80 de ani de la martiriul LUCIEI GRECU.

Astăzi se implinesc 80 de ani de la martiriul comandantei legionare Lucia Grecu, asasinată de Siguranţa carlistă in 1939 şi incinerată la Crematoriu.

Lucia Grecu, născută la 13 februarie 1913, a fost una dintre primele comandante legionare, care, din 1936, când Nicoleta Nicolescu a fost avansată în poziţia de consilier personal al lui Corneliu Zelea Codreanu, a înlocuit-o pe această în funcţia de commandant pe ţară al cetăţuilor de fete. În timpul prigoanei carliste a fost responsabilă de menţinerea comunicării cu Comandamentul de prigoană.
Siguranţa o bănuia că este în legătură cu Horia Sima, motiv pentru care a mobilizat un efectiv de peste 200 de ofiţeri şi subofiţeri pe urmele sale. Lucia Grecu a fost arestată la 29 ianuarie 1939.

Sofia Cristescu-Dinescu schiţează un portret al celei dintâi tinere legionare care a fost martirizată: “Lucia Grecu era studenta la chimie. O faţă micuţa de statura, cu figura deschisă, cu două codiţe care îi dădeau aerul de elevă. Era veşnic cu zâmbetul pe buze. Lucrase împreună cu locotenentul Dumitrescu. A fost arestată. După Anchetă extrem de dura a urmat moartea, Au aruncat-o apoi pe fereastră, simulând o sinucidere. Toată lumea trecută prin Anchetă ştie canu este posibil să sări de bună voia pe fereastră de la Siguranţă, căci anchetele se desfăşurau în camera cu gratii, iar cineva te supraveghează neîntrerupt.”

O altă mărturie cutremurătoare despre martiriul Luciei Grecu este aceea a unui camarad care a fost martor atunci când trupul neînsufleţit al tinerei a fost aruncat de la etaj din sediul Poliţiei Capitalei, de pe Calea Victoriei: “Îşi amintea bine dată: era aproape de patru şi jumãtate, în dupã amiaza zilei de Duminicã, 5 Februarie. Tocmai restabilise legătură cu Comandamentul Legionar din prigoanã şi aflase cã Lucia Grecu din „Cetãţuile de Fete” fusese arestatã de Siguranţã. Era nedumerit pentru cã doar cu o sãptãmanã înainte, o întâlnise şi-i predase informaţiile pe care le avea privind reorganizarea subteranã, în clandestinitate, a cuiburilor şi frãţiilor de cruce. A fost o întâlnire scurtã, numai 5 minute, în tramvaiul 7. Trei staţii, apoi ea a coborît la Mântuleasa, fãcandu-se nevãzutã pe strada cu acelaşi nume.

Mãsurile de precauţie erau extreme. Nu observase nimic suspect. Lucia cunoştea bine oraşul şi ştia sã se debaraseze de eventualii urmăritori, agenţi ai Siguranţei. Era o fire precautã şi sursă cea mai importantã de informaţii a Comandamentului din prigoanã în legãturile cu lumea legionarã rãmasã prin minune incã liberã. Centrul legionar Bucureşti trebuia reactivat în tainã şi numai aceste legături secrete depindeau de reuşitã, în mijlocul miilor de agenţi porniţi la vanãtoare de legionari sau, numai de suspecţi legionari!


Începuse să se însereze şi fulgii mari de zãpadã se aşterneau cu repeziciune pe caldarâm. Tocmai trecuse de imensă clădire a Poştei capitalei din Calea Victoriei, şi se oprise la colţ, la chioşcul de reviste şi ziare să cumpere „Gândirea”. Nu era întuneric încă, dar luminile oraşului fuseseră aprinse de-acum şi totul în jur pãrea cuprins de-o feerie aparte, spectacularã. Plătise 20 de lei pe revistã, îndreptându-se apoi în sus, cãtre marele magazin „Laffayette”, aflat la intersecţia cu mereu aglomerată stradă Lipscani. Zãbovise câteva clipe cu privirea în vitrinele frumos aranjate ale imensului magazin, hoţãrîndu-se sã-şi continuie calea spre clădirea Cercului Militar unde era aşteptat. Chiar în faţa Prefecturii Poliţiei Capitalei, clãdire lipitã de marele magazin de care abia trecuse, auzi dintr’o dată larmã şi ţipete. Undeva, la etajul patru al clădirii cenuşii, zgomote de geam spart, zbierete tot mai puternice şi deodată, înainte de a-şi da seama de ceea ce se petrece, un corp se prãbuşi cu vitezã pe una din ferestre.

Câţiva alergarã în fugã spre locul unde se prãbuşise nenorocită victimã, iar mulţimea de pe trotuarele Caii Victoriei începu sã se adune şi ea în grabã cãtre acelaşi loc. Câteva femei scot ţipete de groazã la vederea cadavrului. Impactul fusese fatal. Corpul cãzut, acum inert, rãspandise în jur, pe albul imaculat al zãpezii stropi de sânge şi lumea de făţã, că un semnal mistic, îşi fãcu deodatã cruce. Spiritele încep sã se agite cu repeziciune şi mulţimea adunatã începe sã urle că turbatã spre clãdirea de unde chipuri în uniformã privesc ostentativ la gloată adunatã, neînţelegând nici ele ceea ce se petrece:


-Asasinilor!… Criminalilor!…


Un spectacol oribil la care ea, mulţimea, asistase involuntar şi care o revoltase peste mãsurã. N’a ştiut şi nici simţit când deodatã, pe sus parcã, se trezise în faţa corpului plin de sânge. Se trase un pas înapoi, tresãrînd la vederea cadavrului… Credea cã viseazã, cã totul nu este decât un vis urît, nicidecum ceea ce avea acum în faţă privirilor. O recunoscuse imediat: era ea, Lucia Grecu, cu ochii imobili, larg deschişi şi senini, pironiţi spre înaltul cerului, în imensitatea astralã, spre locul de popas etern pe tãrâmul christic unde plecase şi Căpitanul cu ceilalţi şi unde avea sã-i intalneascã… Câteva şuviţe de pãr îi brãzdau faţă angelicã, iar din colţul gurii, stropi de sânge se prãvãleau încã pe piept cu repeziciune…


Suferise un şoc: parcã nu mai vedea şi nu mai auzea nimic acum, îngenunchiat în faţă chipului de fecioarã. Doar el şi ea… Se făcuse pustiu în jur şi privirile-i înceţoşate refuzau sã accepte… Mintea refuză sã primeascã faptul întâmplat…
 Nu-şi mai aducea aminte cât timp stãtuse acolo, ţinând în palme figura ei luminoasã. Într’un rãstimp, fluiere de signal şi comenzi scurte se auzirã din toate părţile. Se ridicase în genunchi privind-o pentru ultima oarã, că un adio trist… Ochii ei, nu ştia de ce, parcã îl implorau sã nu plece… O lacrimă i se rostogolise pe obraz, ultimul ei act de viaţã pe lumea această…
 Lacrima aceasta îl urmărise pretutindeni.

Într’un târziu, albit de nea, undeva în noapte, pe strada Mântuleasa, se trezi. Rãtãcise pe strãzi fãrã sã ştie şi paşii l-au dus pe nesimţite acolo unde o vãzuse pe Lucia, la ultima lor întâlnire…”