Monumentul lui Cristian Paţurcă din Piaţa Universităţii, vandalizat

1 434

Monumentul autorului Imnului Golanilor, cântec devenit simbol al Pieţei Universităţii şi al dorinţei tinerilor de a trăi într-o ţară curăţată de comunism, a fost vandalizat de persoane deocamdată necunoscute.

Monumentul ridicat în Piaţa Universităţii în memoria lui Cristian Paţurcă, autorul cunoscutului Imn al Golanilor, a fost vandalizat. În urma „incidentului”, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a sesizat Secţia 1 de Poliţie, cerând măsuri pentru identificarea autorului şi protejarea monumentului.

Monumentul dedicat lui Paţurcă a fost amplasat în Piaţa Universităţii la 22 aprilie 2011, la dezvelirea acestuia luând parte fiul cantautorului, Vlad Paţurcă, şi preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş.

„Sunt trei luni de când Cristian Paţurcă a plecat la ai noştri din decembrie. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să punem aici în locul unde s-a murit pentru libertate arma noastră: chitara lui Cristi Paţurcă şi Vali Sterian”, declara, la inaugurarea monumentului, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş.

Numele lui Cristian Paţurcă este indisolubil legat, prin Imnul Golanilor, de Piaţa Universităţii, cântecul răposatului cantautor fiind pe buzele celor care, în ’90, cereau, la Kilometrul zero al Capitalei, o ţară liberă de comunism.

Paţurcă a murit la data de 18 ianuarie 2011, la 46 de ani, după o boală grea şi o îndelungată suferinţă şi, potrivit ziarulunirea.ro, una dintre dorinţele sale, exprimate de nenumărate ori în timpul vieţii, a fost aceea ca, atunci când va muri, să fie incinerat, iar cenuşa să fie împrăştiată în Piaţa Universităţii.

 

sursa: Epoch Times

1 Comment
  1. calin eugen says

    Ascult si azi Imnul golanilor si nu ma mai satur..Dreptate,ochii plansi cer sa te vada!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php