MIRCEA MOŢEI. 6 ani de la trecerea în Veșnicie.

Astăzi, 5 aprilie 2022, este momentul să ne reamintim de MIRCEA MOŢEI, luptător în rezistenţa anticomunistă, fost deţinut politic., care în urmă cu 6 ani pleca spre Legiunea cerească.

Născut în 1922 la Lucăceşti, lângă Moineşti (Bacău), Mircea Moţei a cunoscut represiunea totalitară încă din 1942, când era elev la şcoala militară, fiind arestat de autorităţile dictaturii antonesciene şi condamnat pentru activitate în Frăţiile de Cruce (organizaţie de tineret a Mişcării Legionare).

Eliberat în 1944, în baza unui decret de graţiere, va fi mobilizat în armată. Imediat după actul de la 23 august 1944, ascultă apelul lui Horia Sima la Radio Donau şi hotărăşte să nu accepte lupta alături de Armata Roşie, dezertând şi parcurgând, cu greu, drumul până la Viena, unde se va înrola în Armata Naţională constituită pe lângă guvernul în exil condus de Horia Sima. Va face parte din detaşamentele speciale instruite la Dollersheim (Austria), în cadrul trupelor de comando de sub coordonarea maiorului Otto Skorzeny, în vederea paraşutării în spatele frontului.

După capitularea Germaniei, la 9 mai 1945, parcurge cu greu drumul către ţară, refuzând să rămână în occident, pentru a participa la rezistenţa anticomunistă. Ajuns în România ocupată de sovietici, se reintegrează în structurile clandestine legionare din judeţul Bacău şi, împreună cu Petru Baciu, Eugen Berza, Gioga Parizianu, Neculai Păduraru, Gheorghe Sărăcuţu, Neculai Popa, Dan Lucinescu ş.a., îl va sprijini intens pe şeful studenţimii din Moldova, Gheorghe Unguraşu, în ampla sa acţiune de constituire a unui centru de rezistenţă pe Vârful Uturea Mare, de lângă localitatea Solonţ (Subcarpaţii judeţului Bacău). Acest centru de rezistenţă era cel mai mare din întreaga Moldovă, fiind constituit dintr-un bunker uriaş, conţinând muniţie şi armament, de la puşti şi pistoale automate şi până la grenade, mitraliere aruncătoare de grenade antitanc (Panzerfaust) – acestea fiind probate funcţional chiar de Mircea Moţei. Armamentul fusese adus încă din 1945-47, în mai multe transporturi, camuflat în fânul cărat cu căruţele, şi provenea de la unităţi militare din Bacău sau din depozite de armament abandonate de armata germană în timpul retragerii din 1944.

Aici urma să se retragă sute de studenţi din organizaţiile clandestine legionare de la Iaşi, atunci când ar fi primit consemnul, în momentul începerii mult aşteptatului război între blocul occidental şi URSS. Centrul urma să fie dotat şi cu un aparat de emisie-recepţie, venit din occident şi care urma să fie adus de Gabriel Bălănescu, care însă a fost arestat. Din acest centru de rezistenţă urma să fie coordonate acţiunile de gherilă din această parte a ţării, distrugerea căilor de comunicaţie din trecătorile către Ardeal, distrugerea firului telefonic ce unea Moscova cu Balcanii, şi care trecea pe raza judeţului Bacău, precum şi atacarea efectivelor armatei sovietice.

Din nefericire, comuniştii erau informaţi în legătură cu amplele pregătiri de rezistenţă anticomunistă ale legionarilor şi, în noaptea de 14/15 mai 1948, Siguranţa va opera cele mai vaste arestări din istoria recentă a României, care vor continua săptămâni la rând. Cu acest prilej va fi arestat şi Mircea Moţei şi cea mai mare parte a camarazilor săi, nemaiapucând să se retragă în centrul de rezistenţă din munţi. Torturaţi bestial, ei vor divulga, în cele din urmă locaţia depozitului de armament. Vor fi duşi de securişi cu armele în spate şi folosiţi ca scuturi vii, pentru a împiedica echipa de sacrificiu lăsată de Gheorghe Unguraşu şi condusă de Eugen Berza (Zelea), pentru a apăra cu preţul vieţii bunkerul.

Vor urma interminabile torturi, în cadrul anchetelor la Securitate, în care Mircea Moţei va fi zdrobit la modul propriu, camarazii săi care văzuseră halul în care îi fusese distrus capul anunţând că acesta a decedat. Efectele nefaste ale traumatismele craniocerebrale din timpul acestor anchete îl vor urmări întreaga viaţă, şubrezindu-i sănătatea. Va fi condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru acţiune armată împotriva regimului comunist.

Eliberat în 1964, se va căsători cu Tanţa Moţei, la rîndul ei fostă deţinută politic, având doi copii, pe Gabriela şi Mihăiţă. Va păstra o strânsă legătură cu Gheorghe Unguraşu, pentru care avea o deosebită preţuire, până la decesul acestuia.

După 1989 se va implica intens în lupta foştilor combatanţi anticomunişti, în cadrul AFDPR şi mai apoi FRFDPLA, participând la reorganizarea Partidului „Totul pentru Ţară” (Pentru Patrie) şi a Fundaţiei George Manu.

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu