Marius Oprea: „România colcăie de criminali ai fostei Securităţi!”

0 390

Istoricul Marius Oprea e ferm convins că, deşi ne aflăm la 26 de ani de la Revoluţie, România e încă plină de criminali ai fostei Securităţi. Oprea – supranumit „Vânătorul de securişti” – comentează recenta solicitare de trimitere în judecată a fostului ministru ceauşist al Internelor, George Homoştean.

Marius Oprea: „România colcăie de criminali ai fostei Securităţi!"

„În perioada în care am condus IICCMER, am făcut plângere penală împotriva lui George Homoştean, dar ni s-a răspuns, oficial, cu neînceperea urmăririi penale, pe motiv că fapte s-ar fi prescris.

Un nou cadru legislativ

Aceasta deoarece, pe atunci, Codul Penal nu fusese încă modificat. Acum însă, demersul – care cred că se bazează pe mai vechea mea plângere şi, în acest sens, chiar sunt curios să văd rechizitoriul – poate fi pus în practică, întrucât avem un alt cadru legislativ. Personal, sper din toată inima ca George Homoştean – laolaltă cu Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior, dar şi cu toţi ceilalţi torţionari care mai trăiesc – să plătească prin hotărâre judecătorească pentru crimele abominabile pe care le-a săvârşit.

Ordine verbale şi documente strict secrete

În realitate, avem de-a face cu un genocid, nu cu un simplu omor. Trebuie să realizăm că vorbim despre un întreg aparat represiv conştient de crimele în masă pe care le comitea. Aceste crime reprezentau, în fapt, instrumente politice. Atât George Homoştean, cât şi cei care i-au executat ordinele, trebuie să dea socoteală în faţa justiţiei. România e încă plină de foşti criminali ai Securităţii! În mod evident, astfel de asasinate erau în contradicţie cu legile şi Constituţia României comuniste, fiind decise prin ordine verbale sau documente cu un caracter strict secret”, explică Marius Oprea.

de Alex Miclovan ZiuaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php