Sinaxar românesc – Sfîntul Mucenic Sava de la Buzău (Gotul)

0 745

12 aprilie – Sfîntul Mucenic Sava de la Buzău (Gotul)

sfsava

Mare apărător și, în cele din urmă, mucenic al dreptei credințe, Sfîntul Sava era got de neam (unii pretind că get) și a trăit în secolul 4, cînd goții au fost așezați vremelnic prin părțile noastre (aici traducîndu-se și vestita Biblie a lui Wulfila). Într-o celebră scrisoare a Bisericii Goției către cea a Capadochiei aflăm cele mai frumoase amănunte despre viața și mucenicia acestui bărbat duhovnicesc de mare laudă, care toată viața a înfruntat păgînătatea în numele lui Hristos. Iar cununa muceniciei a primit-o la numai 38 de ani (în 372, pe 12 aprilie, în a cincea zi după Paști), cînd Atarid, crudul prigonitor de neam germanic al creștinilor, a dat poruncă să fie chinuit în fel și chip, apoi înecat în rîul Musia (Buzău), legat de un trunchi de copac. Se zice că ucigașii săi i-au scos trupul din apă și l-au lăsat neîngropat, dar nici fiarele sălbatice, nici păsările de pradă nu s-au atins de el, ci, ajungînd în mîinile fraților cucernici, moaștele i-au fost strămutate în părțile grecești, bucurîndu-se de multă cinstire.

Savaliada - Așezămîntul Sfîntul Sava de la Buzău

de Răzvan Codrescu RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php