Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează în perioada 13-15 noiembrie, la Iași și Mănăstirea Neamț, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993).
FOTO: Pr. Sofronie Saharov și Pr. Rafail Noica/ Cuvântul Ortodox
În acest an, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează, în perioada 13-15 noiembrie, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul. Evenimentul dedicat Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), care va reuni invitați de seamă din străinătate (Grecia, Marea Britanie și Franța) și din țară se va desfășura atât la Iași, cât și la Mănăstirea Neamț.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Colocviul Întâlnirea cu duhovnicul își propune să aducă în fața conștiinței creștinilor (laici, clerici și monahi) chipurile unor părinți duhovnicești care au avut o puternică influență asupra numeroșilor ucenici pe care i-au îndrumat, atât în mănăstiri, cât și în lume. În acest an, evenimentul va omagia personalitatea Părintelui Sofronie Saharov, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Essex, Marea Britanie.
Participanții, veniți din mai multe zone ale Europei, sunt ierarhi, clerici, monahi și laici care, în mare parte, l-au cunoscut pe Părintele Sofronie și care ne vor aduce o mărturie despre acesta și învățăturile lui. Astfel, duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 16.00, la Centrul de Conferințe Agora (fost Providența) va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, în cadrul căruia vor conferenția Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia și Ieromonahul Rafael Noica, fiul marelui filosof român, Constantin Noica.
Evenimentul va fi transmis live pe portalul doxologia.ro și pe pagina de Facebook: FB/doxologia.ro/.
De asemenea, luni, 14 noiembrie, și marți, 15 noiembrie, vor conferenția, printre alții și: Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord; Ierom. Melchisedec, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Essex, Marea Britanie; Jean Claude Polet, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, din Paris, Franța; Georgeos Mantzaridis, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia; Monahul Nicodim Aghiopavlitul și Ieromonahul Filotheos Grigoriatul din Sfântul Munte Athos.
Din rațiuni organizatorice, în seara de 13 noiembrie, participarea la eveniment se va face exclusiv în baza biletelor de intrare, puse la dispoziție gratuit.
Laicii și preoții de mir pot ridica biletele astfel:
– rezidenții din Iași de la Secretariatul Centrului Eparhial Iași (Pr. Florin Călugăru – tel.: 0786504417; email: secretariat.mmb@gmail.com);
– persoanele din afara Iașului solicitând, nominal, rezervarea unui bilet pe adresa de email: info.simpozion@gmail.com.
Monahii și monahiile vor solicita și ridica biletele de la Sectorul Exarhat (Arhim. Nichifor Horia – tel.: 0734998030; email: prnichifor@gmail.com).
Accesul în sală se va face până la ora 15.45 și recomandăm să nu fie prezenți copii cu vârste mai mici de 7 ani, având în vedere fluxul mare de persoane și confortul celor mici.
Informații cu privire la cazare și transport de la Iași la Mănăstirea Neamț a celor care vor participa din afara Iașului la Colocviul Internațional Întâlnirea cu duhovnicul se pot obține de la dna. Iuliana Timofte, tel.: 0747103773, email: info.simpozion@gmail.com.
Program
Duminică, 13 noiembrie
09.00-12.00 Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Iași
16.00-16.30: Deschiderea Colocviului – Sala Mare a Centrului de Conferințe Agora – fost Providența
Film prezentare (Părintele Sofronie Saharov)
Cuvânt de deschidere: Decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iași
Cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
16.30-18.00: Înaltpreasfințitul IERÓTHEOS VLACHOS, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia, Prima mea întâlnire cu Părintele Sofronie Saharov (conferință)
18.20-20.00 Ieromonahul RAFAEL NOICA, Părintele Sofronie Saharov, starețul meu (conferință)
Luni, 14 noiembrie
7.00: Sfânta Liturghie – Biserica „Sfântul Gheorghe” – Catedrala Veche, Iași
SESIUNEA I (Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial – Iași):
10.00-10.05: Înregistrare audio Părintele Sofronie
10.05-10.25: Înaltpreasfințitul Părinte SERAFIM JOANTĂ, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Părintele Sofronie așa cum l‑am cunoscut
10.25-10.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie de Limasol-Cipru
10.35-11.00: Ierom. MELCHISEDEC, de la Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia, Cuvânt duhovnicesc al Părintelui Sofronie către un tânăr
11.30-11.35: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie
11.35-12.00: GEORGEOS MANTZARIDIS, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia, Amintiri despre Părintele Sofronie.
12.00-12.05: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware
12.05-12.30: Monah NICODIM AGHIOPAVLITUL, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos, Părintele Sofronie ca duhovnic în Mănăstirea Sf. Pavel – Sfântul Munte Athos.
12.30-12.50: Discuții
SESIUNEA a II-a (Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial – Iași):
15.00-15.05: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie.
15.05-15.30: Ierom. FILOTHEOS GRIGORIATUL, de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, Pocăința – centru al vieții în Hristos și al teologiei sfântului stareț Sofronie Saharov.
15.30-15.40: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Starețul Efrem Vatopedinul.
15.40-16.05: Pr. VASILIOS KALLIAKMANIS, de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia, Creșterea copiilor în gândirea Starețului Sofronie Saharov.
16.05-16.30: discuții
20.00-23.30: Priveghere în cinstea Sfântului Paisie Velicikovski (Vecernie și Utrenie) – Mănăstirea Neamț
Marți, 15 noiembrie
9.00: Sfânta Liturghie – Mănăstirea Neamț
SESIUNEA a III-a (Mănăstirea Neamț):
16.00-16.10: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie
16.10-16.30: JEAN CLAUDE POLET, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, Paris, Franța, Arhimandritul Sofronie ca părinte spiritual – profil întemeiat pe principii teoretice și experiențe personale
16.30-16.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie (Prof. Peter Buteneff – St. Vladimir, New York)
16.35-17.00: Pr. CONSTANTIN COMAN, de la Facultatea de Teologie „Iustinian Patriarhul” din București, România, Sfânta Scriptură în teologia Starețului Sofronie Saharov
17.00-17.10: Înregistrare video despre Părintele Sofronie (Monahia Mariam Zakka – Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul” – Liban
17.10-17.30: Pr. Prof. GHEORGHE POPA, de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, România, Să vedem lumea așa cum o vede Dumnezeu. Perspectiva teologică a Arhim. Sofronie Saharov
17.30–18.00: Discuții
18.00- 18.30 Închiderea Colocviului
via ActiveNews
1 Comment
Leave A Reply
Cancel Reply
SI PTR. UNIREA TUTUROR,AUZIM IN SF.LITURGIE.MULT SUCCES TUTUROR PARTICIPANTILOR LA ACEASTA IMPORTANTA INTALNIRE ORTODOXA!