Șerban Nicolae și „trădătorii care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia”

Mentalitatea comunistoidă a pupilului lui Ion Iliescu, senatorul PSD Șerban Nicolae, răbufnită săptâmâna trecută, la dezbaterea asupra declarării zilei de 26 Octombrie – Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă, nu este străină de spațiul public și nici de cel instituțional din România. Fenomenul unic în „blocul sovietic” – lupta armată organizată contra ocupanților bolșevici anticreștini – este ignorat în majoritatea manualelor de Istorie sau trivializat de diverși agenți camuflați în „intelectuali publici”, fără însă ca aceștia să-și primească perdaful cuvenit, asemenea senatorului PSD. Pe drept cuvânt, președintele AFDPR, domnul Octav Bjoza, i-a dat lui Șerban Nicolae o replică usturătoare: „La 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, nu am întâlnit o asemenea grosolănie din partea unui politician român. O crasă necunoaștere a fenomenului, care demonstrează continuitatea gândirii bolnave din vremea defunctului regim, ilegitim și criminal”. Orice ar mai spune, Nicolae Șerban și-a dat arama pe față. Afirmând că partizanii anticomuniști luptau în anii de după 1944 contra românilor, istoricul din el „uită”, cu ticăloșie, că Ministerul de Interne și Securitatea erau conduse direct de agenții și comisarii sovietici, iar trupele „Armatei Roșii” stăpâneau întreaga Românie. În fond – chiar în anul în care Biserica Ortodoxă Română îi omagiază pe apărătorii ortodoxiei din temnițele comuniste și la doar trei zile după ce dl. Octav Bjoza a fost decorat și de Patriarhul României -, el empatizează, după cum se vede, cu dușmanul împotriva căruia au luptat toți eroii rezistenței armate anticomuniste: ocupantul rus. Nu este însă singurul care răspunde bătând din călcâie comenzilor Moscovei. De aceea credem că este important să cunoaștem atât cine sunt cei care îi stau alături în propaganda împotriva eroilor poporului român, conform propriilor lor declarații, cât și câteva crâmpeie din crezurile celor pe care îi condamnă tovărășește Șerban Nicolae:

„Aflu că gestul președintelui Klaus Iohannis de a-l decora pe Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a stârnit reacția critică a Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului MCA România. Pe bună dreptate. Trăim in secolul al XXI-lea, România face parte din NATO si UE, stim ce-a insemnat totalitarismul. Al Doilea Război Mondial nu a fost câstigat de Hitler si Mussolini. Prețuirea publica pentru pseudo-moralitatea unor mișcări terorist-demonice (comunismul si fascismul) nu poate face parte din pedagogia democratică. Nimeni nu poate interzice cuiva să prețuiască pe cine are chef. Dar un stat democratic nu legitimează, prin cea mai inaltă distincție a sa, asemenea opțiuni. Iar dacă o face, intelectualii democratici au dreptul, mai mult, au datoria să protesteze.” – politologul Vladimir Tismăneanu (Și replica ziaristului Patrick André de Hillerin: „Vladimir Tismăneanu asta este: un troll de net, un cerșetor de atenție, o prostituată intelectuală care trăiește din like-uri și share-uri. (…) În definitiv, Vladimir Tismăneanu nu este decât un Serghei Mizil cu ceva mai multă școală și fără tatuaje. E tot ce-i deosebește. Altfel, sunt cam același tip de lepră crescută în Primăverii, doar că au ales drumuri diferite pentru disidență. Mi-e scârbă”.)

