LANSARE DE CARTE: Valea Nistrei – un roman al Rezistenţei anticomuniste

1 746

Vă invităm LUNI 27 FEBRUARIE 2017, ora 17,30, la LIBRĂRIA MIHAI EMINESCU, la lansarea cărţii „VALEA NISTREI” de Corneliu Dida, un roman al Rezistenţei anticomuniste.

PARTICIPĂ:

  • Dan Puric
  • Răzvan Codrescu
  • Sorin Lavric
  • Alina Ioana Dida.

„Această carte se dedică memoriei tuturor acelora care au pierit sau pătimit, pentru patria lor, în închisorile politice ale celor cinci decenii de neîntreruptă dictatură din istoria României moderne. Fie ca din jertfele lor, ca şi din năzuinţele neîmplinite ale acestor decenii, noi, cei de azi, să ne extragem acea tărie morală fără de care nu se va putea reconstrui o Românie cu adevărat prosperă şi liberă!” (Dedicaţia autorului din 1987)

„Cartea de față – zămislită în anii ’80 și încheiată în 1987 – a apărut, ce-i drept într-o ediție modestă, acum 22 de ani: Corneliu Dida, Valea Nistrei. Din ciclul Sud-Est Saga, Editura Conpress-Six, Constanţa, 1994 (458 de pagini). Ea face parte dintr-un proiect epic mai amplu, de ambiții epopeice, pe care autorului nu i-a fost dat să-l împlinească. Dar chiar și așa, rămîne rotundă în sine și relevantă, constituind probabil cel mai bun roman scris pînă azi pe tema rezistenței anticomuniste și a întregii noastre tragedii istorice din inima secolului XX. Dincolo de siguranța scriiturii, de forța personajelor și de dinamica ideilor, avem de-a face cu fresca unei lumi în toată tulburătoarea ei complexitate. E o realitate care se deghizează în ficțiune romanescă, dar nu pierde nimic din durul ei adevăr: arta naratorului – scriitor nu prin ocupație, ci prin vocație – o potențează fără să o falsifice, oferind cititorului nu doar o suită de lecții de viață și de provocări de conștiință, ci o adevărată „baie” de istorie, atît de vie încît îl face să simtă efectiv răceala apei și pietrele de pe fundul ei. Spațiul concentraționar de la Valea Nistrei, în care converg toate firele epice, este „ocheanul” prin care ni se dezvăluie această lume în dureroasă prefacere, radiografiată la toate nivelurile ei, de la resturile „burgheze” ale lumii vechi, în luptă cu prigoana și marginalizarea, la poporul devenit masă de experiment și de manevră a lumii noi, cu grobienele ei „elite” proletare, în mare parte alogene, sub veghea atentă a hidrei bolșevice și în abandonul indign al unui Occident de la care nu mai emană decît iluzia deșartă că „Vin americanii” (care nu numai că n-au venit, dar nici n-au avut de gînd în mod serios să vină vreodată!). Sigur, accentul cade pe rezistența anticomunistă, în toate ipostazele ei: grupurile de rezistență din exil (de la care pornește desfășurarea epică, prin personajul-cheie Radu Pavelescu), închisorile și lagărele de muncă din țară, partizanatul din munți, dar și rezistența cotidiană, să-i zicem domestică, a unei umanități ce încearcă să-și salveze condiția în pofida tuturor dramelor cu care se confruntă, pe dinăuntru și pe dinafară.” Răzvan Codrescu

1 Comment
  1. calin eugen says

    Vin oameni grei…(ce rau imi pare cu nu pot veni…)Sunt convins ca cei care vor participa ,nu vor regreta!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php