După actele biometrice, românilor li se pregătește o nouă lege Big Brother. Sistemul Integrat de Evidență a Turiștilor, pe care au vrut să îl implementeze și alți foști miniștri ai Turismului, și prin care se vrea centralizarea datelor turiștilor care se cazează pe teritoriul României, cu ajutorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, revine în forță. Intenția Ministerului a fost deja criticată de președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Proiectul Legii turismului, lansat în dezbatere publică, prevede, printre altele, înființarea Sistemului Informatic de Evidență a Activității de Turism din Romania (SIEATR), care va fi asigurat de STS și va colecta și stoca date despre turiști și despre unitățile de cazare. Baza de date poate fi folosită și de SRI, și de SIE, potrivit Mediafax.
SIEATR va colecta, stoca, corela, ordona, analiza, prelucra și disemina date, precum și indicatori statistici privind activitățile de turism și turiști. SIEATR este un ansamblu al sistemelor și mijloacelor informatice, asigurat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, necesare pentru ținerea evidenței structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare, de evaluare a activității turistice, de evaluare a circulației turiștilor și de furnizare a informațiilor necesare instituțiilor publice, potrivit proiectului de lege.
Furnizorii de servicii turistice colectează următoarele date în fișa de anunțare a sosirii și plecării turistului: numele, prenumele, data nașterii, locul nașterii, cetățenia, date referitoare la domiciliu: țară, localitate, stradă, număr, date referitoare la actul de identitate: tipul, seria și/sau numărul, data eliberării și instituția emitentă, statul emitent, codul numeric personal sau numărul personal de identificare, cu excepția turiștilor străini care nu posedă un astfel de număr, data sosirii și data plecării, scopul călătoriei, date privind plata, inclusiv adresa de facturare, date din profilul „client fidel”, dacă există, agenția sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul.
Datele SIEATR transmise de către furnizorii de servicii turistice se stochează pe o perioadă de cinci ani de la momentul transmiterii.
La împlinea unui termen de un an de la momentul recepționării în SIEATR, MAI asigură anonimizarea datelor prin mascarea următoarelor elemente care ar putea servi la identificarea directă a turistului: numele, prenumele, adresele, codul numeric personal sau numărul personal de identificare, numerele de telefon și adresele de e-mail, inclusiv cele ale altor turiști menționați în datele despre cei care călătoresc împreună; toate informațiile privind forma de plată, inclusiv adresa de facturare, în măsura în care acestea conțin informații care ar putea servi la identificarea directă a turistului la care se referă datele SIEATR sau a oricărei alte persoane și informațiile din profilul „client fidel”.
Autoritățile competente să utilizeze datele cu caracter personal cuprinse în SIEATR sunt Ministerul Afacerilor Interne: Direcția Generală Management Operațional, Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Direcția Generală de Protecție Internă, Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Ministerul Apărării Naționale: Direcția generală de informații a apărării și Ministerul Public.
Csaba Ferenc Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a declarat pentru Mediafax că principala problemă este modul în care sunt utilizate ulterior informațiile. „Din punct de vedere al nediscriminării nu am putea să vorbim despre încălcarea acestui principiu al nediscriminării, pentru ca datele se strâng de la toate persoanele, indiferent de apartenența etnica, religie, naționalitate și asa mai departe. Problema se pune, însă, ce vor să facă cu aceasta baze de date? Cum îmi protejează datele personale? De ce să cunoască o instituție a statului unde îmi fac eu vacanța? ”, a declarat Asztalos.
via ActiveNews
1 Comment
Leave A Reply
Cancel Reply
Fostul sef ENEL de origine italian a fost nu de mult „sinucis”. Adica aruncat in casa scarilor si declarat sinucis. Presa a trecut sub tacere crima. Ca prin minune, imediat la conducerea ENEL a venit o doamna pe nume ROTHCHILD din acelasi clan jidanesc.
Oricine a primit ultima factura de lumina va gasi in plic o foaie suplimentara in care este anuntat de catre jidovime: „Stimate client….te-ai intrebat vreodata ce se intampla cu datele tale personale?….datele tale cu caracter personal VOR FI TRANSMISE CATRE SUA PE SERVERE SITUATE IN NEVADA, INDIANA SI GEORGIA, STATE CARE ASIGURA UN NIVEL ADECVAT DE PROTECTIE AL ACESTORA…”
Aveti dreptul legal de a va opune unei asemenea jidaneli printr-o cerere scrisa!