„Ultima chestie care ne mai trebuia acum, in tara asta, era ca toti astia sa se grupeze in jurul legionarismului si extremismului sub pretextul si acoperirea nobilei idei de „detinut politic” inteleasa ca tabu mental si moral, ca entitate mistica intangibila criticii si evaluarii rationale. Ei nu sunt, doamne fereste, extremisti, anti-stat de drept, xenofobi si in general iresponsabili public si dezaxati politic. Nu. Ei doar recunosc echidistant, in noua logica a normalitatii, ca ai ce sa inveti si de la legionari. Respect. Suferinta. Piosenie. Insa logica e logica, si bunul simt e bun simt: Detinut politic a fost si Stalin, a fost si Hitler. „Detinut politic” nu e un termen mistic-moral, nici un principiu de valoare sau o eticheta de bonitate intrinseca, nici un tabu sau matra ce odata invocate sau aplicate, transcend judecata, moralitatea si logica. In plus, mai e ceva: Daca ai fost „detinut politic” sau „dizident” odata in viata, NU inseamna ca esti scutit de greseli si critica sau ca ai un cec in alb sa te porti ca o canalie oportunist-arghirofila sau ca un dezaxat-iresponsabil pentru restul vietii (desi observ ca intre „dizidentii” romani de varii interpretari exista un efort serios in plina desfasurare de a da un continut empiric solid acestei teze).” – Dragoș Aluigică

„Pentru a delegitima călăul nu tre­buie să sanctificăm automat vic­tima – ceea ce nu o dată se pro­duce fraudulos. Și-a cerut Mir­cea Vulcănescu iertare – după standardele evanghelice –, fie și în ultima clipă, celor mulți cărora le era dator, prin spolierea și înrobirea la care contribuise cu pricepere contabilă? Raul Hilberg se mi­ra (în același Shoah al lui Lanzmann) de complexitatea operațiunilor valutare ale ex­terminării – cu alte cuvinte, de pro­fe­sionalismul fără sincope al gulerelor albe implicate. Dacă Vulcănescu a făcut un ul­tim gest de altruism care i-a grăbit moar­tea, îl putem asemui cu tâlharul muribund care s-a convertit tocmai regretându-și faptele tâlhărești?” – „Moaște scatologice” – articol din revista „22” a GDS

„Valeriu Gafencu este o figură con­tro­ver­sată, adulată de unii, contestată de alții. Din cei aproape 32 de ani de viață, 12 i-a trăit în închisoare – Aiud, Pitești, Târgu Ocna. În închisoare a făcut TBC, in­su­ficiență cardiacă, apendicită și a fost mult timp bolnav, zăcând la pat, până s-a stins. Seninătatea cu care și-a trăit suferința a lăsat o bună amintire în rândul celorlalți deținuți și chiar a gardienilor. În plus, în închisoare a trăit o criză mistică, motiv pentru care Nicolae Steinhardt l-a numit „sfântul închisorilor”. (…) Acolo a dezvoltat latura ortodoxistă a le­gionarismului său. Mai trebuie să spunem ce însemna le­gionarismul? Însemna cultul dictaturii îm­potriva democrației, antisemitism și vio­lență. Pe scurt, Gafencu nu este un simbol consensual, iar glorificarea sa publică în­seamnă o jignire pentru alții, în condițiile în care legionarismul a împins România, alături de alte forțe antisemite și de re­gi­mul Antonescu, în Holocaust.” – „Eroi contrafăcuți” – articol de Adrian Cioflanca & Adriana Radu (CNSAS) în revista „22” a GDS

„Este foarte ciudat că se cere sacralizarea unor persoane care din motive politice au fost la pușcărie sau închiși, afirmându-se ca aceste persoane au fost martiri ai religiei, începând cu Gafencu care a fost închis pentru că a participat la mișcarea legionară și nu pentru că ar fi fost militant ortodox” – Fostul colaborator al Securității William Totok într-o conferință IICCMER

