Efectele legalizării „căsătoriei” între persoane de același sex asupra societății. Lecția Canadei

Răspunsul la întrebarea „Cu ce te afectează pe tine dacă doi bărbați sau două femei se căsătoresc?”

Traducerea integrală a articolului „Gay activists claim redefining marriage won’t hurt anyone, but that’s a lie. Just ask Canadians”, de Dawn Stefanowicz

Activiștii LGBT pretind că redefinirea căsătoriei nu va face rău nimănui, dar este o minciună. Întrebați-i pe canadieni.

Sunt unul dintre cei șase copii ajunși la vârsta adultă, crescut de părinți homosexuali care au depus recent amicus briefs (raport de expertiză) la Curtea Supremă a SUA, prin care solicită Curții să respecte autoritatea cetățenilor în păstrarea definiției originale a căsătoriei: o uniune între un bărbat și o femeie și excluderea oricăror alte formulări, astfel încât copiii să își poată cunoaște și să poată fi crescuți de către părinții lor biologici. De asemenea, locuiesc în Canada, unde căsătoriile între persoane de același sex au fost recunoscute legal, la nivel federal, în 2005.

Sunt fiica unui tată homosexual care a murit de SIDA. Mi-am descris experiența prin care am trecut în cartea intitulată „Out from Under. The Impact of Homosexual Parenting”. Peste 50 de copii care au devenit adulți și au fost crescuți de părinți din comunitatea LGBT au comunicat cu mine și mi-au împărtășit îngrijorarea lor față de legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și faptul că acestora li se încredințează creșterea copiilor. Mulți dintre noi ne luptăm astăzi cu propria sexualitate din cauza influenței din mediul familial în care am crescut.

Avem o mare compasiune pentru persoanele care se luptă cu sexualitatea lor și identitatea de gen, nicidecum animozitate. Și ne iubim părinții. Totuși, când ne prezentăm în public poveștile de viață, ne confruntăm cu ostracizare, tăcere și amenințări.

Vreau să îi avertizez pe cetățenii americani să se aștepte la o eroziune severă a libertăților consacrate de Primul Amendament (al Constituției) [1] în cazul în care Curtea Supremă a SUA va legaliza căsătoriile între persoane de același sex. Consecințele unei asemenea decizii și-au făcut simțite efectele deja de 10 ani în Canada și sunt cu adevărat orwelliene în natura și scopul lor.

 

Lecțiile Canadei

În Canada, libertatea cuvântului, a presei, a religiei și asocierii au avut enorm de suferit din cauza presiunilor exercitate de către autorități. Dezbaterea care se poartă astăzi cu privire la căsătoria între persoane de același sex în Statele Unite nu ar fi legală în Canada. Din cauza restricțiilor în ceea ce privește discursul public, dacă o persoană afirmă sau scrie ceva ce poate fi considerat „homofob” (inclusiv, prin definiție, orice opinie care pune în discuție căsătoria între persoane de același sex), i se pot aplica pedepse, poate fi concediat sau îi pot fi aduse acuzații de către autorități.

De ce poliția investighează limbajul folosit de cetățeni, invocându-se o așa-zisă eliminare a „discursului urii”, atât timp cât există prevederi și soluții legale, inclusiv de ordin penal privind acuzațiile de calomnie, defăimare, amenințare sau violență, care se aplică în mod egal tuturor cetățenilor? Politicile privind ceea ce se consideră a fi „delicte de ură” utilizându-se termeni precum „orientare sexuală” sau „identitate de gen” creează o protecție inegală în fața legii, în care anumite grupuri protejate primesc mai multă protecție legală decât alte grupuri.

Fiind martori la isteria mulțimii care în statul american Indiana a făcut ca legislativul să revină asupra Legii de Restaurare a Libertății Religioase (Religious Freedom Restoration Act) [2], mulți cetățeni americani au început să înțeleagă că activiștii Stângii doresc să determine trecerea sub controlul statului atât a instituțiilor, cât și a modului de exercitare a libertăților. Într-un asemenea cadru, autonomia personală și libertatea de expresie devin nimic mai mult decât o himeră, iar copiii devin vandabili.

