Mircea Vulcănescu – teologul, filosoful martir mărturisitor – la 120 ani de la naştere

Mircea  Vulcănescu

– teologul, filosoful martir mărturisitor-

Mircea Vulcănescu, de la a cărui nastere s-au implinit 120 ani, la 3 martie, a fost unul dintre campionii generaţiei sale: un geniu al culturii româneşti, una din cele mai strălucite inteligenţe ale generaţiei interbelice, economist, sociolog, filozof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, victimă a represiunii comuniste din România.

S-a născut în 1904 la Bucureşti. Studii universitare de filozofie şi de drept la Bucureşti (licenţe în 1925), continuate printr-o specializare la Paris. Asistent de sociologie şi de etică la catedra profesorului Dimitrie Gusti, a participat la campaniile monografice (studii sociologice), impunându-se ca „filozoful“ Şcolii de sociologie de la Bucureşti. Unul dintre teoreticienii „tinerei generaţii“, deosebit de activ la Asociatia „Criterion“. Referent la Oficiul de studii al Ministerului de Finante, director al Directiei Vămilor şi al Datoriei Publice, unul dintre conducătorii Asociaţiei Ştiinţifice pentru Enciclopedia României. După 1937, s-a preocupat de elaborarea unui model ontologic al omului românesc, conturat îndeosebi prin Omul românesc, Ispita dacică, Existenţa concretă în metafizica românească şi Dimensiunea românească a existenţei. În perioada celui de-al doilea război mondial a fost însărcinat cu gestiunea financiară a treburilor ţării. Ca fost subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe (ianuarie 1941–august 1944) în guvernul lui lon Antonescu, a fost judecat în 1946 si condamnat la opt ani temniță grea. A murit în închisoarea de la Aiud pe 28 octobrie 1952.

Problematica “tinerei generaţii” a fost una centrală în viaţa spirituală
a momentului istoric interbelic. Vulcănescu a identificat trei accepţiuni principale: viaţă interioară, cultură, viaţă duhovnicească.

Primul sens pune accentul pe trăirea intensă a clipei, presupune entuziasm, frământare, pasiune. A doua accepţie priveşte trăirea orientată axiologic, pentru un ideal, primând dimensiunea raţionalistă. În al treilea sens, spiritualitatea înseamnă: „viaţă veşnică, trăire în universalitatea absolută, în Duhul Sfânt; asceză şi viaţă mistică“.

Vulcănescu este şi sociolog, şi economist, şi teolog, filosoful mărturisitor, apărând predania ortodoxă. Relaţia între dimensiunile personalităţii sale, nu este disjunctivă, ci complementară. Deseori scrierile sale sînt transdisciplinare, autorul folosind idei teologice sau sociologice în scrieri economice sau ipoteze sociale pentru realităţi social-religioase, de exemplu:  Cultura care propune cu adevărat valoarea spirituală: „Tăria proprie a existenţei, e în stare să dezagrege pe a altora, s-o dezarticuleze, să-i pună în evidenţă lipsurile şi, cu voie sau fără nevoie, să facă pe străin să încline spre chipul lui de lua atitudine. Asta înseamnă cucerire spirituală! Nu există contact între culturi care să nu aibă asemenea consecinţe. Şi acesta este şi avantajul, dar şi primejdia schimburilor între culturi. Pe planul spiritual, tot ceea ce există are un profil absolut: o efigie imperială; sau nu este.”

Premonitorii pentru ceea ce tocmai se întâmplă în procesul actual de globalizare spirituală a unui neam se măsoară după gradul în care e în stare să imprime altora perspectiva lui culturală sunt aserţiunile celor trei gânditori români: Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petre Tuţea,  privitoare la valenţele culturii române în context european.

„Fiecare din noi îşi poate trăi, desigur, aventura proprie, pe căi încă neumblate, care pot îmbogăţi pe ceilalţi, cu iscodiri de rosturi şi de perspective noi, dar pentru ca ea să ne intereseze ca români, trebuie să se refere neapărat în vreun fel la această comunitate cu semenii şi cu strămoşii, de n-ar fi decât prin punerea în lucrare a aceleiaşi structuri de funcţiuni şi de simboluri pe care o implică folosirea aceleiaşi limbi. De aceea, oricare ar fi perspectivele mutaţiilor spirituale, şi poate tocmai din cauza lor, cercetarea se cere întreprinsă.”

„E multă frumusete în lume dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea).

Dr. în teologie Păştin Antoniu Cătălin

Sursa: MARTURISITORII.RO