…
„La ce te gandesti Silviu?” spus de Facebook este echivalentul lui „La ce te gandesti banditule?” din vremea lui Turcanu, sintagma inventata de aceleasi constiinte jidovesti.