Biserica Sfântul Ilie-Gorgani are nevoie de noi!

0 624

În ultimul an, din lipsa fondurilor necesare, au fost executate mai puține lucrări pe șantierul de consolidare și restaurare a bisericii noastre.

6240_26073_3

Concret, au fost montate fermele de lemn, pe care urmează să fie montat acoperișul. Acestea sunt confecționate din lemn lamelar și sunt de mari dimensiuni, îndeosebi cele în formă de arc, care au o deschidere de 9 m. Au fost montate cu multă migală, fixate cu profile metalice special confecționate, fiind respectate normele prevăzute în proiectul de rezistentă.

Actualmente, ne aflăm în proces de reautorizare a lucrărilor, deoarece vechea Autorizație de construire a expirat. Acest lucru implică și el un efort financiar, pentru aducerea la zi a proiectului și obținerea tuturor avizelor necesare. Între lucrurile care vor fi aduse la zi, se află și soluția tehnică de consolidare a turlei de deasupra pridvorului. În urmă decopertării, s-a constatat că aceasta a fost construită din cărămidă ușoară, cu găuri, iar între cele două centuri de beton, de la bază și din partea de sus, nu există niciun fel de legătură, care să-i confere stabilitate structurală, îndeosebi în cazul unui cutremur mai mare. Inițial, singură soluție viabilă era aceea a demolării și a reconstruirii turlei din materiale ușoare, care să nu prezinte niciun risc. Din fericire, a fost găsită o soluție tehnică modernă, folosită deja în domeniul restaurării monumentelor din Italia, care permite consolidarea turlei folosindu-se o fibră de carbon specială, fabricată de firma Kerakoll, care îi va asigura stabilitatea.

_20121212_1022944739_20130923_1021712706

După consolidarea turlei sau în paralel cu această lucrare, poate fi montat acoperișul bisericii: căpriorii, astereala, folia anti-condens, stratul de vată minerală, tabla din titanzink și burlanele de scurgere, așa cum e prevăzut în proiect. Pentru toate acestea, însă, e nevoie de un efort financiar consistent.

De aceea, și prin intermediul Buletinului nostru parohial, facem un apel către toți cei care iubesc Biserica Sfântul Ilie Gorgani, să sprijine efortul nostru de a o vedea restaurată și înfrumusețata. Orice donație, cât de mică ar fi, poate contribui la reluarea lucrărilor și la finalizarea lor.

Pentru susținerea lucrărilor de consolidare şi restaurare a bisericii,
pot fi donaţi bani în contul deschis
de Parohia noastră la BCR
RO51RNCB0069148788880001

Cu speranța că vom reuși anul acesta să finalizăm acoperișul și, de ce nu, fațada bisericii, ne rugăm Domnului și Sfântului Ilie să dea gândul cel bun celor care pot ajuta!

 

Preot paroh Silviu Tudose

Buletinul Parohiei Sf. Ilie Gorgani, nr. 125, ianuarie-februarie 2016

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php