Erou de Crăciun! Un băiețel de 9 ani și-a salvat mama și cei doi frați mai mici dintr-un incendiu care le-a distrus casa

2 494

Un copil de 9 ani din localitatea Teremia Mare, județul Timiș, a devenit un adevărat erou după ce și-a salvat mama și frații mai mici dintr-un incendiu care le-a mistuit casa.
Erou de Crăciun! Un băiețel de 9 ani și-a salvat mama și cei doi frați mai mici dintr-un incendiu care le-a distrus casa

Inspectoratul pentru Situații de Urgență BANAT al județului Timiș a fost anunțat, luni, în jurul orei 10:45, despre producerea unui incendiu la o casă din localitatea Teremia Mare. La locul intervenției s-au deplasat, de la Stația de Pompieri Sânnicolau Mare, două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, un ofițer și nouă subofițeri. În sprijinul acestora a venit și o autospecială a SVSU Teremia Mare.

Familia care locuia în acea casă, formată din mama și trei copii minori în vârstă de 2, 5 și respectiv 9 ani, s-a autoevacuat din locuință, cei trei fiind alertați chiar de copilul de 9 ani, care a observat primul incendiul.

El s-a trezit primul și, fără să se sperie sau să intre în panică și-a alertat mama și i-a scos pe ceilalți doi frați mai mici din camera în care dormeau.

Aceștia au primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD și sunt în afara oricărui pericol, dar vor fi nevoiți să locuiască în altă parte, deoarece incendiul a afectat toate încăperile locuinței.

 

sursa: ActiveNews

2 Comments
  1. Viorica says

    ===intrebari multe se pot pune in aceasta intimplare???dar Dumnezeu cred,ca stie , si unele si altele. Sa ne trezim = in lumea reala, totusi, era A DOUA ZI DE CRACIUN., pentru toti CRESTINII . === Sa auzim de bine.!!!

  2. calin eugen says

    Eroii sunt printre noi,numai ochi sa avem…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php