Dr. Leon Dănăilă, reclamat la CNCD de asociaţia de promovare a homosexualităţii MozaiQ

1 399

Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), a anunțat că depune plângere la CNCD împotriva senatorului liberal Leon Dănăilă, cu privire la afirmațiile potrivit cărora „un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi”.

Imagini pentru asociatia mozaiq

Neurochirurgul Leon Dănăilă, senator PNL, a declarat pentru News.ro că îşi cere scuze pentru ”exprimarea nefericită” referitoare la faptul că ”un homosexual poate să fure” un copil sau să-l ”cumpere”, explicând că a vrut să spună că nu este de acord cu creşterea copiilor în cupluri de acelaşi sex.

Totodată, Leon Dănăilă a precizat că ”toleranţa este importantă” şi că nu are nimic cu nimeni şi că fiecare este liber să trăiască după cum consideră:

A fost o exprimare nefericită pentru care îmi cer scuze. Ce am vrut să spun a fost că nu sunt de acord cu creşterea copiilor în cupluri de acelaşi sex. Asta deoarece cuplurile de acelaşi sex nu pot face copii, i-ar putea doar înfia sau adopta. Iar eu personal, nu sunt de acord cu această chestiune; ca om şi ca medic consider că în lipsa cuplului bărbat-femeie, biologic nu am exista ca societate. Nu am nimic cu nimeni şi fiecare este liber să trăiască aşa cum consideră, după cum fiecare este liber să aibă o opinie. Cred că toleranţa este importantă şi pot să-mi asum că poţi învăţa să fii mai tolerant la orice vârstă. Este un lucru pe care-l cer şi celor mai tineri care se grăbesc să mă critice.

sursa: Știri pentru viață

1 Comment
  1. Ionut Moraru says

    Asociatia MOZAICA. Psihiatria si camasa de forta.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php