Copiii nu sunt o marfă care să poată justifica îndepărtarea de părinții lor naturali sau să devină obiect de schimb între adulți neînrudiți. Copiii din familiile formate din parteneri de același sex vor nega de cele mai multe ori tristețea lor profundă și vor pretinde că nu le lipsesc părinții biologici deoarece se simt presați să prezinte situația lor într-o lumină pozitivă ca urmare a politicilor pe care LGBT le promovează în mediul familial. Totuși, atunci când copiii își pierd fie unul dintre părinții biologici ca urmare a morții, a divorțului,a adopției sau ca urmare a utilizării tehnologiilor de reproducere artificială, aceștia resimt un gol sufletesc profund. La fel se întâmplă și în cazul nostru atunci când părinții noștri homosexuali își aduc partenerii lor de același sex în viețile noastre. Partenerii lor nu vor putea niciodată să îl înlocuiască pe părintele nostru biologic care ne lipsește.

 

Statul ca ultim arbitru al statutului de părinte

Mereu și mereu ni se repetă că „legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex nu va lipsi pe nimeni de niciunul dintre drepturile sale”. Aceasta este o minciună.

Când căsătoriile între persoane de același sex au fost legalizate în Canada în anul 2005, statutul de părinte a fost redefinit. Legea canadiană privind căsătoriile între persoane de același sex (legea C-38) include prevederi care desființează termenul de „părinte natural” și îl înlocuiesc cu termenul gender-neutral de „părinte legal”, având o aplicabilitate generală la nivel federal. Acum, toți copiii din Canada au doar „părinți legali”, în conformitate cu definiția stabilită de către stat. Prin desființarea statutului de părinte biologic, statul ignoră dreptul cel mai important al copilului: dorința imuabilă și intrinsecă de a-și cunoaște și de a fi crescut de către părinții biologici.

Mamele și tații oferă daruri unice și complementare copiilor lor. Contrar logicii căsătoriei între persoanele de același sex, diferența de gen a părinților are un rol decisiv în dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Știm, de exemplu, că majoritatea persoanelor încarcerate au fost lipsite de prezența tatălui în familie. Tatăl, prin natura sa, contribuie la edificarea unei identități personale solide, induce o direcție în viața copilului, reprezintă un model de disciplină, de raportare la limite și la risc, oferind un exemplu care va fi un model pentru copii pentru toată viața. Totuși, tatăl nu poate hrăni copilul în timpul sarcinii, nu poate să nască sau să hrănească un bebeluș la sân. Mama hrănește și îngrijește copiii într-un fel unic, care nu poate fi înlocuit de către tată.

Nu trebuie să fii un expert ca să știi că bărbații și femeile sunt diferiți din punct de vedere anatomic, biologic, psihologic, hormonal și neurologic. Aceste diferențe unice oferă copiilor beneficii care durează toată viața și care nu pot fi înlocuite de către „părinții legali”, persoane de același sex, care acționează în afara unor roluri diferite în funcție de sex sau care încearcă să se substituie în casă unui model de mamă sau tată care lipsește.

În fapt, legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex nu doar că îi deposedează pe copii de dreptul lor de a avea părinți naturali, dar oferă statului puterea de a prevala asupra autonomiei părinților biologici, ceea ce înseamnă că drepturile parentale sunt uzurpate de către stat.

 

Vor urma „Tribunale ale urii”

În Canada se consideră discriminatorie afirmația conform căreia căsătoria este o uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie sau că fiecare copil trebuie să își cunoască și să fie crescut de părinți biologici căsătoriți. Nu este doar incorect politic să afirmi acest lucru în Canada, dar există riscul de a fi obligat să plătești amenzi de zeci de mii de dolari, sau să fii forțat să frecventezi cursuri de sensibilizare.

