Capitularea Occidentului

1 408

VIDEO Capitularea Occidentului (cu Porumbelul Negru)

Nici că se putea moment mai bun pentru o asemenea ultimă postare înainte de vacanță decât acum, că Angela Merkel, trădătoarea neamului său și a Europei, a vândut, pentru încă un mandat de cancelar, sanctitatea căsătoriei și odată cu ea și moștenirea iluștrilor săi înaintași.

Că cea care a „binecuvântat” transformarea uniunii maritale într-un circ grotesc este una și aceeași cu cea care a inundat Germania cu milioane de „refugiați” care să „muncească” și să „plătească pensiile” germanilor obosiți și îmbătrâniți nu poate mira pe nimeni dintre observatorii atenți ai vieții sociale europene. „Refugiații”, întocmai ca agenții patogeni, vin acolo unde simt că organismul societal, slăbit și decrepit, nu mai este capabil să se apere. Și ce semn de degenerare este mai pregnant decât acela că temelia societății, căsnicia, a ajuns, aproape pretutindeni în Occident – și de ieri și în Germania – un mutant oribil.

Să nu fi știu „mama Merkel”, atunci când și-a dat acordul pentru legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex, că materialele de propagandă ale grupărilor teroriste islamice vorbesc disprețuitor despre starea de degradare morală a Occidentului și o oferă chiar ca motivație atentatorilor cărora liderii Europei nu știu și nu pot să le facă față?

Sau, să nu fi știut prim-ministrul Suediei, atunci când le-a transmis preoților luterani că fie oficiază slujbe de „cununie” unisex fie își caută altceva de lucru, că șeful poliției naționale a făcut apel la ajutor, pentru că 80% dintre polițiștii suedezi se gândesc să demisioneze din cauza bandelor de infractori și a „zonelor interzise” decretate de aceștia?

O maree de jeg moral băltește în întreg Occidentul. La apusul acestuia asistăm, neputincioși și îngroziți, cu conștiința fratelui mai mic sosit, din nou, prea târziu la festinul de la curtea celor mari. Totuși, ne-a mai rămas măcar atâta rațiune cât să ne gândim ce avem de făcut pentru a nu păși și noi pe urmele celor care azi, orb pe orb călăuzind, se îndreaptă inexorabil către groapa de gunoi a istoriei.

 

via Cultura Vieții

1 Comment
  1. Dav says

    Felicitari pentru articol!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php