Marea Britanie: Scandal după ce o fetiţă de cinci ani e dată în îngrijire a unei familii sociale de musulmani care i-au interzis să poarte cruce

0 643

În Marea Britanie a izbucnit un scandal referitor la modul în care Serviciile Sociale gestionează cazurile de asistenţă maternală.

Astfel, Tower Hamlets Social Services, agenţia de stat pentru protecţia copilului dintr-o suburbie est-londneză, a dat o fetiţă creştină unei familii musulmane, care i-a luat crucea de la gât, i-a spus că Paştele şi Crăciunul sunt nişte prostii şi au îndemnat-o să înveţe limba arabă, deoarece nimeni din familie nu vorbea engleza.

Mama biologică a fetiţei, care are drepturi de vizitare, s-a plâns că, atunci când i-a trimis fetei paste carbonara făcute de ea, ştiind că sunt felul ei preferat de mâncare, familia adoptivă i-a interzis să le mănânce, deoarece conţineau carne de porc.

La unul din interviurile cu oficialităţile care au avut loc după o jumătate de an, fetiţa a plâns şi le-a cerut asistenţilor sociali să nu o maia trimit în familia în care nimeni nu vorbeşte engleză, iar femeile poartă vălul negru integral niqab.

Plasarea copilului a fost făcută, pentru a doua oară, într-o astfel de familie, în ciuda cerinţei exprese şi legale a părinţilor biologici, care nu şi-au dorit ca fetiţa lor să ajungă într-o familie de altă etnie şi religie.

La o inspecţie recentă, Serviciile Sociale din Tower Hamlets au fost găsite ca inadecvate.

Un alt scandal relativ recent a avut loc în Tower Hamlets în 2014, când primarul local s-a dovedit a avea legături cu grupări islamice extremiste.

Sursa: Mail Online

via Ştiri pentru viaţă

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php