„MISLEA” din Târgşor

1 556

de Silvia CODREANU

….dar nu-mi amintesc ce culoare avea poarta penitenciarului, a Târgşorului? Îmi amintesc –cum pot să uit, sau cât de repede (?), că dincolo de ea Nevăzutul, Netrăitul şi Neânchipuitul Tărâm al Privării de Libertate mi-a cuprins grumazul, intrându-mi prin şira spinării…Este al dracului de greu să vomit ghemul de emoţie fără secreţiile puturoase ale patetismului.

O oră! De la poarta închisorii până în sala destinată întâlnirii cu deţinutele, trecând prin două filtre , s-a scurs o oră. Am lăsat în urma noastră, dincolo de poartă, toate contactele cu lumea din care veneam. Traşi cu forcepsul în universul detenţiei, în piuitul aparatelor, cu percheziţie” la sânge”, zvârliţi alături de bagaje, mai răvăşite decât noi, am dat piept în piept cu deţinutele. Au ridicat sacii grei cu decor dispărând pe alee. În urma lor, stingheri…

În poarta celui de-al doilea filtru, timpul s-a oprit, mintea s-a blocat, inima dicta alt ritm ! În mijlocul unui ţarc din lanţuri, pe bănci, la soare zeci de femei… rumoare… stinsă treptat sub privirile severe ale gardienilor. Doar paşii noştri pe cimentul curţii, până la intrarea în încăpere. La gura de intrare, puţin mai departe, biserica. Înşiruiţi şi noi, ne-am pierdut în interiorul sălii.

Cam 10 rânduri de scaune în faţa unei scene (stupefacţie!). Jumătate de oră am întins la decor, am îmbrăcat zeghele (de temniţă grea, aduse din inima iadului comunist), ne-am întins pe saltele, cu spatele la sală. Încolonate din timp, triate cu două săptămâni înainte, deţinutele şi-au ocupat locurile. Lemnul scenei (micuţă, înaltă de un metru şi lată de încă doi), proaspăt vopsit, trosnea sub tălpile noastre.

O linişte apăsătoare îmi strivea pieptul, îmi bubuiau timpanele şi aş fi vrut să nu mă-ntorc, să nu privesc către sală, să nu respir, să nu plâng, SĂ NU ! Am citit zeci de cărţi, sute de pagini pe internet despre atrocităţi ale unui sistem represiv, am înjghebat un scenariu apoi, repetând la nesfârşit celor pe care-i făceam părtaşi la suferinţele martirilor închisorilor comuniste, actorilor acestui spectacol, cât de puternic trebuie să empatizeze cu suferinţa, cu umilinţa, cu teroarea acelor ani (zeci!!) de detenţie, şi totuşi…

Sunt patru luni de când l-am cunoscut pe Octav Bjoza, preşedintele AFDPR ! Doar atunci, vorbindu-ne am ajuns pe buza prăpastiei. Împinşi de la spate, închişi între paginile istoriei, azvârliţi de mulţi ca el pe porţile penitenciarelor, acelora din cărţile de noi doar citite, în urma lor zăvorâte, doar aşa am simţit pe buze gustul tămâiei şi al disperării. Astăzi, într-un alt timp, cu alt tip de detenţie, dar în acelaşi loc, am trecut şi noi prin porţile penitenciarului..

Rămasă în mijlocul scenei, cu încă patru ani de condamnare administrativă, fără drepturi (fără nici un drept…nici acela de a judeca!), priveam pentru prima oară în sală, priveam prin avalanşa de lacrimi ochii celor care făceau eforturi să înţeleagă pentru” cât de puţin” s-a murit ! Puşcăriaşe de drept comun, cu mici sau mai mari infracţiuni, cu omor din sau nu din culpă, borfaşe…fără importanţă acum, stăteau gâtuite de emoţie, unele plângându-şi amarul. Aplauzele s-au stins, actorii au rămas în spatele scenei, nevăzuţi, discursuri de mulţumire… şi cel al dlui Bjoza, neobosit, netulburat de nici o umbră de resemnare sau de uitare. Pe lângă mine s-a strecurat o deţinută…spre baie…sub privirile gardianului. S-a întors şi a înţepenit lângă umărul meu drept. Inmărmurită! Mi-am întins braţul şi mi-am aşezat palma pe braţul ei. Un timp…cât să se fi scurs?… am ascultat vocea din faţa cortinei. Gardianul dădea semne de nelinişte. Din priviri a chemat-o. A aplecat capul şi l-a făcut atent la braţul meu, şi-a scos ochelarii, a îndepărtat lacrimile şi a dispărut mulţumindu-ne!După cum se menționează în acest articol, puteți răsfoi selecția dvs. de oferte disponibile pe smartphone-uri și mărci de top și puteți explora planurile de servicii pentru telefoane mobile care se potrivesc cel mai bine nevoilor dvs.

Împachetăm în tăcere, trecem prin filtre, conduşi până la gardul închisorii. Porţile se închid în urma noastră. Ne-aprindem ţigările, semn de libertate, zâmbim amar în poză, umăr lângă umăr,

Penitenciarul Târgşor
24.04.2017

1 Comment
  1. calin eugen says

    La Mislea a fost elita romancelor! Multi dinre noi,barbati,nu cred ca am rezista ca ele… Le-a intarit bunul Dumnezeu.Ei,popoarelor,aveti voi fete si femei ca ale noastre ?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php