Reînfiinţarea Tribunalului Poporului. ACADEMICIANUL EUGEN MIHĂESCU CONDAMNĂ VÂNĂTOAREA DE ROMÂNI!. Azi: Vintilă Horia şi Ion Petrovici

VÂNĂTORII DE ROMÂNI

de Academician Eugen Mihăescu

Am aflat că Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel” a adăugat pe “lista sa neagră” un nume: academicianul Ion Petrovici. Poate a aflat că acesta a locuit în strada Vasile Conta, în “blocul eminențelor”, construit de Casa Corpului Didactic în 1940. Florian tot dă târcoale pe acolo încercând să sperie președintele Asociației proprietarilor ca să-l determine să dea jos placa în memoria lui Nichifor Crainic și să prevină poate instalarea uneia în amintirea profesorului Ion Petrovici, născut în 1882, studentul lui Titu Maiorescu și al lui Nicolae Iorga, ministru al educației și al culturii trimis de comuniști la pușcărie pentru 15 ani …

Institutul pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel” nu a adus în fața justiției sau a opiniei publice nici una dintre persoanele care au conceput, au semnat sau au pus în practică legile anti-evreiești din perioada 1940-1942. Unele sunt încă în viață! Legile acestea au permis discriminarea sau chiar deportarea evreilor din România în lagăre de exterminare. Institutul pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel”, instituție guvernamentală plătită din bani publici, se încăpățânează să hăituiască intelectualii judecați și trimiși în pușcării de Tribunalele Poporului în anii ’45-46.

În anul 2007, regimul comunist a fost condamnat în plenul Parlamentului României ca fiind ilegitim și criminal. Tribunalele Poporului și sentințele lor nu sunt și ele ilegitime și criminale? Câți nevinovați au fost trimiși în lagărele morții de comuniști? Câte dosare s-au inventat persoanelor care s-au opus fățiș instaurării regimului comunist în România?

Avem încă un institut: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, care cercetează pe banii noștri tocmai asta. Se pare că nu are la dispoziție o legislație la fel de eficientă pentru a-i putea condamna pe cei găsiți vinovați. Și se pare că nimeni nu s-a gândit să-i urmărească și să-i pedepsească pe intelectualii care au sprijinit, au predat în școli și facultăți o ideologie criminală. Acuzatoarea publică din dosarul ziariștilor judecați de Tribunalul Poporului în perioada mai-iunie 1945, Alexandra Sidorovici — soția lui Silviu Brucan — spunea despre Nichifor Crainic că “este vinovat pentru că a dus o campanie de otrăvire a sufletelor, mai cu seamă a celor tinere, deoarece ca profesor universitar avea putința influenței asupra tineretului!” Conform legii din 2007, Radu Florian și fiul său Alexandru, profesori de socialism științific la Universitatea din București — primul timp de 50 de ani! — se fac vinovați de “otrăvirea sufletelor tinere”. Cum de nu se regăsesc pe lista lui Tismăneanu din raportul pe care Băsescu l-a citit în Parlamentul României?

Dar nu numai memoria academicianului Ion Petrovici tulbură liniștea directorului de la Institutul pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel”. Alexandru Florian a pornit o acțiune de desființare a memoriei singurului scriitor român căruia i s-a decernat de către francezi premiul pentru literatură Goncourt, Vintilă Horia, al cărui centenar s-a sărbătorit în decembrie anul trecut. Bazându-se pe un dosar falsificat de Securitate în 1960, Florian a îndrăznit să pretindă retragerea titlului de cetățean de onoare acordat post mortem scriitorului cu acest prilej de primăria orașului Segarcea. “Vânătorul de legionari” invoca tot o sentință a Tribunalului Poporului din 21 februarie 1946 deși se știe că persoana condamnată atunci era vărul scriitorului care și-a ispășit pedeapsa murind în pușcăriile românești.

Vintilă Horia însă trebuie pedepsit să dispară din memoria românilor și sentința trebuie să fie rostită de un “urmaș” al Alexandrei Sidorovici pentru că a spus: “Eu sunt un anticomunist!” sau “Nu simt nici un fel de nevoie de a-mi justifica non-legionarismul. Rușine e să fi fost român și comunist!” sau “Pe mine nu m-au atacat reprezentanții nu știu cărei etnii sau ai nu știu cărui regim politic. M-au atacat dușmanii omului!” Alexandru Florian citează un articol scris de Vintilă Horia în revista “Sfarmă piatră” în care acesta pomenește de faptul că, în timpul retragerii armatei din Basarabia, după dictatul impus în 1940, comuniștii evrei au ucis ofițeri români. Un fapt înscris în istorie. Și tot istoric este faptul că trupele române au ocupat orașul Budapesta pe 8 august 1919, atunci când soldații români și-au atârnat opincile în vârful parlamentului maghiar. Oare câți români știu astăzi că, în acel moment, țara vecină se numea Republica Sovietică Ungaria? În acel moment, românii au reușit stăvilirea răspândirii bolșevismului în Europa. Oare asta nu vor să uite Alexandru Florian și toți ai săi? Pentru asta trebuie ca românii să rămână fără istorie, să nu mai știe importantul rol pe care l-au îndeplinit timp de secole în acest loc de pe harta lumii? Pentru asta ne sunt scoși din morminte și scuipați strămoșii?

Celor care se grăbesc să spurce totul aruncând anatema antisemitismului le voi cita, în încheiere, din interviul acordat de filozoful italian Giorgio Agamben revistei franceze Nouvel Observateur în septembrie 2015. Autorul italian se referea la   caietele filozofului Heidegger spunând: “este important să lămurim utilizarea și semnificația cuvântului ‘antisemit’. Din motive istorice pe care le cunoaștem cu toții, acest cuvânt desemnează ceva ce are a face cu persecuția și exterminarea evreilor. Nu ar trebui însă folosit același cuvânt pentru opiniile asupra evreilor — oricât de eronate sau debile — dar care nu au nici o legătură cu acele fenomene. Or, tocmai asta se întâmplă neîncetat. Și nu numai în legătură cu Heidegger. Dacă orice cuvânt critic sau negativ despre iudaism, chiar conținut în note private, este condamnat ca antisemit aceasta ar scoate iudaismul în afara limbajului.”

Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online