Coaliția pentru Familie: Revizuirea art. 48 din Constituție, de ce stagnează procesul legislativ

0 366

Coaliția pentru Familie ne informează ce se întâmplă cu propunerea legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției pentru ocrotirea familiei, pentru care s-au colectat 3 milioane de adeziuni scrise.

Imagini pentru 3 000 000 pentru familie

La solicitarea Coaliției, Senatul, prima Cameră a Parlamentului care ar trebui să voteze proiectul, a răspuns că ”aceasta nu a intrat în procedură legislativă, ea fiind transmisă Curții Constituționale pentru verificarea respectării dispozițiilor constituționale privind limitele revizuirii Constituției” (sursa: coalitiapentrufamilie.ro).

Cu alte cuvinte, Senatul NU a recepționat încă de la Curtea Constituțională hotărârea, pronunțată în 20 iulie, prin care s-a constatat că inițiativa semnată de 3 milioane de cetățeni îndeplinește condițiile legale și constituționale.

Fără această hotărâre redactată și motivată, proiectul legislativ NU poate avansa. STĂ PE LOC.

Termenul de redactare a deciziilor CCR este 30 de zile, iar din 20 iulie până azi au trecut peste 75 de zile.

Să urmărim în presă dacă vreunul din deontologii statului de drept și ai respectării democrației și instituțiilor statului aduce această situație în discuție. Acest subiect va fi interesant de urmărit și în campania electorală. Până acum, toată lumea tace asurzitor, ca și cum n-am exista nici Coaliția, nici decizia din 20 iulie, nici cele 3 milioane de cetățeni îngrijorați.

Proiectul există și își va urma cursul, ne-au asigurat reprezentanții celor peste 35 de asociații, membre ale Coaliției pentru Familie.

via RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php