În Canada, orice persoană care se simte ofensată de o afirmație sau de un comentariu sau text scris de o altă persoană poate depune o cerere la Comisiile și Tribunalele pentru Drepturile Omului. Aceste instituții se ocupă de poliția limbajului, sancționându-i pe cetățenii canadieni pentru orice formă de expresie considerată a fi în opoziție cu un comportament sexual particular sau cu grupuri identitare protejate, identificabile după „orientarea sexuală”. Este suficient să fie depusă o singură plângere împotriva unei persoane pentru ca aceasta să fie trimisă în fața unui Tribunal, cheltuielile de judecată pentru persoana acuzată ajungând la zeci de mii de dolari. Comisiile pentru Drepturile Omului au dreptul de a intra pe proprietatea privată și de a ridica orice consideră a fi dovezi relevante pentru investigația pe care o întreprind, respectiv de a verifica acuzația de promovare a unui „discurs al urii”.

Statul suportă toate cheltuielile efectuate de către persoana care depune o plângere, considerându-se victimă a „unui discurs al urii”. Nu se întâmplă la fel și în cazul persoanei vizate de aceste acuzații. Chiar dacă persoana acuzată este găsită nevinovată, aceasta nu își va putea recupera cheltuielile de judecată, în timp ce dacă este găsită vinovată, va trebui să plătească despăgubiri persoanei care a depus plângerea.

Dacă credința, valorile sau opiniile dumneavoastră politice sunt diferite de cele ale statului, în Canada riscați să pierdeți, după caz, licențierea, dreptul de liberă practică, slujba, afacerea sau chiar copiii. Să examinăm doar cazul sectei evreiești ortodoxe Lev Tahor. Mulți dintre membrii acesteia, care au fost implicați în lupte dure pentru custodie cu serviciile de protecție a copilului din Canada, au început să părăsească regiunea Chatham din Ontario, plecând în Guatemala, în martie 2014, pentru a scăpa de persecuțiile la care au fost supuși din cauza convingerilor lor religioase, care intrau în contradicție cu regulile provinciei Ontario privind educația religioasă. Din cei două sute de membri ai sectei, doar 6 familii au rămas în Chatham.

 

Statul va încerca să îți ia copiii

Părinții se pot aștepta la intruziunea statului când vine vorba despre valori morale, creșterea, îngrijirea și educația copiilor – și nu doar la școală. Statul va avea acces în casele cetățenilor pentru a-i superviza ca părinți, pentru a evalua dacă au un comportament corespunzător. Iar dacă statului nu îi place cum îți educi copiii, va încerca să îți ia copiii de acasă.

Profesorii nu pot face comentarii în mediul social, nu pot să scrie scrisori editorilor sau să își afirme public punctul de vedere, să voteze conform propriei conștiințe deoarece riscă să fie vizați de măsuri disciplinare, lăsate la puterea de decizie a unor birocrați care pot să îi oblige să frecventeze cursuri de reeducare sau de sensibilizare și chiar să decidă concedierea celor care gândesc incorect politic.

Când căsătoria persoanelor de același sex a fost legalizată în Canada, limbajul gender-neutru a devenit obligatoriu. Noul limbaj proclamă că este discriminatoriu să consideri că o ființă umană poate fi femeie sau bărbat. Limbajul standard non-gender este utilizat în mass-media, în mediul politic, administrativ, la locul de muncă și în special în școli. Persoanele care nu se supun corectitudinii politice sunt etichetate drept „ignorante”, „homofobe”, având un comportament discriminatoriu. Un curriculum special este utilizat în numeroase școli pentru a-i educa pe tineri cum să utilizeze în mod adecvat limbajul gender-neutral. În școlile canadiene este utilizată terminologia gender, în timp ce termenii de „soț”, „soție”, „tată” și „mama” sunt treptat eliminați.

