Moartea statelor nationale? Tot inainte, spre Statle Unite ale Europei!
Planurile mondialiste ale elitei conducătoare sunt tot mai clare. După Traian Băsescu şi după ministrul muncii din Germania, a venit rândul fostului cancelar Gerhard Schroeder să ceară înfiinţarea Statelor Unite ale Europei! Motivul invocat pentru implementarea acestui proiect mamut şi împotriva firii: nevoia unei guvernări comune pentru evitarea unei viitoare crize economice.
“Actuala criză a demonstrat în mod brutal că nu putem avea o zonă euro comună fără o politică fiscală, economică şi socială comună. Vom fi obligaţi să facem concesii în privinţa suveranităţii naţionale”, a spus Gerhard Schroeder, social-democratul care a condus Germania între 1998 şi 2005.
“Din cadrul Comisiei Europene va trebui sa facem un guvern care va fi supervizat de Parlamentul European. Iar asta înseamnă Statele Unite ale Europei”, a concluzionat fostul cancelar, într-un interviu acordat duminică publicaţiei Der Spiegel. Sursa: FrontPress.ro