Strofe sau versuri din „Prohodul Domnului” cenzurate ideologic

0 2.863

Alcătuire a Fericitului Theodor Studitul (759-826), stareţ al Mănăstirii Studion din Constantinopol, Prohodul există în traduceri româneşti începînd din sec. al XVIII-lea (Triodul de la Rîmnic, 1731), melodiile fiind însă cu mult anterioare. Versiunea care s-a impus (primind îmbunătăţiri succesive pînă azi) este cea din 1836, realizată de Macarie Ieromonahul şi de Episcopul Chesarie al Buzăului.

Reproduc aici strofele eliminate din Prohod începînd din 1948, referitoare la atitudinea evreilor faţă de Iisus Hristos (și care rămîn suprimate și în noul context al „politicii corecte”, de o Biserică penibil supusă în continuare „rațiunilor” ideologice). Demersul nu ascunde nici o intenţie impură, ci doar dorinţa de a oferi celor interesaţi, pe al căror discernămînt mizez, conţinutul integral al Prohodului de pînă la instaurarea regimului comunist. (R. C.)

ActualizareÎmi fac datoria să semnalez că, mai nou, Biserica Ortodoxă Română a închis rușinoasa paranteză deschisă în 1948 și a revizuit și reîntregit textul „Prohodului”. Noua traducere e foarte „prudentă” (ocolind abil referința etnică la evrei), dar se regăsesc toate strofele suprimate acum aproape șapte decenii.  (R. C.)

***

STAREA ÎNTÎI
(glasul al 5-lea)

(după „… Tulburîndu-se şi Soare,/ Și Pămînt.”)

„Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi
Demult, în pustiu,
În groapă-L pun pe-al lor
Hrănitor.”

(după „… Şi pe lemn Judecătoru-i/ Răstignit.”)

„Îngîmfat Israil,
Ucigaşe popor!
Pentru ce pe Varava,
Pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl
Răstigneşti?”

(după „… Cu amar striga Fecioara/ Şi jelea”.)

„Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat!
Ruşinează-te măcar,
Înviind Hristos,
De a Sa mahramă şi de
Giulgiul Lui.”

STAREA A DOUA
(glasul al 5-lea)

(după „… A strigat, plîngînd, Curata,/ Cu amar.”)

„Tu, Cel Care eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis,
Fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi
Înviezi.”

(după „… Cînd Te văd însîngerat şi/ Osîndit?”)

„O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna!
Ridicarea Bisericii
Cunoscut-ai tu;
Pentru ce, dar, pe Hristos L-ai
Osîndit?”

(după „O, Emanuele, Cel ce/ Eşti cu noi!”)

„O, iudeilor!” înlocuit cu „Fariseilor!”

(după „… Şi dă pace, ca o bună,/ Tuturor.”)

„Cel făr’ de-nceput,
Care eşti Părinte, Fiu şi Duh Sfînt,
Întăreşte-i pe creştini
În credinţa lor
Şi le dă izbîndă-asupra
Celor răi.”

STAREA A TREIA
(glasul al 3-lea)

(după „… Ce L-a vîndut pe Domnul.”)

„Zis-a Înţeleptul:
«Groapă-adîncă este
Gîtlejul jidovilor».”

(după „… Sînt curse-ntinse şi ghimpi.”)

Cei hrăniţi cu mană” înlocuit cu „Cei ce-au cerut milă”.

(după „Pe Hristos omoară”)

Cei ce-au ucis pe profeţi” înlocuit cu „Cei pătimaşi cu cei răi”.

(după „O, Făcător a toate!”)

Pier răstignitorii” înlocuit cu „Iartă-i pe toţi, Doamne”.

de +  RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php