Coaliția pentru Familie: Nu există democrație doar prin împlinirea dictatului ideologic al unei minorități. O posibilă modificare a instituției căsătoriei este o amenințare la adresa fundamentelor naturale ale societății

0 453
Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie, a transmis, prin intermediul biroului de presă, că inițiativa de modificare a Constituției vizează protejarea familiei și că, dacă instituția căsătoriei s-ar schimba, ar fi afectate ”drepturi fundamentale” ale copilului, părinților, dar și dreptul la liberă exprimare și libertate religioasă, acuzând ”dictatul ideologic al unei minorități”.
Coaliția pentru Familie: Nu există democrație doar prin împlinirea dictatului ideologic al unei minorități. O posibilă modificare a instituției căsătoriei este o amenințare la adresa fundamentelor naturale ale societății
În primul rând, nu există familie « tradițională ». Există familie, pur și simplu. În al doilea rând, dezbaterea se referă totuși la definiția juridică și constituțională a căsătoriei, așa cum este definită de legiuitorul român în Codul civil. Permanenta referire la o așa zisă « redefinire a familiei » prin inițiativa cetățenească a CpF este o încercare mereu reluată de dezinformare și răspândire a confuziei. Simpla lectură a proiectului de lege v-ar putea scuti de orice astfel de confuzie. O posibilă modificare a instituției căsătoriei este o amenințare la adresa fundamentelor naturale ale societății, o schimbare de paradigmă fără precedent la scara istoriei umanității, care ar afecta o întreagă serie de drepturi fundamentale: afectarea drepturilor copilului (dreptul de a-și cunoaste părinții biologici, de a fi crescut de o mamă și un tată, etc), erodarea drepturilor parentale (înlocuirea noțiunii de părinte biologic cu cea de părinte legal, afectarea dreptului părinților de a-și crește copii în conformitate cu propriile convingeri prin introducerea în materiile școlare a noțiunii de căsătorie unisex și a homosexualității ca alegere viabila în viață, eliminarea termenului de mamă, tată, soț, soție din terminologia oficială, etc), erodarea libertății de exprimare (imposibilitatea de a-ți exprima opoziția față de căsătoriile unisex fără a fi penalizat de poliția limbajului), erodarea libertății religioase (căsătoria, așa cum este valorizată de credința creștină este considerată un element de instigare la ură).

Referindu-ne la căsătorie, România nu poate face abstracție de procesul de redefinire a acestei instituții în țări din Europa și America. În marea majoritate a cazurilor, redefinirea a avut loc prin acțiuni la nivel politic și activism judiciar. Stadiul actual al dezbaterii din România, în care „căsătoria” între persoane de același sex este cerută explicit, încercările la nivel juridic de reinterpretare a noțiunii de „soți” ca fiind aplicabilă și la două persoane de același sex, introducerea noțiunii de identitate de gen ca un construct social în realitatea juridică românească sunt factori de o suficientă evidență și gravitate.

Când este pusă în discuție o temă fundamentală, de o importanță covârșitoare, cu implicații profunde la nivelul societății, este normal să se exprime dorința de protejare a unui fundament al societății umane: familia bazată pe căsatoria dintre un bărbat și o femeie. Acest model este unul firesc, validat de evidența biologică și istoria umanității. El trebuie protejat.
Inițiativa nu este una împotriva a cuiva, ci una de protejare a unei instituții fundamentale. Suntem împotriva oricărei forme de violență a limbajului, fapt constatat din luările noastre de poziție oficiale. Din nefericire, în spațiul public, activiștii și reprezentanții asociațiilor pro-LGBT instigă la violență verbală, sunt inițiatorii unui fenomen de etichetare infamantă și al unui discurs al urii”, a spus președintele Coaliție pentru Familie.
Despre legalizarea în România a parteneriatului civil, Coaliția pentru Familie crede că este doar un prim pas către căsătoria între persoane de acelați sex.

„Un proiect de lege în acest sens se află în dezbatere în Parlament, vom vedea care este voința legiuitorului român în curând. Dar merită totuși subliniat că în țările care au legalizat această formă de uniune, s-a ajuns, în scurt timp, ca parteneriatele civile să implice aceleași drepturi ca și căsătoria civilă, deci adopția de copii în cadrul parteneriatului civil între persoane de același sex. Agenda universală a normativizării comportamentului homosexual are ca punct important crearea instituției parteneriatului civil pentru persoane de același sex, ca treaptă necesară pentru obținerea căsătoriei între persoane de același sex”, mai spune Mihai Gheorghiu.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php