„William Totok și Elena-Irina Macovei denunță, de fapt, pe lîngă bagatelizarea legionarismului (livrat ca un soi de „creștinism național inocent”), „noul mit anticomunist dspre o Românie curajoasă, care s-a opus comunismului cu arma în mînă” și, în paralel, cu care s-a constituit „un soi de martirologie colectivă”. Aceste mistificări, atrag atenția cei doi, au „darul de a estompa printr-o reconsiderare artificială comportamentul și complicitățile cu sistemul ceaușist, pentru a crea un echilibru între propriul lor eșec nemărturisit și invocarea actelor eroice ale detașamentelor de gherilă înarmate din munți, din anii 1950, prezentate ca modele civice, morale și, în ultimul timp, chiar religioase”.” – Recenzie Observatorul Cultural la cartea lui William Totok și a Elenei-Irina Macovei, „Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România”, Editura Polirom, 2016.

„În concluzie conducerea Ministerului de Interne a apreciat că organele de securitate, trăgând concluziile și învățămintele necesare din cazul CÎRTIȚA (Ion Gavrilă Ogoranu – n.n.), vor întreprinde în viitor măsuri de perfecționare a întregii lor activități, acționând cu fermitate sporită pentru apărarea cuceririlor revoluționare și a valorilor de seama create de poporul român”. – Ministerul Afacerilor Interne al RSR, Departamentul Securității Statului

„Cu acest prilej au fost omagiați Ion Gavrilă Ogoranu și Valeriu Gafencu, legionari activi în timpul și după Rebeliunea din ianuarie 1941. Astfel de evenimente publice, care promovează valorile sau memoria unor persoane care au fost membri ai unei mișcări politice fasciste, reprezintă un risc pentru consolidarea unei democrații civice la care aspirăm. Memoria celor care s-au opus regimului comunist nu se confundă cu memoria membrilor unei mișcări criminale și totalitare”. – Alexandru Florian, INSHREW

„Componenta majoră a mișcării naționale de rezistență anticomuniste din România a fost legionară, realitate ilustrată prin procentul major al deținuților politici din perioada 1945-1964, apreciat la circa 75%”. – Academia Română

„Intrarea trupelor sovietice în România ne-a pus, pentru prima dată în istorie, în fața unui dușman cu care poporul român nu s-a mai întâlnit niciodată. Toți cotropitorii noștri – și au fost destui – ne voiau bunurile, uneori cenușa de pe vatră, ne cereau oști sau copii pentru ieniceri, dar ne-au lăsat sufletul în pace. Ne lăsau măcar ochii ca să plângem. Comunismul a țintit mult mai departe. El a vrut totul și parcă mai mult: sufletul, pe care l-a strivit în calapoade prefabricate, de am ajuns schilodiți trupește și sufletește, de nu ne mai putem dezmetici și îndrepta șira spinării, chiar și după ce „urâciunea pustiirii” a plecat de la noi” (…) „Mamă Țară, iartă-ne că am îndrăznit să luptăm și să murim pentru tine!”- Ion Gavrilă Ogoranu, omul-legendă al rezistenței armate anticomuniste din spațiul european ocupat de hoardele bolșevice.

„Dacă țara are nevoie de noi, cei care am luptat în Rezistența anticomunistă, să ne caute în arhivele Securității pe cei morți, și să ne contacteze pe cei care mai trăim.”- Ana Ogoranu, soția lui Ion Gavrilă Ogoranu, în scrisoarea către Monica Macovei, după ce ministerul condus de aceasta a anunțat-o că nu îndeplinește criteriile pentru a i se recunoaște calitatea de luptătoare anticomunistă

„Pe potecile munților, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria și conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri și gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri și gânduri, izvorâte și călite în dragoste pentru neamul nostru. (…) Exiști în măsura în care iubești; și te înalți în măsura în care te jertfești pentru această iubire.” – Testamentul Grupului Carpatin- Făgărășan, Săptămâna Patimilor, 1954

