Primele fisuri în PSD. Surse: 14 parlamentari se pregătesc să dezerteze din partid

0 426

Valul de proteste anti-guvernamentale a slăbit coeziunea din interiorul arcului guvernamental. Potrivit unor surse apropiate guvernării, o mișcare de contestare a actualei conduceri PSD-ALDE s-a cristalizat în Parlament și poate duce la pierderea majorității.

Cel puțin 14 parlamentari PSD-ALDE ar urma să dezerteze în următoarea perioadă, potrivit unor surse citate de DC News.

Motivele pentru care parlamentarii ar întoarce armele sunt diferite: împărțirea puterii în partidele din care fac parte; teama de evoluția politică personală, în perspectiva unui eșec electoral; teama de evoluția juridică personală în perspectiva unui conflict cu Justiția al Executivului.

În zilele următoare se așteaptă ca nemulțumiții să părăsească PSD sau ALDE și să formeze un grup parlamentar propriu, pe modelul UNPR. La acesta ar urma să se alăture parlamentari care au părăsit PSD înainte de alegeri, intrând în PRU, dar și unii primari de orașe mari, șefi de organizații sau președinți de consilii județene. Cel puțin 14 parlamentari din PSD și ALDE au aderat la mișcarea de desprindere, până acum, iar trei dintre „protestatari” sunt lideri ai PSD. … Citeste mai departe pe Realitatea

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php