De MĂRŢIŞOR, dorim tuturor doamnelor şi domnişoarelor o PRIMĂVARĂ BINECUVÂNTATĂ! Un mărţişor… interzis, din anii 1940.

5 2.194

DSCF1746În colecţiile viitorului Muzeu al Rezistenţei se află un artefact foarte rar. Este vorba de un mărţişor dintr-o serie realizată de organizaţia clandestină a Mişcării Legionare din Bucureşti după 1941, perioadă în care numeroşi legionari şi FDC-işti se aflau în închisorile antonesciene. Cei rămaşi liberi colactau monede de argint, topindu-le şi realizând, cu ajutorul unor matriţe, astfel de mărţişoare. Acestea erau vândute în cadrul unui sistem cvasiclandestin, iar fondurile obţinute se constituiau în ajutoare acordate fie celor închişi, sub formă de pachete, fie familiilor lor, în bani. Aceste activităţi se realizau în cadrul aşa numitului Ajutor Legionar, o punere în practică a uneia din legile fundamentale ale cuibului, statuate de Corneliu Codreanu: “legea ajutorului reciproc”.

Sistemul a funcţionat şi după 1944, mai ales că mulţi legionari rămăseseră în continuare în închisori, iar alte mii aveau să ia din nou drumul temniţelor.

Sigur că difuzarea acestor mărţişoare implica un anumit risc şi deseori cei ce le comercializau ajungeau să fie arestaţi de Siguranţă (ulterior, Securitate), “ajutorul legionar” fiind una din infracţiunile pedepsite atât de dictatura antonesciană, cât şi de cea comunistă.

Iar după 1948, simpla deţinere a unui astfel de artefact atrăgea după sine arestarea, anchete brutale şi, în final condamnarea la ani grei de recluziune.

Existenţa astăzi a unor astfel de vestigii se datorează curajului unor oameni care au asumat mari riscuri păstrându-le ascunse.

În colecţiile noastre există şi o cutiuţă din anii 1940, conţinând monede de argint colectate în scopul topirii lor şi realizării acestor mărţişoare. Ea a fost donată de Geta Anghelescu-Creţu, fost deţinut politic între 1942-1944 şi 1948-1956. Dintre membrii reţelei clandestine care confecţiona şi difuza aceste mărţişoare, donatoarea ne-a comunicat pe: Romeo Puşcaşu, Niculina Marinescu-Beţi, Fredi Cureliuc, Sofia Cristescu ş.a..

SURSA: Muzeul Rezistenţei

5 Comments
  1. viorica says

    Multumesc , o mare surpriza placuta pentru aduceri aminte.Doamne Ajuta Poporul Roman.

  2. calin eugen says

    Martisoare ptr.fetele ,sotia si bunica iubitului nostru Florin dobrescu! Si ptr.toate legionarele!

  3. ROMÂNUL says

    LA MULTI ANI DE MARTISOR TUTUROR ROMÂNCELOR !!!
    CINSTE LOR!!!
    VESNICA CINSTIRE!!! MEMORIE VESNICA EROILOR ROMÂNIEI!!!
    SA FACEM ” O TARA CA SOARELE SFANT DE PE CER”!!!!
    RASUNA CEASUL!!!

  4. Liliana says

    Da, cred că putem considera că acest an este anul comemorativ al legionarilor, dacă avem în vedere că Sfinții închisorilor sunt în proporție covârșitoare legionari, la care se adaugă și faptul că cel care a format această generație de o profunzime unică, este Corneliu Codreanu.

  5. IO...gereules says

    De ziua ta femeie/

    Asa cum Primavara ucide flori si roua
    Incendiind colnice cu mii de curcubie
    Ca-ntreg Pamantul sa-l rasfete
    La fel ucizi si tu atata frumusete
    Incendiindu-ti tainic privirile-amandoua
    Cu diamante-n flacari din „regnu-ti”de femeie.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php