Trump va începe să demonteze agenda pentru transgenderi a lui Barack Obama

0 416

Preşedintele american Donald Trump demontează politicile federale nepopulare pro-transgenderi ale predecesorului său Barack Obama, conform purtătorului de cuvânt al Casei Albe.

Anularea acelor politici va proteja probabil de procese grupurile civice şi instituţiile unisex de pe cuprinsul ţării şi va plasa noi presiuni pe judecătorii federali pentru a păstra rolul central al biologiei atunci când o persoană este descrisă ca fiind bărbat sau femeie.

Noua politică este o mare înfrângere pentru grupurile de susţinere a homosexualilor şi pentru persoane cu viziune „progresivă”, care doresc ca judecătorii să legifereze situaţia în care “identitatea lor de gen” se schimbă de la o zi la alta.

Anunţul a fost făcut marţi de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, care a precizat: “Preşedintele a susţinut de mult timp că aceasta este o chestiune a drepturilor ce ţine de state şi nu de guvernul federal”.

“Aşadar, tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă vedeţi care a fost viziunea preşedintelui în trecut – şi anume că aici nu este vorba de un lucru în care ar trebui să fie implicat guvernul federal, ci este o chestiune legată de drepturi la nivel de state”, a adăugat el.

Poziţia lui Trump va forţa anularea politicii federale a “identităţii de gen” anunţată în mai 2016 de fosta administraţie Obama.

Numeroase state dezbat deja modul în care ar trebui definit sexul. În Carolina de Nord, de exemplu, legea HB2, iniţiată în 2016 de republicani susţine că oamenii îşi pot schimba legal sexul după o operaţie. Acea distincţie clară bazată pe factori biologici este respinsă cu tărie de grupurile pro-homosexuali, care au ajutat impunerea unui boicot economic în acest stat în 2016.

Alte state, precum Oregon şi Washington, au decis că oamenii – inclusiv copiii – au dreptul fundamental să îşi schimbe legal sexul, indiferent de impactul asupra societăţii civile.

Mai puţin de 25% dintre americani susţin planurile “egalitate a genului” promovate de grupurile de homosexuali şi Barack Obama, care permit activiştilor transgender să dea în judecată instituţiile unisex – precum ligi sportive, saune publice şi adăposturi pentru femei – până când acestea vor trata ambele sexe biologice ca fiind interschimbabile.

Procesul a forţat deja, de exemplu, grupurile de cercetaşi pentru băieţi să accepte fete şi va forţa de asemenea profesorii şi părinţii să schimbe modul în care îşi educă băieţii şi fetele, susţin criticii.

De la alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, Obama a recunoscut de două ori că nepopulara sa politică privind transgenderii a ajutat la înfrângerea democratei Hillary Clinton.

 

sursa: EpochTimes

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php