 

Scopul final al activiștilor LGBT: instaurarea unei puteri coercitive a statului și dispariția libertăților

Recent, un profesor american care a fost intervievat, sub o identitate ascunsă, de către American Conservative cu privire la posibilitatea ca autonomia sexuală să conducă la pierderea libertății, a răspuns că „suntem acum într-un punct în care este legitim să ne întrebăm dacă autonomia sexuală este mai importantă decât Primul Amendament”.

Conform prevederilor Cartei canadiene a Drepturilor și Libertăților, cetățenilor canadieni ar trebui să le fie garantate dreptul la conștiință și libertate religioasă, libertatea de gândire, a credinței, opiniei și de expresie, incluzând libertatea presei și a mass-media, dreptul de întrunire pașnică și dreptul de asociere. În realitate, toate aceste libertăți au fost restrânse odată cu legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex.

În Canada, firmele care se ocupă cu organizarea ceremoniilor de nuntă, antreprenorii care închiriază săli, proprietarii de hoteluri, florării, brutării și fotografii au asistat la erodarea libertății lor, la ignorarea dreptului la propria conștiință și a libertăților religioase, care acum sunt călcate în picioare. Constrângerile nu vizează doar firmele specializate în organizarea ceremoniilor de nuntă, ci pe orice proprietar al unei afaceri. Acesta nu mai poate să adopte anumite practici și decizii de afaceri conform propriei conștiințe, dacă aceste decizii nu sunt în acord cu deciziile tribunalelor și prevederile legilor non-discriminatorii promovate de autorități privind orientarea sexuală și identitatea de gen. În final, aceasta înseamnă că statul practic dictează cum și în ce fel se pot exprima cetățenii.

Libertatea de întrunire și posibilitatea de a-și expune părerile despre căsătoria dintre un bărbat și o femeie, despre familie sau sexualitate este restrânsă. Multe dintre comunitățile cu statut religios s-au adaptat imperativelor corectitudinii politice pentru a nu risca plata unor amenzi sau retragerea statutului de organizație caritabilă. Mass-media canadiană este strict monitorizată de către Comisia pentru Radio, Televiziune și Telecomunicații. Dacă mass-media canadiană transmite un material care ar putea fi considerat discriminatoriu, Comisia poate revoca licențele de emisie, iar „instituții cu atribuții în domeniul apărării drepturilor omului” pot impune amenzi și pot restricționa diverse transmisiuni și programe mass-media.

Un exemplu de restrângere a dreptului la opinie pe tema homosexualității în Canada este cazul Bill Whatcott, care a fost arestat sub acuzația de promovare a unui „discurs al urii” în aprilie 2014, după ce a distribuit pamflete care conțineau critici la adresa homosexualității. Chiar dacă suntem sau nu de acord cu ceea ce afirmă Bill Whatcott, ar trebui să ne opunem acțiunilor de reprimare exercitate de către stat. Cărți, DVD-uri și alte materiale pot fi confiscate la granița canadiană dacă sunt catalogate ca având un mesaj ce poate reprezenta „incitare la ură”.

Cetățenii americani vor trebui să se pregătească pentru același tip de societate supravegheată dacă Curtea Supremă a SUA va decide legalizarea căsătoriei între persoane de același sex [lucru care s-a întâmplat deja, n. trad.]. Aceasta va însemna că indiferent de ceea ce crede fiecare cetățean, autoritățile vor reglementa discursul public, limbajul utilizat, libertatea de asociere și dreptul de a acționa în acord cu propria conștiință. Cetățenii americani vor trebui să înțeleagă că scopul final al activiștilor din mișcarea privind drepturile LGBT este instaurarea unei puteri centralizate și coercitive a statului și dispariția libertăților garantate de către Primul Amendament.

 _ 

[1] Primul Amendament al Constituției SUA statuează libertatea presei și a opiniei, a practicării religiei și a întrunirilor publice.

[2] O lege din statul american Indiana, care permite persoanelor și companiilor private să-și protejeze dreptul la libertate religioasă. Foarte controversată de comunitatea LGBT ca fiind „discriminatorie” la adresa membrilor acesteia.

 

sursa: Coaliția Pentru Familie