Episcopul Macarie Drăgoi: În jurul nostru vedem năvala care se pornește asupra bunei-cuviințe, normalității, inocenței, familiei, comunităților, Bisericii, iar toate acestea nu vin de la un singur duh necurat, ci de la o legiune întreagă

0 515

În perioada 7-9 iulie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord s-a aflat în vizită pastorală la românii din Regatul Danemarcei pe care i-a cercetat și i-a întărit duhovnicește.
Episcopul Macarie Drăgoi: În jurul nostru vedem năvala care se pornește asupra bunei-cuviințe, normalității, inocenței, familiei, comunităților, Bisericii, iar toate acestea nu vin de la un singur duh necurat, ci de la o legiune întreagă

 

Astfel, sâmbătă 8 iulie 2017, Părintele Episcop Macarie s-a aflat în orașul Fredericia din Peninsula Iutlanda, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și a botezat doi copilași din familii de români.

În aceeași zi, ierarhul a vizitat și biserica de zid a parohiei românești din Ikast, aflată în ample lucrări de extindere și refacere. În această zi, fiind sărbătoriți Sfinții Mucenici Epictet și Astion, Preasfințitul Macarie a purtat pretutindeni spre închinare icoana relicvar a acestor doi martiri, adusă de la Centrul Episcopal din Stockholm.

Duminică, 9 iulie, ierarhul ortodox român al Europei de Nord s-a aflat la Copenhaga, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și Taina Botezului pentru alți doi copilași, unul dintre aceștia născându-se în chip minunat într-o familie binecredincioasă, mama fiind în vârstă de 47 de ani.

Pe toată durata vizitei sale pastorale ierarhul și preoții slujitori au spovedit și au împărtășit pe cei veniți la slujbă, acordând o atenție deosebită copiilor din școlile parohiale.

În cadrul slujirii euharistice de la Copenhaga, Preasfințitul Macarie a rostit un cuvânt de învățătură spunând printre altele:

„Din Evanghelia care s-a citit astăzi la Dumnezeiasca Liturghie vedem că Mântuitorul Iisus Hristos este confruntat de diavolul care îi chinuia pe cei doi sărmani demonizați. Atunci când a fost întrebat care este numele lui a răspuns că  Legiune este numele lui, ceea ce înseamnă că o armată de duhuri necurate îi chinuia pe acești doi sărmani din ținutul Gherghesenilor. Și noi vedem la tot pasul provocări pe toate fronturile. În jurul nostru vedem relele care ne supără și care ne agresează și năvala care se pornește asupra bunei-cuviințe, normalității, inocenței, familiei, comunităților, Bisericii, iar toate acestea nu vin de la un singur duh necurat, ci de la o legiune întreagă. Înainte de a ne descuraja trebuie să ne aducem grabnic aminte că această legiune de duhuri necurate a fost biruită de Hristos-Domnul, singurul Mântuitor. Noi nu trebuie să facem altceva decât să fim aproape de Hristos. Hristos să fie în mijlocul nostru așa cum mărturisim la fiecare Liturghie. Nu-L vom izgoni pe Hristos așa cum au făcut gherghesenii, lipsindu-se de binefacerile Lui”, a mai spus episcopul ortodox român al Europei de Nord, conform episcopiascandinavia.se

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php