„Eu, partizanul Vasile Motrescu, sunt executorul testamentului voievodului de la Putna, Ștefan Vodă când a lăsat cu limbă de moarte țării și urmașului său Bogdan aceste cuvinte:„Iar dacă vrăjmașul vostru vor (vă va) strâmtora prin rușinoase închinări, atunci mai bine muriți prin paloșul lui decât să (fiți) privitori împilării și ticăloșirii țării voastre, că Dumnezeul părinților voștri se va îndura de lacrimile slugilor sale și va scula dintre voi pe cineva care va pune pe urmașii voștri în libertate pe puterea de mai înainte.” Aceste cuvinte jur eu, partizanul Vasile Motrescu, că le voi ține până la cea din urmă suflare de viață. (…)” – Partizanul Vasile Motrescu, executat la Botosani de securitatea bolșevică pe 29 iulie 1958, orele 21,30

„Mi-au luat tot comunistii. Ultima data, a venit Carnu cu o curea pe mana. «Spune!» N-am spus. M-a legat de maini cu unu, care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. «Iti dam 300 de lei!» «Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti…» M-a trantit pe jos. M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit, si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui. Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coada cu funda. Mi-au aruncat fota si am ramas in ie. Mi-a legat coada sub carligua de lamba din tavan. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani… Carnu mi-a tras scaunu’, celalalt mi-a tras si masa. Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut”. – Elisabeta Rizea, eroină anticomunistă a rezistenței din munți

„Numai credința în Dumnezeu și iubirea de țară m-au ținut în viață” – Ion Ilinoiu, luptător în Munții Făgărașului, capturat prin împușcare în 1954

„Îmi este dragă țara noastră, neamul nostru românesc. Avem obligația morală față de copiii noștri să le lăsăm moștenire dreapta credință a strămoșilor noștri și răspunderea față de străbunicii noștri, crescuți în legea creștină”. – Ultimele cuvinte ale lui Spiru Blănaru, comandantul luptătorilor anticomuniști din Munții Banatului, înainte de a fi executat, în lanturi, la 16 iunie 1949

„Am văzut când au început să aducă (la Poarta Albă – n.n.) „criminalii de război”, adică generalii Armatei Române. Aveau lanțuri la picioare. Am stat împreună până în ’55 vara, când au fost eliberați. Erau peste 40 de generali. Am cunoscut și eu unul. Avea opinci în picioare, făcute din pătură. Era generalul Mircea Panaitescu. Când mă uitam la el parcă îl vedeam pe Vlad Țepeș din manualele de istorie. Parcă nu călca pe pământ. Nojițele de la opinci erau tot din pătură făcute. Avea piciorul subțire ca un copil. (…) Trebuie să fim realiști și să spunem că poporul e slăbit. A avut cineva interesul să stimuleze această slăbiciune. Se vede de la o poștă că o mână străină de neam și de obiceiurile noastre dirijează treburile.” – Dumitru Moldovan, ultimul partizan din Munții Făgăraș, fost deținut politic

„Rezistența din munți avut sens, și a fost încurajată, cum se știe, de forțele aliate, respectiv de SUA. Parașutiștii au fost trimiși de ei. Mi s-a părut genială remarca unui camarad – când am fost amenințați cu tăierea subvențiilor pe care le primim cei care am făcut închisoare, pe motiv că am fi fost dușmani – „dușmanii cui?”, a întrebat camaradul nostru, „dușmanii Americii, care a trimis parașutiștii aici?”. (…) Rezistența din munți este un cavalerism românesc care va trece în legendă”. – Doamna Aspazia Oțel Petrescu, scriitor, fost deținut politic

„Luptătorii din munți au fost cei mai frumoși nebuni ai neamului românesc…” – Arhitect Emilian Mihailescu, fost deținut politic supraviețuitor al grupului „Rugul Aprins”

„Adânc în morminte străbunii se zbat și ne cheamă, N-au liniște morții acestui popor” – Nicolae Mazilu, Imnul Carpatin-Făgărășenilor conduși de Ion Gavrilă Ogoranu

de Victor Roncea ActiveNews