Moldova vrea autostradă

0 720

Atât timp cât nu există o autostradă care să lege Moldova de Transilvania şi de sudul ţării şi Moldova din România de Republica Moldova, Unirea de la 1918 nu este desăvârşită.

MVA_728x90-Leaderboard-e1416906010301

În condiţiile în care regiunea de la estul Carpaţilor Orientali beneficiază în momentul de faţă de cel mai scăzut cost al forţei de muncă şi de un centru universitar de excelenţă, o autostradă care să o lege de Transilvania ar fi scânteia care ar putea duce la dezvoltarea explozivă a zonei, din care, prin extensie, ar beneficia şi Transilvania, România şi nu în ultimul rând Republica Moldova. Asta înseamnă că o autostradă peste Carpaţii Orientali ar trebui să fie de fapt prioritatea zero a României.

Un grup ieşean de acţiune civică, neafiliat politic, a trimis pe 22 ianuarie o scrisoare preşedintelui Iohannis pe tema „Autostrada estului aduce Occidentul mai aproape”. Redau din scrisoare:

Suntem un grup de promotori ai unei campanii de informare a opiniei publice cu o chestiune care ține, în ultima vreme, de siguranța națională. […]

O autostradă care să lege Moldova de Vestul țării și, implicit, de Europa, ar încuraja investițiile, exporturile și sectorul turistic din estul României, ducând, în cele din urmă, și la o creștere a produsului intern brut național. […] 

Dacă dorim o dezvoltare unitară a acestei țări, felul în care Moldova este racordată la celelalte provincii și la Capitală este esențial. Între București și Iași nu va fi autostradă, ci un drum expres. Moldova nu are legături rapide cu Portul Constanța (Dunarea e traversată cu bacul) și nu reprezintă nici o prioritate în a fi legată rapid de Vest prin autostrada Iași-Târgu Mureș. A lăsa o regiune importantă, care are peste un sfert din locuitorii țării, fără posibilități de dezvoltare, în contratimp cu celelalte zone, care își dezvoltă și diversifică infrastructura, se poate încadra ușor ca fiind un risc de siguranță națională.

Suntem de părere că autostrada Târgu Mureș – Iași constituie un pas important în vederea modernizării proiectului de țară demarat la 24 ianuarie 1859. Pas cu pas, liderii generației Unirii de la 1859 au demonstrat că au înțeles implicațiile evenimentului de la 24 ianuarie, și au întreprins o serie de măsuri administrative care au permis coordonarea între cele două centre istorice, Iași și București, în vederea consolidării unui circuit politico-economic concentric și solidar. […] 

Provocarea timpurilor noastre constă în a înțelege și în a ne adapta proceselor moderne de interdependență economică și financiară. Căile de comunicații sunt cheia întregii ecuații, macrostabilitatea economică a statului nostru, și, in extenso, cea a Uniunii Europene, depinzând în mod esențial de autostrada Târgu Mureș – Iași. Dacă acest lucru va fi înțeles, Moldova poate avea un viitor.

Grupul de Inițiavă „Moldova Vrea Autostradă” 22.01.2016

(sursa: Moldova vrea autostradă)

via  RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php