Polonia nu cedează amenințărilor UE: NU va primi refugiați!

0 643

Refuzul Poloniei de a primi refugiații repartizați de către UE nu este negociabil și reprezintă, pur și simplu, o măsură bun-simț, după cum a opinat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez. Rafal Bochenek, purtător de cuvânt al executivului Poloniei, a declarat că primirea de către țara sa a unor imigranți, dintre cei care deja au sosit în Grecia și Italia, ar putea crea un substanțial risc de securitate pentru cetățenii polonezi. Totodată, a adăugat că guvernul primului-ministru Beata Szydlo nu va negocia asupra chestiunilor care ar putea afecta siguranța țării.

Reprezentantul guvernului a mai spus că politica de migrație a Comisiei Europene, care implică relocarea refugiaților și a imigranților în întreaga Uniune Europeană, a fost ineficientă și că de ea au beneficiat, mai degrabă, structurile de crimă organizată specializate în traficul de ființe umane.

Purtătorul de cuvânt a mai evidențiat faptul că Austria și Ungaria au refuzat, de asemenea, să accepte orice refugiați în cadrul cotelor impuse de Bruxelles în 2015, în timp ce majoritatea celorlalte state membre ale Uniunii Europene nu și-au respectat, oricum, cotele stabilite la nivel comunitar. În ciuda posibilelor sancțiuni, Polonia nu va primi imigranți.

Ministrul de interne polonez, Marius Blaszczak, a declarat că sistemul de cote al UE a fost eronat, deoarece a creat riscuri de securitate și n-a rezolvat problema afluxului de refugiați. Poziția actuală a guvernului de dreapta contrastează puternic cu modul în care s-a comportat administrația liberală anterioară, care, în anul 2015, a convenit cu Bruxelles-ul să primească nu mai puțin de 7.000 de solicitanți de azil, dintre cei care au ajuns pe coasta Italiei și Greciei, titrează Cunoaste Lumea.

Comisia Europeană a amenințat, deja, Varșovia, cu sancțiuni (infrigement), dacă nu-și schimbă politicile și dacă nu va accepta, în cele din urmă, să primească imigranți.

 

via NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php