Premierul desemnat Victor Ponta a declarat joi că, de când ministrul propus pentru Finanţe, Florin Georgescu, a început să studieze situația actuală, s-a constatat că nici Cabinetul Boc, nici Cabinetul Ungureanu nu au prevăzut banii pentru reîntregirea salariilor. Ponta a adăugat că se vor găsi bani, probabil prin tăierea unor fonduri de la „baronii pedelişti”

0 470

Greaua moştenire este din nou invocată de noii guvernanţi.(n.r.)

 

El a comentat că situația este ”mult mai rea” decât cea anunțată de predecesorii săi.

„Boc şi Ungureanu au prevazut (bani pentru salarii, n.r) la vorbe, niciodată la cifre. Nu există în acest moment in niciun capitol bugetar cu aceşti bani. Bineinteles ca trebuie gasiţi, avem de unde tăia, se vor supăra nişte baroni pedelişti, niste preşedinti de la UNPR, dar sunt locuri unde cheltuielile nu sunt necesare”, a mai declarat Ponta.

Invitată la Realitatea TV, Mariana Câmpeanu, ministrul nominalizat al Muncii în Cabinetul Ponta, a declarat pe 2 mai că salariile bugetarilor vor fi reîntregite cu 15%, în timp ce pensionarilor le va fi restituit CAS-ul încasat ilegal.

„Este cert şi pot să confirm că vom reîntregi salariile cu 15% şi vom restitui pensionarilor banii care au fost opriţi în mod abuziv prin contribuţia de sănătate care a fost calculată la întreaga pensie. Acest lucru pot să confirm. Termenele, cum, când, în tranşe egale, în două-trei tranşe, asta se va stabili de următorul guvern, dacă va fi validat de Parlament. Aceste lucruri se vor împlini. Le-a anunţat şi primul ministru. Modul de îndeplinire va fi anunţat în programul de guvernare şi până luni nu mai este mult”, a spus Câmpeanu, la Realitatea TV.

Georgescu: Sunt sigur că vom găsi soluţii pentru reîntregirea salariilor şi plăţile către pensionari

Ministrul demis al Finanțelor Publice, Bogdan Drăgoi, a declarat că situația economică actuală permite revenirea salariilor bugetarilor,intrucât există în cont 5 miliarde de euro şi 7 miliarde de lei, însă acest lucru este o decizie politică, notează NewsIn.Aceşti bani „sunt la zi, în conturile Ministerului de Finanţe, plus toate precondiţiile finalizate pentru a a lua încă un miliard de euro care să completeze acest buffer de finanţare”, a spus Drăgoi.

 

Sursa: http://www.realitatea.net/

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php