11 aprilie – Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica
În Sfîntul Calinic pare să se fi împlinit îngerește vocația religioasă a unei întregi familii: un frate al său mai mare a fost preot de mir și apoi călugăr (sub numele de Acachie), iar mama sa, Floarea, a devenit mai tîrziu schimonahia Filofteia de la Pasărea. Nu-i de mirare că micul Constantin (cum se numea din botez) și-a manifestat credincioșia de timpuriu, iar în 1807, la 20 de ani, a intrat în nevoința călugărească, la Mănăstirea Cernica. În 1808 era deja hirotonit ierodiacon (preot ieromonah va deveni în 1813). I s-a dus repede vestea de mare postitor și rugător, ba chiar de înainte-văzător. După ce a petrecut un an la Athos, e ales, în 1818, la abia 30 de ani, stareț al Cernicăi. Va păstori binecuvîntata obște de acolo vreme de 32 de ani, săvîrșind adevărate minuni și ridicînd, la porunca nemijlocită a Sfîntului Nicolae, a Sfîntului Gheorghe și a fostului stareț Gheorghe de la Cernica (azi numărat și el printre sfinți), arătați lui în sfîntă vedenie, noua biserică a mănăstirii, cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe. Niciodată obștea cernicană n-a fost mai înfloritoare, iar la plecarea starețului Calinic în scaunul episcopal de Rîmnic (1850) în amîndouă insulele viețuiau peste 350 de călugări. Ca episcop de Rîmnic a ctitorit el Frăsineiul (1863), mănăstirea cu aspră regulă athonită, unde a lăsat cu blestem arhieresc să nu calce picior de femeie. Cu un an înaintea morții, după ce dăduse vreme de 17 ani cea mai desăvîrșită pildă de vrednicie arhierească, s-a retras la Cernica și și-a prevăzut ziua mutării la Domnul, 11 aprilie 1868, rămasă și ziua lui de obștească pomenire (canonizarea oficială s-a făcut în toamna lui 1955, dar a fost socotit sfînt încă din viață, iar moaștele lui, aflate la Cernica, au fost de-a lungul vremii constant făcătoare de nenumărate minuni).
de Răzvan Codrescu RostOnline
